Iisuse, Cel nepatruns, Care luminezi pe toti credinciosii

Watson spune cã poţi sã cunoşti adevãrul divin,fãrã a recunoaşte o doctrinã adevãratã,ca adevãratã. Astfel de paradoxuri pot avea variate cauze, particularitãţi de tot felul.
۞
Ĩnvãţãtura tradiţionalã, dragã Parmenide, este aceea cã intenţiile bune sunt şi fructuoase. Strãdania sincerã de a—l gãsi pe Dumnezeu şi Biserica Lui duce la reuşitã de a gãsi. Aceastã reuşitã este una efectivã, nu ‚idealã’, ‚misticã’. Intenţia corespunzãtoare duce la reuşitã. Reuşita odatã atinsã nu poate coexista cu respingerea explicitã a Bisericii ‚vizibile’. (Intenţia declaratã a ‚noii teologii’ a fost aceea de a gândi Biserica ĩn termeni nu de instituţionalitate, ci de vizibilitate.)
Dar se vede cã la baza ‚noii teologii’ se aflã nu realismul/ empirismul, experienţa obiectivã, ci idealismul echivoc.
Pretextând accentuarea zisei ‚vizibilitãţi’ ,’noii teologi’ protestantizanţi, antitradiţionali, au anulat tocmai caracterul vizibil al apartenenţei la Bisericã, etc..
Cred tot mai mult cã reacţia destul de promptã ĩmpotriva ‚noilor teologi’ nu provenise din prejudecãţi şi mãrginire, ci din luciditate.
۞
Vremurile erau, ĩntr—adevãr, confuze, meritele erau mixte sau ambigue, dar reacţia ĩmpotriva ‚noilor teologi’ a fost,ĩn linii mari, corectã şi ĩndreptãţitã.
۞
Cã ‚noii teologi’ erau ipocriţi (‚prudenţi’), şi cã, gândind una, spuneau alta, este un fapt. Erau deliberat echivoci, declarau altceva decât intenţionau, şi se considerau pe ei ĩnşişi ca pe o gherilã.
Simpatiile lor sunt cel puţin relevante (Congar şi Luther; Balthasar, Kűng şi Barth). Au fãcut jocul protestantismului. Doreau o ‚corecţie’ protestantã, o rectificare protestantizantã.
Pentru ei, protestantismul era un leac de absorbit.
۞
Ep. Sigrist scrie despre câţiva autori ‚Oz’—McGraw, Smith, Thompson, Laumer. Aprecierile Episcopului despre cãrţile ‚Oz’ ale ultimului sunt aiurite, contradictorii—ĩncepe prin a le eticheta, scurt ,ca ‚aproape de necitit’; apoi declarã cã unele pagini nu—s rele; ĩn fine, spune cã o carte a lui care ‚nu e rea deloc ĩn sine’.
Ortografia, sintaxa lui Sigrist sunt mereu destul de vagi şi aproximative. Dacã aşa ceva se poate conjuga cu egotismul, atunci este un egotism neminuţios, nenarcisic şi ingenuu, spontan, nestudiat .
Episcopul Sigrist scrie despre ‚Oz’ de câte ori are ocazia—despre dovleci, oameni de paie, etc.—recuzita, repertoriul ‚Oz’.
Pus pe direcţie.
۞
Amãgiri, vanitãţi, iluzii.
۞
Se simte cã fabuloasa lãrgime a lui Sigrist, viziunea lui,nu este deloc naivitate, credulitate.
۞
Ep. Sigrist ĩi citeazã pe Pulci, Sf. Efrem, etc..
A prelucra, a gândi,a analiza—nu doar a primi, pasiv, inert.
۞
Geniu ĩnseamnã când ceva este nedeductibil la condiţiile umanitãţii comune—de ex.,rolurile lui Welles. Nu e de ĩnchipuit cum s—ar ajunge de la ceea ce este posibil pentru oamenii de rând la aşa ceva . astfel de reuşite ĩncep prin a fi