CUVINTELE UNUI CINEFIL

CUVINTELE UNUI CINEFIL

1—HORROR OF THE ZOMBIES—cel mai prost horror vãzut pânã acum.Este un film spaniol de prin ‚73.
Sunt multe horroruri care nu reuşesc sã te sperie;numai cã acesta dã mereu impresia cã nici nu—şi propune aşa ceva.Ĩn plus,are un minim de conţinut—zero inventivitate.Nici nu ştii cât este comedie,cât prostie,cât dezabuzare (virajul cãtre parodie ţine loc de competenţã:când nu eşti ĩn stare sã faci un film de gen,rãmâne recursul la parodie).
Ca sã spun drept,este un apogeu al nesimţirii din partea echipei filmului—ca şi cum ar fi crezut cã nimeni nu va vrea sã vadã filmul lor.
Ca restul horrorurilor spaniole din perioada—cult (anii ‚70),şi acesta are nota comicã, bufã, parodicã.Numai cã la acesta nota bufã este asezonatã numai cu defecte.
Aşa cã m—am dres cu nişte raritãţi—o ĩnregistrare cu Shatner (cântând YOU’LL HAVE TIME) ,mai multe imnuri şi cântece,şi o conferinţã a lui moş Kreeft despre „Stãpânul inelelor" (sau cum altfel se cheamã cartea lui Tolkien;poate „Frãţia inelelor"?—sunt refractar la a reţine numele fie al cãrţilor, fie al ecranizãrilor).
2—MESSIAH OF EVIL—titlul sunã ca numele unei formaţii de black/gothic.Un horror cu zombi; cârpãcealã, fãcut de mântuialã,dar notabil,şi decadent ĩn mod autentic.Un cântec remarcabil: HOLD ON TO LOVE [sic!!],al lui Tortel,cântat de Raun MacKinnon.
Cele câteva filme cu zombi din anii ‚70 pe care le ştiu nu sunt la ĩnãlţimea celor din deceniul precedent.
3—STIGMATUL RÃULUI,revãzut a doua oarã,dupã doi ani,m—a readus la altarul lui Welles. Superioritatea cinemaului lui Welles nu trebuie argumentatã, pledatã, ‚ajutatã’;numai ceea ce este deficient are nevoie de complicitate, pledoarii şi concesii.
Ca regizor,ĩi face pe toţi sã parã nişte cârpaci.
La Welles,arta lui este ĩntotdeauna mai adâncã decât joaca.Când se joacã,arta preexistã,arta existã deja acolo,licãreşte.
De asta, Quinlan al lui nu este o joacã,o demonstraţie de virtuozitate vanã,ci o creaţie;fiindcã nimic la Welles nu pare mãsluit, autoavantajos, etc.,ci este dinainte preordonat şi subordonat artei, gândirii.
Puţini regizori,sau artişti mai ambiţioşi decât Welles;se tot vorbeşte despre farsele lui,cum era un farsor,etc.. Ĩnsã eu constat cã fiecare creaţie a lui iese dintr—o gândire fabulos de coerentã şi de probã;aici nu e pirotehnie, ingeniozitate abuzivã, invenitivitate ‚ĩn aer’,ci gândire. Era un regizor cât se poate de intelectual,un om de gândire—şi mã refer la gândire artisticã probã, viguroasã,nu la inventivitate juvenilã. La el, imaginativitatea mascheazã, face neevidentã gândirea—care este fundamentalã şi excelentã.
Welles este un mare arhitect, un mare constructor—ceea ce nu ĩntâmplãtor este corelat cu instinctul şi priceperea lui pentru scenografie, tehnici de filmare,etc..
Filmele lui, impozante,sunt edificii, arhitecturi, structuri dinamice organizate de o gândire pãtrunzãtoare şi precisã.
Nu existã nimic boem sau improvizat ĩn geniul lui Welles; dimpotrivã, impresia este de coerenţã şi raţionalitate arhitectonice—un mare maestru baroc ĩntr—o epocã puritanã.