ECLEZIOLOGIE

ECLEZIOLOGIE


O concepţie pe care nici nu ştiu dacã s—o numesc fizicistã/ mecanicistã sau idealistã/ magicã este aceea care,ĩn numele ‘insondabilului’ şi a misterului, pretinde cã,’deşi’ Biserica este canalul exclusiv al harului,cei care nu se aflã ĩn contact cu ea beneficiazã de acest har. Ceea ce ĩnseamnã cã Biserica este mediatoarea harului ĩntr—un mod ‚implicit’, ‚ascuns’, invizibil. Ĩn ce fel mediazã,dacã medierea ei explicitã, concretã, directã, efectivã nu este necesarã?
Chiar crede cineva cã Lateran IV, Inocenţiu şi Bonifaciu la asta se refereau? Diversiunea misticã a ecleziologiei ‚idealiste’ (sau ‚fiziciste’, dacã trateazã harul ca pe o resursã pusã ĩn circulaţie şi disponibilã indiferent de relaţia cu ‚canalul’) trãdeazã,mi se pare,intenţia dogmaticã a proponenţilor doctrinei exclusivitãţii salvifice.
Apartenenţa la Bisericã devine ‚idealã’, iar disponibilitatea harului, ‚fizicistã’, independentã de relaţia umanã cu canalul acestui har.
Biserica devine ‚canal’ ĩn sens ‚fizic’, inerţial. A pretinde cã nu se vede relaţia ĩntre aceastã ecleziologie fundatã pe rãstãlmãcirea dogmei exclusivitãţii salvifice, şi colapsul evanghelizãrii, este ipocrit. Dogma autenticã a fost ĩnlocuitã cu ceva asemãnãtor universalismului rãsãritean, care este şi el un idealism sau un fizicism, dupã cum vrem sã formulãm natura tezelor lui implicite şi explicite.
†
A admite,placid, cã lupta ĩmpotriva Bisericii poate merge mânã ĩn mânã,pânã la final,cu ‚cãutarea cinstitã a lui Dumnezeu’ [şi, implicit, cu gãsirea Lui] ĩnseamnã a nega orice caracter supranatural exclusiv al Bisericii,a o trata ca pe o instituţie, şi a ignora natura umanã şi locul şi rolul ei ĩn economia mântuirii. Existenţa umanã astfel tratatã se prãbuşeşte ĩntr—un vraf fãrã noimã de circumstanţe.
Vizibilitatea Bisericii este radical anulatã, negatã (de fapt, este transformatã ĩntr—o vizibilitate de tip ‚civic’).
Dacã dogma exclusivitãţi salvifice ĩnseamnã ceea ce spun neouniversaliştii cã ar ĩnsemna, atunci ea poate ĩnsemna orice.