Din viaţã

Religia lui Tindal († 1733) şi Toland († 1722). Exista nu numai o pretenţie la bun simţ, ci şi teribilism în demascarea operatã de aceşti moralişti—ceva cabotin şi provocator.
Vroiau şi sã şocheze, sã epateze, nu numai sã repunã în drepturi bunul simţ. Întreprinderea lor era caracterizatã de ambivalenţã.
§
În viaţã şi în scris, Swete a afirmat caracterul inepuizabil al cuvintelor Lui Iisus; la fel, teologul raţionalist Tresmontant scria despre profunzimea infinitã a parabolelor Lui Iisus, ireductibile la o concluzie abstractã. Aceşti creştini întrezãreau, în Evanghelii, infinitul; la Bloy existã aceeaşi atitudine faţã de Noul Testament.
§
Eliade şi Ralea; Kurp, Pãr. Freeman, Dna. Maitzen, evreul Myers, Keenan, Mckee, Stahl. SF. Genuri. Adevãraţii eseişti.
§
Paleologu era prea aspru cu stilul lui Ibrãileanu, şi prea indulgent cu al lui Zarifopol, care era un scriitor mai excitant, însã mai stângaci decât eminescologul armean.
Paleologu era nedrept şi cu stilul, şi cu lecturile savante ale lui Ibrãileanu. Existã aici un contrast al temperamentelor.
§
Dna. Rohan Maitzen atrage atenţia asupra rolului ‘contextelor particulare’ ale studiului; gândirea e orientatã de istoria personalã.
§
Pierre Gavard-Colenny, un imbecil care se respectã, scrie douã alineate despre romanul lui Francisco Arcis, LE FILS DU MAÎTRE D’ARMES, v. II: LA VENGEANCE DU MARQUIS, titlu excelent, neutru, una din permutãrile posibile pentru a obţine titluri rezonabil de atractive în acest gen şi care sã semnaleze cã autorul se pricepe, ştie ce vor cititorii. Numele cãrţii lui Arcis denotã gustul ortodoxiei literaturii de aventuri.
Personajele romanului sunt italieni, spanioli, o irlandezã.
N—am de unde şti cum o fi cartea, pare simpaticã, am transformat coperta ei în DTBG (rol îndeplinit pânã astãzi de ilustraţia copertei MAHABHARATEI, de pe blogul Ep. Sigrist). Ilustraţia reprezintã bine acţiunea: din prim plan, marchizul rãzbunãtor priveşte duelul care are loc pe chei.
§
Nu încurcat între fuste preoţeşti.
§
De fapt, vãd cã îmi vine chiar foarte uşor sã trec zile întregi fãrã a deschide o carte (azi, ieri, luni).
Ba chiar am un fel de râvnã implauzibilã.
§
Schismaticii rãsãriteni iau originalitatea drept exclusivitate; apusenii o iau, mecanic, drept superfluitate.
§
Discursul care se vrea teologic este tot unul natural, originea lui e tot una umanã.
§
Absenţa filozofiei în creştinismul rãsãritean.
§
Degeaba, dacã mã amãgeşte o mãcelãreasã.
Degeaba ….
§
O atmosferã de libertate moralã şi de firesc. La antipod, aroganţa clerului apusean. În Rãsãrit, laicul are un alt loc, nu existã clericalismul apusean.
§
Centralitatea sacerdoţiului la apuseni e şi ea ambivalentã.
§
Cele trei nuvele ale lui Morgan (îi urmeazã romanului). Avea 36 de ani la apariţia romanului, 42, 43 şi 47 la apariţia nuvelelor.
§
Pierre Gavard-Colenny despre RĂZBUNAREA MARCHIZULUI, Paul K Lyons despre un roman finlandez. Cum se scrie despre romane.
§
Filme despre care meritã sã scrii (Kathryn Bigelow, Ridley Scott, Griffith). Mã uit la cei ca Ebert; despre ce scriu ei.
§
Sarcasmul şi strepezirea, mediocritatea în admiraţie.
§
Excitant. A estima. Stevenson şi Lang. Scoţienii ‘mei’. ‘Morgan’. Chartier şi Gracq.
A da gust: ‘Fracasse’, ‘Monte—Cristo’ şi ‘Bragelonne’.
§
Sainte—Beuve sau Simmel—sau Sebastian, Gracq, Lang—aptitudinea de a se bucura—vârsta, şansa de a scrie, de a crea. Pupitrul, ceea ce e în puterea mea, ce e fezabil.
§
Sadoveanu era un cititor hedonic, de un elementar hedonism, criteriul lui era plãcerea cea mai vie (Neculce, Creangã).
§
Proze lirice, esenţialiste sau impresioniste.
Unde şi ce e artã.
§
Bunicul strãbunicii mele; era dulgher.
Fiica lui, terţiara; trei rânduri de copii.
Steagurile, când bunica mea avea câţiva ani—bunica ei, bãtrâna Iacob, soacra strãbunicii mele.
Strãbunica mea se nãscuse la 1887; a trãit 72 de ani. Mama ei, terţiara, a trãit peste 90 de ani, murind la începutul anilor ’40. Soacra ei, despre care strãbunica avea numai de bine de spus, a murit pe la 1926.
Terţiara se remãritase cu tatãl lui Cotlon, dupã moartea soţului ucis în Ardeal.
Bãtrâna Iacob avea patru fii. Strãbunicul meu avea şapte clase.
§
O idee despre excitantele literare, ceea ce dã gust existenţei—ca Neculce şi Creangã la Sadoveanu; ca Gautier la Stevenson; ca Hogaş şi Ghica.
Frumuseţea limbajului nu e totul, simt unii. Plãcerea literarã e totul, simt alţii.
Neculce, Creangã, Hogaş, Ghica, ‘Fracasse’.
§
Emoţia şi gustativul în literaturã. Erezia anticalofiliei, fetişizarea lucrului prost scris, nesatisfãcãtor literar. Anticalofilia, formã a iconoclasmului; iconoclasm literar cu implicaţii pânã la urmã teologice.
Caloclasmul literar.
§
Pornind de la acel dulgher, bunicul strãbunicii mele (acum cinci generaţii).
§
Românii care au scris bine (Neculce, Creangã, Ghica, Hogaş).