Din viaţã

Ceea ce nu au reuşit protestanţii, au izbutit dominicanii olandezi protestantizanţi—decatolicizarea ţãrii. Acolo unde ereticii protestanţi au dat greş, unde au eşuat duşmanii Bisericii, au izbutit, patru veacuri mai târziu, dominicanii olandezi—şi clerul olandez filoprotestant.
§
Douã surse îl prezintã pe belgian drept un tomist (şi interviul, şi un articol); altele douã (adicã Taft şi belgianul însuşi) îl prezintã ca pe un patristic.
§
O dobitoacã îngaimã, condescendent: ‘Lossky’s is an introductory, descriptive book’. Exemplarã modestie cu meritele altuia!
§
Represia nu constituie o tãmãduire , o terapie adecvatã.
§
‘Dumnezeu ca Judecãtor’ vrea sã spunã cã transformarea propusã are un criteriu, se cuvine sã fie obiectivã, evaluabilã, neiluzorie.
§
Vãd caricaturi, nu oameni. Distorsiuni bidimensionale.
§
Nu mi se pare cã o noţiune ca aceea de ‘profet eshatologic’ ar servi mai bine explorarea ‘misterului nepãtruns’. Nu cred. Nu cred cã progresiştii se comportã aşa cum o fac, din apofatism şi din raţiuni de cucernicie.
§
Nu—mi plac încercãrile de a fi manipulate, ‘dus’, amãgit.
§
Belgianul ‘meu’ ca eseist şi omilist.
§
Gazetãria.
§
Caricaturizãri—involuntare sau nu.
§
Cãrţile teologice indicate de Pãr. Freeman.
§
Scleroza nu e o eventualitate abstractã; scleroza eclezialã, vreau sã spun.
§
Catolicismul olandez postconciliar este imaginea unui eşec, a ceva derizoriu.
§
Iau (numai) ceea ce Dumnezeu îmi întinde.
§
Izbãvirea de vag, de ‘ghicit’, de lãutãrie.
§
Repararea înceatã.
§
Ideea nu e sã aprobi, ci sã reflectezi la acele teze patristice.
§
Ce sunt postul, sau ‘ocazia’, fãrã rugãciune? Ce sunt ele fãrã Hristos, fãrã tovãrãşia şi (fãrã sã fie în) direcţia Lui? Ce mai e postul care nu e—n direcţia Lui Iisus?
§
E important ‘cu ce se începe’, însã şi ‘cu ce se continuã’.
§
A alterna personalul cu doctrinalul, creatorii cu temele.
§
Lista Pãr. Freeman: Sf. Atanasie; Zizioulas, Meyendorff, Lossky, Schmemann, Stãniloae, Uspensky, Hauerwas; Sofronie şi Zaharia.
§
Freeman e reticent în privinţa lui Rose (pe când Sigrist era critic în mod deschis).
Fanatismul de convertit, de neofit.
§
‘I learned something from that. Orthodoxy is the real thing, and because it’s real, I have to be honest with myself and start slow (I’m still starting). It’s why I write only about what I know to some degree, and also what I’m interested in (or else the writing becomes rigid and boring). I’ve discovered in the process of producing the blog, that it has made me far more focused in my reading, in my thinking, in my prayer, in my preaching, etc. And, I think, simpler as well. It’s far better to actually know a very few things (in the context of the fullness) than it is to overreach and read things that have nothing to do with where you are. Thus I admit as I write that I am an ignorant man. I have met very few people who do not belong to that category. I have a deep reverence for them’. (Freeman)
‘I obey my Archbishop and do not think too much about things I can do nothing about. My writing rule, to a degree, is to write mostly about what I know and what holds my interests – so as to be of as much use in writing as possible’ (Freeman, pornind de la disputa calendariştilor).
A nu lua umanul drept altceva.
§
Pe cât de instructive sunt eseurile exanglicanului Freeman (care e pozeur, cochet şi ipocrit ca un anglican, aceasta fiind pecetea indelebilã a fostei lui confesiuni; un pic grandilocvent, un pic alintat, şi deprins cu duplicitatea, cu ‘idealitatea’, cu modelele ideale, abstracte), pe atât de stupide, false şi pedant—snoabe sunt comentariile veleitarilor.
Setea cu care anglosaxoni degeneraţi, fleşcãiţi, becisnici, complexaţi şi tracasaţi, vorbesc despre ‘erezie’.
§
A se adresa Pãrinţilor dintr—un gust pentru autenticitatea umanã, intelectualã şi religioasã, din scârba faţã de inautenticitate, mofturi, artificialitate.
§
Cine nu vede cã H. Küng este o pramatie arogantã şi obraznicã? Cã atuurile lui sunt tupeul sfruntat şi insolenţa? Cã e un manipulator arogant şi parşiv?
§
Chiar şi catolicii germanici sunt protestantizanţi.
§
Când mergeam dupã cãrţi de Ralea, Eliade, Paleologu, Zarifopol, al doilea Gherea, etc..
§
Dupã doi istorici, apare un popã, Benga, şi din primele cuvinte toarnã o înfierare a teutonilor, a ‘abdicãrii’ lor—iritanta notã de strepezit polemism confesionalist şi de moralizare ipocritã, de certare a altora, de candidã superioritate şi exasperantã prezumpţie. Teutonii erau agresivi şi necreştini—spre deosebire de … greci, ruşi, sârbi, bulgari—care, ca state creştine, nu … ‘abdicaserã’ de la idealul religios.
Informaţiile despre teutoni îmi amintesc cã aceştia nu le—au fost duşmani numai ruşilor, ci şi polonezilor.
§
Tradiţia şi raţiunea nu sunt nimic una fãrã cealaltã. Tradiţia nu e prescripţie, legalism, literã moartã.
§
Ghidarea: Bunge, Habra, Teilhard la mine—ca Sofronie, Zaharia şi Stãniloae la Pãr. Freeman. Deasemeni, apusenii (listate).
§
Tocmai—cã nu—mi pot permite ca ceea ce scriu aici sã reflecte (lipsa mea de) lecturi, irosirea.
§
Bucuria datã de ceea ce e creaţie, nu înregistrare. Activitatea literarã inteligentã, de ajustare, de rafinare—nu aceea mecanicã.
§
Pãr. Freeman are dreptate în refuzul asumãrii abstracte a întregului, în refuzul falsului holism, al artificialului.
§
A nu falsifica constatarea. A n—o mãslui. A vedea ce rezultã abia apoi.
§
Cãlinescu, Stancu, Sadoveanu, Arghezi, Ralea, Eliade—ca idee de astfel de proze slobode; şi cei doi americani (preotul exanglican şi fostul boem, pocãit).
§
Rahner, Schillebeeckx, Martini, Ratzinger, Kasper. Marii dogmaticieni apuseni. Ceea ce chiar rãmâne din creativitatea dogmaticã apuseanã postbelicã—trei nemţi, un batav, un italian ….
§
Myers glumeşte despre un sistem notaţional pentru intriga romanelor; însã aşa ceva s—a fãcut—în cazul basmelor, ale cãror intrigi sunt ‘codificate’.
Cel mai bun lucru publicat mai nou de Myers este INGENIOZITATE ÎN CONSTRUIREA INTRIGII LITERARE.
§
Hogaş, Ghica, Neculce, Creangã, ‘Fracasse’.
Romane analizabile.
§
‘Indeed, it is in the ordering of events that novelists often display their greatest ingenuity. The most intelligent novels, I am almost tempted to claim, are those that are the most brilliantly plotted, in which every piece locks into place with an audible and satisfying click, and you are persuaded that no other ending is even possible. And that fewer and fewer novelists waste much thought on plot may explain the decline of intelligence in contemporary fiction.’ (Myers)
Myers are douã texte despre intriga literarã—unul, pornind de la ceea ce spun un oarecare Vallicella şi Dna. Goldstein, eseul în care chestiunea gândirii, a inteligenţei în ficţiune, îl duce la virtuozitatea intrigii literare; al doilea, despre VÂRSTA INOCENŢEI—şi unde aratã cum trebuie cuprinsã intriga unui mare roman.
§
‘Fiind purtat Chivotul în car …’.
§
Scriitori care nici nu au noţiunea de frumos literar. Prin contrast, Agopian, Stancu, etc.. Noţiunea de frumos literar, de frumuseţe literarã, ceea ce farmecã.
§
Teilhard, Gillet, Bunge, Habra; KR, WK, Schillebeeckx, Ratzinger, Martini; listate; Pãrinţii apuseni; apusenii. Izvoare.
§
Abstract vs. enipostaziat.
§
Gust subtilitatea, fineţea, inteligenţa, farmecul. A comunica experienţe literare.