Din viaţã

Proasta familiaritate, insolentã şi neghioabã.
§
Subiectele mele sunt mai degrabã religioase, în sens larg, decât teologice (sau ‘savante’).
§
E mai mult un preot—un pic pozeur—decât un intelectual sau un gânditor de anvergurã. Existã la el şi un pic de simplism.
§
Ei spun aşa ceea ce chiar cred.
§
Vederea rãului. Cotlonul, draperia. Nevoia de curãţire, şi de ‘vedere a rãului’.
§
Zizioulas despre bãdãrãnia lui Alfeiev.
§
Nu manuale, ci semnele vieţii, ceea ce e viaţã, cãutare, efort.
§
Nutrirea cu frumuseţe—pentru viaţa activã şi curãţire.
§
Caracterizabilul—ceea ce chiar oferã material copios, amplu, pentru caracterizare.
§
Diferenţele se remarcã oricum (referirile la nunta din Cana, de ex.). Noi în Rãsãrit vorbim adesea despre nunta din Cana.
A se simţi ca la nunta aceea din Cana, marcatã de începutul vieţii publice a Lui Iisus şi de cãtre progresismul Lui definitoriu.
§
Canonul Sf. Andrei al Cretei vorbeşte cu netãgãduitã şi emoţionantã frumuseţe despre bunãtatea paternã a Lui Dumnezeu, vorbeşte afectuos despre milostivirea iubitoare, necondescendentã, şi îndurarea paternã, ale Lui Dumnezeu.
§
Pãr. Gregory Jensen scrie cã ‘fiecare viaţã umanã e trãitã ca intersecţia a tradiţii multiple’, poate fi vãzutã ca interesecţia a numeroase tradiţii. Reprezentarea e neconvenabilã, şi tocmai de aceea nu trebuie ocolitã. Tradiţia e o virtute, relevatã în modul cum îmi trãiesc viaţa—existenţa enipostaticã a Tradiţiei—ceea ce tocmai cã nu vodevil înseamnã, ci contrariul lui. (‘Tradiţie şi patimile’, din iunie, acum doi ani.)
Raţiunea se aplicã pentru evaluare atunci când învãţãm din cãrţi, nu de la oameni. Nu ne putem da seama, din cãrţi, despre ‘virtutea’ autorului.
§
Dacã nimeni nu ‘judecã’, la ce mai serveşte şi revelarea tradiţiei ca virtute, şi mãrturisirea prin existenţã? Deosebirea trebuie fãcutã.
§
Afirmaţiile teologice nu—s jucãrii—nici edicte absurde—ci noţiuni şi aprecieri despre realitate, situãri.
§
Ceea ce e de fapt ascunsul resort de narcisism.