Din viaţã

Am ascultat, în aceeaşi zi, vreo patru cântece ale lui Knopfler şi douã albume ale lui Springsteen, cel din ‘84 şi cel de la Dublin; iar vocea lui Knopfler mi s—a pãrut a fi net pusã în inferioritate de aceea a lui Springsteen. În plus, deşi mai diverse, mai variate ca structurã, mai inventive, cântecele lui Knopfler îmi plac mult mai puţin decât ale lui Springsteen, a cãrui artã e de fapt incomparabil de purã; aşa se face cã nu mai sunt aproape deloc omul lui Knopfler, al cãrui repertoriu a ajuns aproape sã mi se parã meschin, şi cu totul cel al lui Springsteen, de care ascult BORN IN THE USA şi LIVE IN DUBLIN. Springsteen îi e incomparabil superior lui Knopfler.
La o adicã, Knopfler nici nu poate fi comparat cu Springsteen. Muzical, sunt omul lui Puccini, Sade şi Springsteen.
Afarã a nins, eu ascult BLINDED BY THE LIGHT; azi am citit numai câteva pagini din antologia Sf. Vasile (cele referitoare la Cruce, înţeleasã în perspectiva botezului).
§
Am vãzut—o pe
§
Pentru creştinul apusean educat de astãzi, Wright şi Brown reprezintã maximul tangibil în direcţia gândirii biblistice sobre şi ‘conservatoare’, alierea respectabilitãţii ştiinţifice cu lealitatea doctrinarã.
§
DOI ANI DE VACANŢĂ începe excepţional de bine, cu adevãrat în forţã; ca gen, este un roman de aventuri, iar ca subgen este o robinsonadã. Admir stilul raţional, sobru şi logic. Azi (sb.), am ascultat Springsteen, am scris la eseul despre Schimbarea la Faţã, am citit primele trei capitole ale romanului lui Verne şi o pag. din Sf. Vasile, iar dupã aceea, în loc de vruta muzicã, mãrturisiri ale misticului Bougis.
§
Nu puţini sunt schismaticii rãsãriteni la care vãd cã le face plãcere când se vorbeşte bine despre ai lor; îi flateazã. Ceea ce e firesc, mi se va rãspunde.
Numai cã ei nu par sã se întrebe câţi oare dintre ‘ceilalţi’ pot spune la fel despre ‘ortodocşi’? Cu alte cuvinte, câtor ‘ortodocşi’ li se întâmplã sã vorbeascã de bine despre alţii? Cu ingenuitatea egoismului, ei cred cã aşa ceva numai lor li se cuvine. Nu e o amabilitate izvorâtã dintr—o obiectivitate de care s—ar putea şi ei servi când vorbesc despre alţii.
Nici nu par sã—şi punã cumva problema cã ar putea sã procedeze şi ei la fel. De aceea, totul e, adesea, cam pueril, ingenuitatea schismaticilor rãsãriteni burzuluiţi şi vanitoşi, otrãviţi de orgoliu, fiind dezarmantã.
§
Ce înseamnã cutare lucru, ce spun cu el, prin el. Spre aceastã reflecţie mã îndeamnã câteva rânduri ale misticului Elliot Bougis.
§
Unii ‘sintetizeazã’ diluând şi denaturând ambele componente sintetizate, aduse împreunã.
§
Neghiobia pioasã nu ţine de misticã, ci tot numai de psihologie, de chimie, de fibre, de tendoane. Puerilitatea şi aferarea,
Dezagreabila aferare a macacilor teologici, psitacismul gloatei veleitare, al minţilor fundamental vulgare, neinstruite, calpe.
§
Etajarea scrisului, diverse etaje.
§
De ce aş avea mai multã încredere în gândirea oricui altcuiva?
§
Scrisul, ca imagine concludentã a ceea ce sunt. Ca expresie relevantã.
§
Subiecte—despre cabinet, practicã, oraş, strãzi, peisaje (cu gândul şi la scrisul geografic al lui Gracq), moravuri, exerciţii în acvaforte. Scriu mai ales despre actriţe.
§
A se ruga cu gândul la ceva din Evanghelie.
§
Gracq, ‘Morgan’, ambele bloguri—azi (sb.), SF, viitorul preot, evreica, VK.
§
Nu ştiu nici ce sã întrebe—nici primul pas de fãcut, nici direcţia.
§
Nevoia de un corectiv obiectiv, de un ‘reper arhimedic’, o orientare.
§
Toma, Grigore al Nyssei, Vasile; ceva mai înainte, francezii, apusenii. Şi, la monahul român, latinii.
§
Primul pas e ca omul sã nu se înşele cu privire la sine însuşi; însã al doilea e neapãrat sã nu se amãgeascã nici cu privire la aproapele.
§
Ceea ce pare, la prima vedere, ‘cel mai pur’, forma cea mai nediluatã, este şi ceea ce e mai artificial, forţat,
§
Generaţia lui Patapievici (53), Gilbert (51), Camelia (52), protopopul Loudovikos (51),
§
Tendenţiozitatea. Iconomia jertfei la Anselm şi la Grigore Nazianzenul.
§
Procopie al Gazei (sc. VI) pentru greci, apoi Andrei, Ioan, Niceta al Heracleei …; Primasie (sc. VI) pentru latini, apoi Rhabanus şi Paschasius,
Antologii scripturale, dogmatice, şi morale şi parenetice.
§
Ca benedictin, dominican, carmelit. A forţa.
§
Nivel—vârsta—Bloy, Claudel, Rozanov, Simmel, Waugh, ME, Ralea, ieşeanul ‘meu’, A.; filozofia. Etajele scrisului—HB—A.. Vârsta. ‘Morgan’, evreica, VK. 1/ s.—1/ l.. Tempo. Prag; izvoare; subiecte; temele; autorii (ca JV).
A scrie numai despre ceea ce am sub ochi, ceea ce e dat, testat; nu în închipuire. A nu devansa astfel slova Lui Dumnezeu.
§
Când e vorba despre teologi, activitatea lor trebuie subîntinsã de convingerea şi încrederea cã Roma este în acord cu adevãrul; cã cine atinge adevãrul se aflã implicit în acord cu Roma, cã aflarea adevãrului nu îl poate situa pe cineva în dezacord cu Roma.
§
Un rãsãritean cu simpatie pentru Roma.
În ce mãsurã chiar sunt greco—catolicii exponenţi ai tradiţiei rãsãritene?
Nu cu ceva bleg, romanţios, pueril, sentimental, neghiobia macacilor.
§
Ieri, mi se pare, reflectam cã idealul meu creştin—poate nu exclusiv—îl reprezintã urbanitatea; iar în lipsa acesteia, alte valori decât fanatismul şi asprimea—mai degrabã, ingenuitatea, misticismul, simţul autenticului.
Lipsa urbanitãţii nu descalificã; însã fanatismul, da.
§
Pe mulţi monahi rãsãriteni îi vãd nedezorientaţi, nedestrãmaţi, bazându—se, practic, pe ceea ce sunt , pe ceea ce pot, pe ceea ce pricep.
§
Ar trebui început de la experienţã şi de la sfinţire, nu de la un plan abstract, de la religia gazetarilor.
Unde nu e loc pentru religie (--în controversele religioase, religia e absentã--).
În plan mai larg, tocmai aceastã ‘crustã ecleziologicã’, a artificialitãţii, abstracţiunii şi bidimensionalitãţii …. E ceva foarte apusean, accedic şi zadarnic. Principiul iniţial nu poate fi ‘ideologia unei organizaţii’, sau chiar hazardul autoreprezentãrii unei organizaţii religioase, ci experienţa, gândirea, cunoaşterea (ca la Blondel, cred).
§
Ca sã preiau analogia iezuitului Taft, politica SUA faţã de China a fost imbecile; însã şi reciproca e adevãratã. Încercarea Chinei de a ignora SUA nu e mai puţin consternantã. Dupã Taft, catolicii au greşit ignorând Moscova; nu e şi invers valabil?
§
‘Lucrurile mai bune de fãcut’ ar fi fost—muzicã, Verne, redactarea eseului despre Schimbarea la Faţã, filmele ….
[Echivaleazã cu o publicare în vreo mare revistã de teologie.]
§
Mai existã şi altceva, în deciziile unei Biserici, decât numai ‘cea mai înaltã autoritate canonicã’. Şi de la care autoritate canonicã provine definirea ‘autoritãţii canonice supreme’?
Oamenii ca Bougis vor sã demonstreze concomitant cã schismaticilor rãsãriteni le lipseşte o ‘slujire petrinã’ şi cã de fapt nici n—au (neapãratã) nevoie de ea. Testul istoriei demonstrând, dupã cei ca Bougis, cã schismaticii rãsãriteni pot funcţiona şi fãrã, cã renunţarea la primatul roman nu antreneazã regresia doctrinalã sau erezia. Atunci? Au doctrina integrã, au Sacramentele ….
§
A nu regresa de la acel nivel, atins—Jaki, Tresmontant, Bunge, Habra,
§
Dacã infailibilitatea o au toate Bisericile, cum se spune, de ce n—ar avea—o şi Roma, printer ele? De ce tocmai ea ar fi cea mai puţin egalã?
§
Religia nu se referã la ‘prieteni imaginari’.
§
Nespaţialul. Cum acţioneazã spiritualul, nespaţialul, ‘asupra’ spaţialului.
Spiritualul este nespaţialul, şi intervine în spaţial. Nespaţialul acţioneazã asupra spaţialului. Care e ‘interfaţa’?
§
Absolutul. Pentru Sf. Pavel, Iisus era absolutul. De ce? E vorba despre o experienţã. Accesul la absolut. Absolutul genuin e şi accesibil.
A pãrut important sã realizez cã Iisus Nazarineanul însemna, pentru Sf. Pavel, absolutul; cã Sf. Pavel avea nişte motive, şi anume experienţa lui. Iar concluzia este cã acest absolut e, într—un sens, mai accesibil decât s—ar crede.
Nu ştiu dacã atitudinea Sf. Pavel e perceputã în toatã prospeţimea ei, dacã îi este sesizat impactul formidabil. Acest om vedea într—un contemporan al sãu absolutul; în cineva pe care l—ar fi putut întâlni în stradã, absolutul, marea forţã a istoriei mântuirii. Scrie undeva cã El, Iisus, i—a ţinut pe evrei în viaţã în vremea ieşirii din Egipt—El era stânca dãtãtoare de apã. Aceastã cristologie plenarã aratã cã pentru Sf. Pavel, Iisus chiar era absolutul cãutat. Iar acest absolut îi este, într—un sens, accesibil fiecãrui om; bineînţeles cã fiecãruia îi este pretins ceva—curãţia. Stã în puterea fiecãrui om sã atingã acest absolut revelat.
Creştinismul exclude restricţiile contingente, condiţionãrile contingente; e numai în puterea fiecãruia sã se curãţeascã pentru a—L întâlni pe Iisus. Existã pentru fiecare om acces la absolut, odatã îndeplinite condiţiile, care stau în puterea fiecãruia.
§
Câteva modele de discutare a unui film.
§
Ideea mea de critic (şi de eseist) e Gracq.
Ideea mea de cititor sunt Gracq, Stevenson, Lang, Sadoveanu.
§
Neovictorienii, creaţia, emoţia, arta, crezul de artã.
§
Cei care au ceva de spus, n—o vor face pe bloguri; cei care folosesc blogurile pentru a spune ceva n—au nimic de spus.
Cei care meritã ascultaţi nu vorbesc.
§
Ca liman.
Premialitatea.
Neovictorienii.
Absolutul creştin.
§
A nu se încredinţa diferitelor forme ale stihialului.
§
Ideea era cã nu forţez, cã existã o naturaleţe, cã nu pretind un soi de gazetãrie, cã nu supralicitez.
§
Adierea Sf. Spirit.
§
Florenski şi tatãl lui Lossky. Protopopul ‘Parmezansky’, ed. ě. ‘Justificarea binelui’ şi ‘Sensul creaţiei’. Teodiceea.
§
La altitudinea lui Toma, Maxim, Rahner, Bonhoeffer, Claudel, şi a gândirii artistice creştine a lui Waugh. Dinamica harului.
§
Swete despre Gore şi Hooker.
§
Swete dã o judecatã extrem de negativã despre Fotie cel Mare.
§
Boilã despre Vasile al Bucureştilor în faţa lui Groza.
§
Ca eseist—1/ s.—1/ l.—ME, Ralea, Sebastian, Gracq. No.. Vârste. Mail—eseiştii, lecturi, iezuitul. Nemţii.
§
Te epifoskouse; lian proi; ortron bateos; skotias eti ouses.
§
Neovictorienii.
§
Iisus; absolutul. Câţiva creştini.
§
Latham, Moberly,
§
De la înţelegerea Lui ca profet, la înţelegerea Lui ca Mesia—şi în ce constã mesianismul lui.
§
Pg. 22 (46)—despre Schimbarea la Faţã de dupã Înviere, noul chip; Harnack gândeşte ca mine (şi anume, cã Iisus înviat era Iisus schimbat la faţã). En etera morfe.
§
Scott, Dumas, Verne, Stevenson, Reade, ambii Kingsley şi Weyman.
§
Ucenicii distingeau net ‘fantasmele’.
§
Maria, inima, cina, corelarea, valul de rãutate.
§
În mintea şi spiritul lui Swete, ierarhia era cea corectã: Iisus, Biblia, Pãrinţii. Aceastã ierarhie e simţitã, realizatã. Întâietãţile corecte sunt resimţite, impactul lor e complet.
§
Credinţa nu poate sã fie nutritã de ignorarea vieţii reale şi a felului cum sunt oamenii.
§
Neagu.
Paulescu şi Nicodim, ‘accentul’, semidocţii, incompetenţa.
§
Ortodoxia, religie a vorbelor mari, a grandilocvenţei şi ipocriziei. Şcoalã de nãtângã credulitate—şi, aşadar, de duplicitate.
§
Însemna slavã şi splendoare, şi de aici se poate porni—de la teofaniile veterotestamentare. Paştile ca marea arãtare şi împãrtãşire a Domnului, ca teofania majorã. Teofania e cea care purificã ontologic, cu adevãrat. Cea care aliazã cu fiinţa dumnezeiascã.
E cea menţionatã împreunã cu puterea (ca ‘putere şi mãrire’). Revelaţia acestei supranaturale mãriri.
§
Duhem despre limpezimea fizicienilor francezi. Preocuparea lui cu nota etnicã a ştiinţei nu e fãrã legãturã cu naţionalismul lui.
Maxwell despre Faraday, Ampère.
Duhem, Simmel, Durkheim, Bergson,. Naţionalismul, fanatismele şi şovinismul acelei generaţii.
§
Verne—pe alese.
§
Ceea ce se ştie probabil mai puţin, sau face mai puţin parte din reprezentarea popularã, este cã Anselm era monah benedictin, cã a fost canonizat dupã mai mult de şase secole (cu toate cã probabil cã exprimarea sursei folosite de mine e stângace; altundeva spune cã Anselm n—a fost canonizat oficial, iar ceea ce s—a petrecut dupã şase veacuri a fost declararea lui ca Învãţãtor), cã Arhiepiscop a fost 16 ani, cã tatãl lui era lombard (pãrinţii se numeau Gundulf şi Ermeneberga).
Ratzinger îl dezaprobã în plan teologic, Balthasar îl reabiliteazã, Tresmontant nu—l menţioneazã (niciodatã, cred).
§
Nu existã numai un vodevil al veşmintelor, ci şi un fel de vodevil mistic, al autoritãţilor invocate, etc..
§
În a şaptea, Dna. Heller, Negoiţã, Cuv. Vasile; în a opta, Flaubert, Icã; în a noua, Sf. Vasile, Verne. Muzica, filmele. Inspirat de muzicã ( ½, dum.). Muzica, drept senzualitate. Nota intelectualã a unei s..