BRUMA DE TEOLOGIE
Cred cã eu şi detractorii romanelor lui Greene spunem de fapt acelaşi lucru:--eu prefer, sau admir mai mult, romanele din a doua perioadã a creaţiei greeneiene—o formã perfecţionatã, desãvârşitã de thriller, o formã excelent rodatã şi exersatã. Totodatã, ĩn ele ‚teologia’ este numai o brumã, un condiment, atât. Asta se explicã prin ceea ce cer eu de la cãrţile lui Greene—nişte thrilleruri foarte bine croite, de un stil rodat, şi cu un minim de teologie—asta, fiindcã pe mine nu teologia lui Greene mã intereseazã, nu ea dã, sau poate da, interesul romanelor respective.
Or, la antipozi, detractorii lui Greene preferã exact combinaţia inversã:--sunt stimulaţi ĩn special de aşa—zisa gândire religioasã (absolut anostã şi mocirloasã) a lui Greene. Eu caut thrillerul bine pus la punct, o formã de ficţiune eficientã. Detractorii decişi dispreţuiesc thrillerul ĩn sine ca gen; ĩl vor numai ca pretext, ca aparenţã, ca ĩnveliş şi mascã; ei nu cred ĩn literatura de gen.
Eu prefer o formulã exersatã, şi adusã la un nivel aparte de funcţionalitate. Teologia lui Greene este redusã la minim ĩn romanele celei de—a doua perioade—nu mai este o investigaţie, ci o brumã, aşa, de aparenţã. Eu unul prefer cãrţile lui Greene CA THRILLERURI, nu ca romane conradiene, nu ca investigaţii teologice. Mi se pare cã el are ceva de spus ĩn literatura de gen, şi nu ĩn travestiurile acesteia.
Cu ultimele—i cãrţi, iatã—l pe Greene ajuns la o formã purã de thriller, iatã—l ajuns la puritatea genului.
Ĩn aceste cãrţi, el nu mai este nici ‚vizionar’, nici ‚teolog’, ci un bun autor de cãrţi de gen, care acceptã thrillerul ĩn puritatea lui şi ĩn proprietatea elementelor. Nu mai existã ‚ambiţii’, dar existã echilibrul ĩntre mijloace şi scop.
Ĩn a doua parte a carierei, Greene vrea (numai) sã scrie thrilleruri bune; reuşeşte. Savanţilor le displac fiindcã sunt ‚numai thrilleruri’ (la fel ca Simion demascând NUMELE TRANDAFIRULUI fiindcã este ‚numai un roman poliţist’).
Pentru mine, ‚teologia’ lui Greene era un balast pentru romane; pentru criticii care dispreţuiesc cãrţile din a doua perioadã, respectiva teologie dãdea cam tot interesul romanelor.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu