Iisuse, Cel nepatruns, Care luminezi pe toti credinciosii

Prefaţa lui moş Kreeft la ed. lui a ‚Cugetãrilor’ lui Pascal este reuşitã;pe de altã parte, existã o inacurateţe istoricã ĩn ‚achitarea’ lui Pascal de jansenism.Cred cã ceea ce vrea moş K sã spunã este cã nici Pascal nu consimţea la ‚detaliile tehnice’ ale jansenismului,ci la accentele lui fundamentale,ĩn mod injust etichetate azi ca fiind ‚protestante’.
Implicit,moş K blameazã optimismul iezuit,şi corelatul minimalism,despre care spune cã defineau spiritualitatea Societãţii ĩncã din sc. XVII.
(Taberele sunt foarte coerent constituite,de vreme ce un Tresmontant se aflã ‚de cealaltã parte’ ĩn fiecare privinţã—de partea Sfântului Toma,a Pãr. Teilhard,şi de partea opusã celei a lui Pascal, etc..)
۞
Moş Kreeft spune cã ,ĩmbolnãvindu—se, Pascal şi—a pãstrat numai o carte,’Mãrturisirile’.
۞
Pascal este autorul sapienţial al multor autori importanţi (moş K.,filozoful;ziaristul englez convertit;preotul melkit;ĩnsã preotul este cel la care m—am gândit mai ĩntâi, primul evocat).
La el este mai mult decât o apologeticã—este o spiritualitate.
۞
Extravaganţe, excese, exagerãri, vorbe mari.
Impresia pe care o lasã ultimii doi Papi,şi Dalai Lama,şi Patr. Bartolomeu,şi alte persoane (ca un clasicist ortodox american; un iconar canadez, etc.) este moderaţia, simplitatea, lipsa grandilocvenţei.
۞
Despre ‚ecologismul’ (mai corect,tema ecologicã) a Patr. Bartolomeu.
۞
Nu este important ‚câţi’,sau ‚de la câţi’,ci numai cât primeşte cineva.
۞
Vremurile noastre,iubite Parmenide,nu sunt unele de toleranţã,ci de indiferentism teologic,de barbarie. Şi oricând ‚toleranţa’ teologicã s—a ivit ĩn istorie,ea era mai mult o mascã a indiferentismului, relativismului şi scepticismului.
Intervenţia Ep. Lacey ĩn favoarea Zãmislirii Neprihãnite.
۞
Când sunt reunite opiniile Sf. Toma despre Zãmislirea Neprihãnitã,se omite faptul cã ele nu erau concomitente,ci succesive.Ele sunt faze,nu aspecte simultane.
۞
Hunwicke,exprimându—se foarte favorabil despre primatul anglican.
Ĩn ochii acestui preot,primatul apare ca un teolog tradiţionalist—cel puţin ĩn unele privinţe.
۞
Nepregãtit,inapt pentru, necãlãuzit cãtre obiectivitate.
۞
Hunwicke ,preot şi exponent al unei culturi clericale;foarte englez ca minte, simţ, integritate şi umanitate; exponent al ‚celeilalte’ Anglii, aparent nealterate de molime.
Buna calitate englezã, pe care o credeam dispãrutã, anulatã.
۞
Reflecţie, lecturi, rugãciuni, liturghie; nearbitrar.
۞
Paradoxul este cã acei catolici ĩn care Hunwicke pare sã vrea sã vadã reprezentanţi ai tradiţionalismului nu sunt nici pe departe aşa de tradiţionali cum şi—i ĩnchipuie el,şi cum el ĩnsuşi este.
۞
Ĩntr—un interviu, Thomas Szyszkiewicz propune un fel de versiune behavioristã a admonestãrii creştine: creştinul ‚judecã’ „acţiunile externe ĩntreprinse de cineva",nu „dispoziţia interioarã a minţii, inimii şi sufletului". Acest soi de behaviorism teologic este foarte ambiguu.
Realitatea este aceasta,dar nu şi semnificaţia şi intenţia gestului.Este adevãrat cã inima omului ĩi este ştiutã numai lui Dumnezeu; dar scopul admonestãrii este de a avertiza asupra a ceea ce inima omului PARE a fi.
۞
Premisa Vaticanului II a fost,dupã preaingenuul Marcellino D'Ambrosio,cã ‚fiecare aspect al vieţii liturgice’ era ĩnvechit; ĩnvechit ĩn raport cu ce?Când, ĩn istoria Bisericii,s—a mai gândit aşa? Ceea ce aratã el este cã intenţiile conciliare au fost bune,dar nebuloase, sau nebulos—utopice, pornind de la premise inadmisibile. [De fapt,el nu spune ĩntreaga poveste; ideea cã ‚viaţa liturgicã’ s—ar ĩnvechi ca melodiile unui tonomat este ĩn sine destul de bizarã. Dar premisa realã a fost aceea cã viaţa liturgicã a fost activ coruptã de cãtre medievali şi tridentini; deşi Biserica schiţatã teoretic de Vaticanul II seamãnã cum nu se poate mai puţin cu cea anticã.]
Şi cu ce a fost ‚fiecare aspect’ ĩnnoit?A schimba ĩnseamnã a ĩnnoi? Care a fost criteriul noului?
Pe de altã parte, este cam fragil sã contrapui temerar nişte sumare, vagi declaraţii de principii ,care s—a vãzut cã pot ĩnsemna orice, blocului de acţiuni concrete care au spus exact contrariul.
Ce ĩnseamnã nişte frazeologie echivocã (de vreme ce a fost infinit rãstãlmãcibilã), ĩn faţa realitãţii,a acţiunilor concrete?
Ĩn ritul latin, ceea ce este ‚tridentin’ face o impresie mult mai patristicã decât ceea ce este ‚ paulin’.
Pentru o ĩntreprindere declarat ‚pastoralã’, este surprinzãtoare lipsa de consideraţie tocmai faţã de impactul psihologic,de acţiunea psihologicã a schimbãrilor.
Cu tot aportul faimoşilor ‚experţi’,pe de altã parte,nivelul teologic este,ĩn opinia unor savanţi calificaţi, net inferior celui al unor Concilii precedente care nu beneficiaserã, chipurile, de conlucrarea unor ‚teologi’ aşa—celebri; Conciliile ‚episcopale’ fãcuserã o teologie mai bunã,şi este bizar cã tocmai Conciliul zis al ‚teologilor’ s—a declarat prevalent neteologic, şi a fãcut o teologie inferioarã, surogat.
۞
Gândire,reflecţie.Evlavia sã nu fie niciodatã un pretext,un alibi pentru lipsa reflecţiei, pentru cârpãcealã, pentru aiureli.