Din viaţã

Soluţia filoislamicã a ortodoxiei a fost întotdeauna una politicã, şi nu teologicã; nu a fost o eroare sau o miopie, ci o strategie de o destul de înaltã consideraţie pentru identitatea teologicã rãsãriteanã. Vecinãtatea Islamului nu putea sã dea naştere unor confuzii de naturã teologicã—aşa ca prietenia cu latinii.
§
Apusenii sunt tendenţioşi: palamismul a biruit prin ‘intervenţia braţului secular’, pe când creştinismul a fost ajutat providenţial de Împãraţi, etc.. Intervenţia braţului secular nu e strãinã de intenţiile dumnezeieşti. O soluţie teologicã nu e descalificatã de ajutorul secular. Existã Împãraţi celebraţi ca restauratori ai ortodoxiei.
§
Citesc ceva din cuprinzãtorul articol al lui Jugie despre disputa palamistã. Pe acesta nu îl ştiam.
§
Harul dumnezeiesc e şi necreat, şi nediferit. Existã o soluţie greceascã endogenã.
§
Sf. Grigore al Tesalonicului a schiţat o doctrinã a participãrii la Dumnezeu—cum ajunge omul sã participe la Dumnezeu?
§
Practicarea religiei nu este conformarea la nişte norme, ci o relaţie vie de discipolat, o ucenicie.
§
Mistica atonitã a sc. XX. Mistica e ‘adâncimea realitãţii’, e ‘chipul ascuns’.
În creştinismul rãsãritean, instinctiv, e abolitã polarizarea ‘viaţã consacratã’/ ‘lume’, se tinde cãtre sesizarea continuitãţii, a omogenitãţii socialului.
Despre misticii atoniţi.
P. despre misticii atoniţi. Trebuie evitatã rigiditatea clasificãrilor, stricteţea taxonomiilor abstracte, pseudoştiinţifice.
§
Stãniloae fãcea apologia moderaţiei cernicane, a cosmicitãţii, a atitudinii echilibrate faţã de naturã—însã era foarte contondent în polemicã şi nemoderat.
§
Poate cã Stãniloae l—a descris pe Sf. Calinic mai bine decât Iorga.
§
Mulţi dintre ‘fanaticii antilatini’ (palamiştii greci ai sc. XVIII, etc.) erau oameni înzestraţi şi de bunã credinţã, care au încercat sã realizeze ceva, cu uneltele pe care le aveau la dispoziţie.
§
Misoginia Sf. Calinic era redutabilã şi fanaticã, de o ascuţime surprinzãtoare; un altul care uitase de unde a ieşit.
§
Sf. Calinic, dealtfel poate cel mai simpatic dintre sfinţii români.
Iorga n—a scris nici el rãu despre el, însã Pãr. Stãniloae a scris cel mai bine, în ’55, cu prilejul canonizãrii, poate cã fãrã a forţa interpretarea semnificaţiei noii spiritualitãţi mãnãstireşti, sau a renovãrii cernicane.
§
De ce ‘braţul secular’ a fost binevenit în cazul Sinoadelor ecumenice ale întâiului mileniu—şi neavenit în cazul palamismului? De ce susţinerea imperialã ar descalifica o teologie? Autenticitatea religioasã a palamismului e certificatã de cãtre asceţi ca Sofronie. Niciun mare autor rãsãritean nu s—a dezis de palamism, în aproape şapte veacuri. Opoziţia a fost una cam şubredã şi neconvingãtoare. Palamismul tocmai din punct de vedere mistic e convingãtor.
§
Canonizarea de personaje semilegendare.
§
Autenticitatea misticã a palamismului întrece manevrele politice ale partidului palamist din sc. XIV, unele nu îngãduie desconsiderarea celeilalte. De ce intervenţiile Împãraţilor creştini, în vremea Sinoadelor ecumenice, ar fi fost providenţiale şi salutare, iar acelea din vremea Sf. Grigore al Tesalonicului ar fi fost neinspirate şi explicate prozaic, drept imixtiuni ale politicului în bisericesc?
Soluţia filoislamicã a ortodocşilor nu e lipsitã de supleţe—cãci adãpostea doctrina, prin mezalianţã politicã.
Unele proteste ale ortodoxiei nu—s fãrã dreptate.
§
Viaţa e bine sã aibã contururi.
§
Chipul lui Iosif Vatopedinul arãta bunãtate, calm, blândeţe, fineţe şi umor.
§
Diluare de o parte, formalism şi pedanterie, de alta.
§
Bizantinii simţeau durerea şi umilinţa, înjosirea; chiar aceia mai fanatici dintre ei nu trebuie reprezentaţi ca nişte sceleraţi—iar lecţia uniatismului le—a confirmat bãnuielile şi fricile.
Uniatismul ca hibrid şi himerã.
§
Când poezia e numai verbiaj şi diluare.
§
Ascetica nu înseamnã fada peroraţie pioasã, beţia de cuvinte a evlaviei verbale. Şi aici, tot numai ‘simţirea’ trebuie sã cãlãuzeascã trierea.
§
Istoria chinuitã a Bisericii ortodoxe, sub turci; nu voi bagateliza mãrturia ortodoxã a atâtor veacuri de înjosire.
§
Genialitatea ortodoxã, ceea ce e interesant şi palpitant: ‘e ceva la ortodocşi …’—punerea pe gânduri.
§
Eu cred în mãrturia de veacuri a ortodoxiei rãsãritene, în mãrturia integritãţii ei identitare, e ceva nebagatelizabil. Cred cã existenţa ortodoxã a fost una semnificativã religios.
§
Reprezentarea suferinţei, adicã o perspectivã sapienţialã asupra suferinţei, e cât se poate de necesarã în religie. E vorba despre o laturã a vieţii care chiar trebuie reprezentatã, gestionatã, explicatã.
§
Lui Iorga îi lipseau perspectiva şi adâncimea religioase; de unde, portretele lui de oameni religioşi ies aplatizate, boante, teşite. El îi descrie pe mistici ca un moralizator; dimensiunea misticã, intrinsec religioasã, îi scapã, Iorga reducea totul la resorturile eticii muncii, etc.. Semnificaţia religioasã îl depãşea.
§
Bagatelizarea vieţii religioase elene şi atonite.
Cei cãrora le displace misticismul cultivat şi practicat de atoniţi.
§
Frumuseţea ca izvor de inspiraţie afectivã. Frumuseţea ca filigran.
§
Misticismul înseamnã asprimea sfinţeniei biblice, cu stricteţea ei, nu fantazãri morbide sau dulcegãrii sau peroraţii anoste. De aceea, nu cred în misticismul iezuit, cazuist, post—tridentin, chinuit şi pedant.
§
Sinoadele ecumenice judecau afirmaţii, propoziţii, teze, nu atitudini, tendinţe generale ale minţii. În acest sens, bineînţeles cã Sf. Ioan Zlataust este un proto—nestorian, adicã un antiohian; însã afirmaţiile lui nu—s cele ale lui Nestorie.
§
Perspectiva esteticã este una atemporalã nu fiindcã ar fi anistoricã, ar nega condiţionãrile istoric—culturale. Ci în sensul cã judecata de gust se emancipeazã de astfel de consideraţii, nu se lasã determinatã de ele, apeleazã la ‘intuirea esteticului’, la intuiţie, la aprecierea valorii.
§
Inima, simţirea, femeile şi religia.
§
Nevoia de iniţiere; lipsa de tact şi de subtilitate.
§
Teologi ai inimii şi ai simţirii (ca Pãrinţii neptici gustaţi de Paleologu).
§
Monahismul rãsãritean e interesant numai ca isihasm, numai în varianta isihastã.
§
Interesul meu pentru viaţã, gustul meu de viaţã e atât de redus, aproape inexistent; reculez instinctiv din faţa oricãrei manifestãri de vitalitate şi de sãnãtate, de robusteţe de vreun fel.
§
Biologia e baza existenţei mintale.
§
Femeile trec atât de repede peste nimicuri; E. a înţeles cã nu e cazul sã discutãm despre cluburi, bowling, etc., ci despre gãtit: ciorbiţã, etc.. Azi mirosea extraordinar.