CAIETELE AUDIODOCUMENTELOR

CAIETELE AUDIODOCUMENTELOR

1—Dintre cele 13 conferinţe ale lui Kreeft pe care le—am ales, cea despre ecumenism. Dezaprob majoritatea lucrurilor spuse de el—simplisme despre trup, despre Wojtyla ca ‚cel mai cristocentric Papã’ [sic!],şi cred cã extrapoleazã datele crizei postconciliare la istoria anterioarã a Bisericii. Nu cred cã lipsa cristocentrismului i—a ţinut pe protestanţi departe de Bisericã (şi,ca dovadã , acordul asupra ĩndreptãţirii ei l—au semnat cu birocraţii decristocentrizãrii curente de care se plânge Kreeft). Abia criza postconciliarã a decristocentrizat cultul şi Biserica,şi cred cã,acum un veac,se gãsea ‚mai mult’ cristocentrism la un catolic evlavios, decât la un protestant.
Ecleziologia, ca şi antropologia lui Kreeft, aşa cum le formuleazã sau exprimã el ĩn aceastã conferinţã, mi se par confuze şi greşite.
Gãsesc bizar (şi nefondat) entuziasmul lui pentru acordul cu lutheranii asupra ĩndreptãţirii. Dar Kreeft pare a fi şi el unul din creştinii minimalişti, netradiţional ĩn mod dramatic.
2—O predicã de misiune,despre Rai—preotul, probabil destul de tânãr, vorbind cu o intonaţie plângãreaţã, tânguitoare, antipaticã şi artificialã, despre bucuriile Raiului—prezentate mai ales prin negaţii, prin excluderi. Enumerarea tânguitoare de absenţe era completatã de exclamaţii sleite ca :’ este grozav!’. Din când ĩn când, se rãstea, dând intonaţii ĩnfricoşãtoare unor informaţii presupus tonice.
Este evident cã predicatorul acesta nu era omul care sã vorbeascã despre aşa ceva.
Ar trebui sã predice numai sfinţii despre Rai şi,ĩn general, despre lucrurile ultime? Ar trebui predicat altfel? Sau de pe formulare? Sunt predicile ‚celorlalţi’ inutile? Nu cred asta.
Mai deconcertantã este o altã opinie pioasã a acestui predicator despre care vorbesc, exprimatã atunci când punea ĩn contrast ceea ce facem acum, cu ceea ce NU VOM MAI FACE ĩn Ĩmpãrãţie—pe scurt,el spune:’aici, urâm; acolo, nu vom mai urâ’. Da, numai cã nu va surveni niciun fel de transformare magicã, mecanicã, dinafarã. ‚Acolo’, ĩn Rai, nu vom mai urâ, numai dacã vom fi ĩncetat ĩncã de aici de pe pãmânt sã o facem; transformarea nu va fi mecanicã, automatã, ci ea cere colaborarea activã a omului. Ca sã nu mai urâm ĩn Rai, trebuie de fapt sã ĩncetãm ĩncã din viaţã sã o facem. Curãţirea trebuie sã fie activã şi coparticipativã. Invidia, ura, etc., nu se vor rezolva automat, mecanic, de la sine, ca prin vrajã; ci trebuie lichidate ĩn timpul vieţii prin coparticiparea omului. Ceea ce va fi adãugat ĩn Rai va fi ‚obiectul simţurilor duhovniceşti’, nu curãţirea de racile, aceasta trebuie lucratã, cu colaborarea harului, ĩn viaţã.