Din viaţã

Cele mai proaste mi se par blogurile de SF; cele mai bune acelea de literaturã (mai ales cei trei mari—Kurp, evreul Myers—despre care precizez cã este evreu pentru a—l deosebi de teologul creştin Myers despre care deasemeni mai scriu, şi Dna. Maitzen), şi aproape la fel de bune cele de cinema.
Mã gândesc sã mai adaug încã trei bloguri de cinema la lista mea (Seitz, Ebert şi ‘lucidul eluziv’). Deja am sub lupã nouã bloguri de cinema—fãrã Keenan şi Teachout, şi fãrã ceea ce mai discutã ocazional şi blogurile de SF.
§
Biblia, poezia, romane, ½ s., gândirea, religia, aventuri—pe alese, genuri, SF, excitant, MS—orã—10 z.; almanahurile vechi, muzicã, cinema, regizorii, regizorul. Tratatele.
Stancu, Neagu, poeme în prozã. Subiecte—azi—cãrţi—2 z.—banii—luni.
§
Merite literare.
§
Autenticitate, nu gesticulaţie.
§
Note, eseuri, studii. Coerenţã. Cum se scrie teologia.
§
Nu e vorba de a începe, ci de a şti cum sã continui, ce continuare sã dai.
§
Vãd şi unde mã aflu—prin comparaţie cu Kurp, cu Pãr. Freeman şi cu evreul Myers. De ce sunt ei în stare; de ce nu sunt eu în stare. Mãcar ştiu asta. Mãcar nu mã amãgesc. Vãd cã nu sunt ca ei, la nivelul lor, la treapta lor. Pot eu face ceea ce fac ei? Ceea ce îi reuşeşte lui Kurp, de ex.?
Vãd cât mã desparte de el, de ei. Cât îmi lipseşte ca sã fiu egalul lui, ca sã—l ajung. Alte patru luni pierdute.
§
Storm—cele patru microromane (la 32, 57, 60 de ani …), poezii şi povestiri. Cei doi poeţi ai ‘lui’.
§
O ipotezã nu e decât atât. Iar în spatele multor afirmaţii se aflã arbitrariul sau factori subiectivi.
§
Naturaleţea binecuvântãrii—nu—s ifose mistice.
§
Filozofie; arte; SF. Subiecte. Almanahuri vechi. Genuri. Eseiştii.
§
A rescrie, reface, îndrepta, a corecta, corija, îmbunãtãţi. Rezultate literare.
§
Sadoveanu şi Tournier. Ca cititori—Sadoveanu, Tournier, Gracq, Chartier (A.), Cingria. ‘Morgan’ despre recitire—negativ. Bougis mi—a reamintit—o. ‘Recitirea’ filmelor; chiar la ‘Morgan’! Demnitatea cinefiliei. [Primele mele scrieri—religie, istorie bisericeascã, rock, cinema, poezie.]
Claudel şi Creangã.
Sf. Grigore şi Beda, Teofilact, Bernardin, Ioan de Capistran, chiar Gerson, deasemeni atâţia autori bizantini; nu ca Sf. Toma, Bonaventura, Augustin, Bernard, Anselm, Alfons.
Pe de altã parte, primeazã omiletica, în special aceea mariologicã.
Întâietatea Sf. Isidor şi a lui Visarion.
§
3 x mail [--autorii; iezuitul neamţ; luteranul—ed.--].
Apucata. Ep. (tomiştii). Cãrţile zise sapienţiale—carnetul.
Nemţii.
§
Siluan, Nectarie, Serafim.
§
Blogul lui Seitz îl recomandã şi Teachout, şi Ebert, şi ‘lucidul eluziv’. M Z Seitz chiar e pe lista tuturor. Existã un consens în privinţa valorii lui.
§
Roma greşea nedialogând cu Moscova; însã şi Moscova greşeşte nedialogând cu Roma, sau fãcând—o ca şi cum n—ar avea chef.
§
De la ţigani am cumpãrat trandafiri mai frumoşi (un galben—crem cald, tivit cu purpuriul cel mai delicat) şi mai rezistenţi decât de la lãudatul depozit.
§
Humpãcel cotrobãie printre vrafurile de cãrţi noi şi vechi.
§
Opt filme analizabile. Cele cinci, şi cele trei de ieri. Inspiraţia, unicitatea.
Howard despre Hawks; cele douã romane discutate.
§
Stevenson, epopeile antice, Claudel, Gracq, Tournier, Dna. Austen, Dna. Yourcenar, Joyce, Kipling, ziarele—ed., ‘Fracasse’, Neculce, Creangã, Hogaş, Ghica. A merge pe cãrţi. Autorii. Plãcerea directã de nivelul celei date de Neculce, Creangã, Ghica, ‘Fracasse’ (--şi, în experienţa mea şi—a lui Streinu, Hogaş--).
Stevenson, Lang, Chartier, Sadoveanu, Gracq, Waugh: vârsta. Romane.
Semnificaţia spiritualã a frumosului literar.
Optimism. Cognitiv. Stevenson şi romanele. Scoţienii ‘mei’.
Romanciere.
§
Un eseu—mai mult despre un subiect, decât despre o carte; se trece de la o carte la alta, urmãrind subiectul. Şi nu de la prima redactare.
§
Ceea ce e nefentabil.
§
Obişnuinţa arbitrarului.
§
Transcrierea unor experienţe de artã, a unor experienţe ale artei.
§
Nu mã mai recunosc sau admit decât în ceea ce intenţionez sã fac. Deloc în ceea ce chiar fac. Acesta e rãul meu.
Nu mai admit drept ‘ale mele’ decât intenţiile, planurile cât mai vagi, amânarea. Nimic din ceea ce e la îndemânã, din ce e în puterea mea.
§
PĂSĂRARUL DIN ALCATRAZ, amar, remarcabil, extraordinar scris, îngrijit filmat şi cuprinzãtor faptic. Cu totul altceva decât ar fi lãsat sã se creadã reputaţia acestui film. M—aş fi gândit la ceva ca SĂ UCIZI O PASĂRE …, o predicã nãclãitã de sentimentalism; or PĂSĂRARUL … este de o asprime deconcerantã şi de o francheţe abruptã. Dialogurile din timpul revoltei de la Alcatraz, ceea ce spune muribundul despre moarte, perplexitatea lui Lancaster ….
Extraordinarã naraţiune, şi, mai ales, fãrã compromisuri. Epilogul sugera cã scenariul ar fi dramatizat evenimente reale; însã asta e, de fapt, complet irelevant—în orice sens.
L—am vãzut pe Lancaster, şi nişte pãsãri, într—un film care arãta ca de acum 50 de ani, şi mi—am spus: ‘Trebuie sã fie PĂSĂRARUL DIN ALCATRAZ’.
Lasã impresia de bogãţie evenimenţialã.
§
Ironic. Nu ostil; dimpotrivã, de o ironie afabilã.
Expresia unei existenţe nutrite de umor, ironie, realism, poezie, Biblie, teologie, romane, muzicã, cinema, genuri, SF, tratate, câţiva autori. A trece de la chimie şi toane, la o substanţã spiritualã, diafanã, nouã, la creativitate. Ca Sebastian, cu romanele lui.
A recurge la reiterare, la repetare, la progres.
În alt plan, probabil, terapia pãsãrarului din Alcatraz, cu lectura, reflecţia şi uranoscopia lui.
§
Batjocura fiindu—mi pâine, şi insulta, bãuturã. Drojdiile deriziunii.
§
Greco—catolic, marxist, slujitor al literaturii naţionale. Ca atare, subiecte religioase, marxiste şi politice, literare şi de artã.
§
Creştinismul nu e o teologie, ci o religie.
§
Gândul la Cuv. Ioan Scãrarul, la eseisticã şi izvoare, la ceea ce fac autori precum Kurp, Pãr. Freeman şi evreul Myers (gândul la ei mã smereşte şi mã redreseazã, e vederea halului meu) şi la lecturi, la citit.
§
4+ 10+ 21+ 6 cãrţi. Ca subiecte—a scrie despre ele aşa cum ar face—o Kurp sau Pãr. Freeman.
Ca izvoare.
Vremea, vârsta, ocazia, chimia. Fibre.
§
Gândirea, ca raţionalitate, rãmâne drept un principiu de analizã—însã nu drept ceva primar, drept ceva fundamental în ordinea fiinţei. Ea nu constituie fiinţa; dimpotrivã, ajunge sã îi reflecte dezordinea, sã o preia.
§
Oameni ale cãror experienţe sunt semnificative, înseamnã ceva. [Simmel şi Gracq ca astfel de oameni, ale cãror experienţe sunt semnificative, au înţeles, sunt relevante, nu—s pleavã.] Cei ale cãror experienţe intelectuale conteazã, nu—s banale, au relief.
De ex., constatarea caracterului biblic al unei teologii.
Exclusivismul rãsãritean. Pornind de la natura egipteanã a experienţei saroviene. Fanaticul Rose şi multiplele cãi ale monahismului. Alternative şi necesarul.
§
Ed.—Novalis şi Sf. Toma.
[Acceptam ed. bilingve.]
§
Ca cei trei sfinţi—Juan, Charles, sfinţenia apuseanã. Monahii.
Apusenii.
Latinii.
4 l.. 6 s.. 8 s..
§
Fiul risipitor este Dismas; iar din alt punct de vedere, specularea asupra destinului ulterior al fiului acestuia risipitor e absurdã, el are ‘existenţa condiţionatã’ a unui personaj literar, existenţã nespeculabilã, funcţionalã, subordonatã înţelesului parabolei.
Parabola fiului risipitor atrage luarea aminte şi prin caracterul ei foarte ‘literar’, elaborat.
§
Etica lui Bruckner, Lupu, Pãun, şi a lui Setlacec, Proca, Berceanu (al cãrui nume l-am reîntâlnit acum trei zile în bibliografia unei cãrţi de limfografie); aş vorbi mai degrabã despre profesionalitate.
§
Eseistul englez şi deprofesionalizarea, cariera, fracturarea, scuiparea din maşina profesiunii. Uzurparea, spuneam, şi scriam despre parveniţi.
§
Caut—sau cer lucruri foarte diferite de la literatura ca artã şi de la filozofie, teologie, operele de gândire în general. Confuzia e foarte nocivã. Operei de gândire nu trebuie sã i se cearã ceea ce i se cere artei; asta nu înseamnã cã întâia nu trebuie sã fie bine scrisã—dimpotrivã, e chiar imperativ sã fie desãvârşit scrisã, însã asta înseamnã altceva decât în cazul romanelor, al poeziei. Cu totul alta e trãsãtura cerutã de gândirea exprimatã abstract.
§
Un corpus eseistic, experienţa şi pragul.
§
Ceva autentic şi real în religie, în literaturã. Unicitatea. Serafim: la Rose, la Sigrist, la Gilbert, la Gherghel. Convenţionalitatea referirii. Stânca, animalul, salutul, lumina/ strãlucirea. Biografia—17 l..
§
Uman, Mitr. Zizioulas îi este net preferabil lui Ware, care se comportã ca un englez isteţ şi extravagant.
§
Ieri, un vicar de rit apusean le spunea enoriaşilor cã epicleza (aşadar, implicit, nu formula de instituire) constituie momentul central al Missei.
§
În duminicile Triodului e evocatã aproape întreaga mare tradiţie cãlugãreascã rãsãriteanã—cãlugãria egipteanã, sinaitã şi athonitã; numai monahismul siriac nu este amintit. Se trece, pe de altã parte, de la douã summe monastice impozante (Sf. Grigore şi Ioan) la lumina curatã a empiriei, la desãvârşirea unei experienţe smerite şi discrete.
Un monah athonit, unul sinait şi o sihastrã egipteanã. Asta spune mult şi despre locul monahismului feminin în tradiţia rãsãriteanã.
§
Exclusivitatea. Pluralismul care a dus la relativism; acceptabil în teorie, a dus la relativism.
§
A îi cere, decis, literaturii, bucuria, bucuria zilnicã, necesarul. A îi cere şi sã dea nota existenţei. Şi anume, bucuria vie, nu simulacrul ei.
§
Discut principii, nu istorie bisericeascã.
§
‘Specializare’ ar însemna Beaufret, Biemel, Dufrenne; sau platonicienii. Ediţii critice, originale.
§
Balfour nimereşte într—o sinistrã lume de ucigaşi şi de degeneraţi, un univers coşmaresc al sceleraţilor şi turbaţilor. Or, universuri ca acesta, al romanelor cu Balfour, sau al STĂPÂNULUI … sau al INSULEI …--sau chiar şi al SĂGEŢII …--aratã cât de nedreaptã era obiecţia scoţianului împotriva lui MONTE—CRISTO, care pare, prin comparaţie, o convenţionalã idilã seninã.
Naraţiunile scoţianului sunt universuri coşmareşti, cu personaje desfigurate de rãutate. Impresia fãcutã de descinderea lui Balfour în acest univers de criminali şi fiare e memorabilã.
Unde e fantezia seninã pe care o contrapunea el lumii lui MONTE—CRISTO? Într—un fel sau altul, Lang şi Chesterton par sã cadã în aceeaşi eroare, sã accepte sugestia cã Stevenson era un creator rafaelesc.
§
Stevenson şi Dumas; Chesteron şi Dickens.
§
Iar un om cu gustul coşmarurilor (De Quincey, Wells, Chesterton, Bloy), Borges, îl va situa, intuitiv, pe scoţian, acolo unde îi e locul.
§
Subiectul unei naraţiuni (roman? film?)—un moştenitor, o casã, o carte, banii.
§
Azi am vãzut interviurile cu Heidegger (la nivel emoţional, ceva zguduitor), Brando (dupã lansarea lui MORITURI).
§
Verne, Negoiţã, Dna. Heller; ZS, RS, KR, Sf. Nectarie, Sf. Sofronie, Sf. Serafim. Douã romane scurte.
§
Existã, în poezia de tinereţe a lui Stancu, incantatorie, melodioasã, de prodogios simţ al limbii, ceva facilitate şi ceva Coşbuc.