De natura rerum diversarum

‘John Dos Passos ĩn America descrie, ĩn perioada interbelicã, un …’ (Nistorescu).
۞
Cineva sugereazã:--‚Borges este Johnson al timpului nostru!’. La care eu rãspund:’—Pãi tocmai asta este!’
Faptul cã sc. XX a avut UN ASTFEL de ‚Johnson’, sau cã o astfel de minte a putut fi luatã drept versiunea celei a lui Johnson, etaleazã vanitatea sc. XX, nihilismul, toanele, arbitrariul.
Aş vrea sã ştiu ce—ar fi crezut Paleologu despre enunţurile teribiliste ale lui Borges ... (--poate ceea ce credea şi Petrescu despre cele ale lui Robbe—Grillet). Poate le—ar fi luat drept toane şi teribilisme ale unui mare cititor, etc..
Borges, sau deprecierea realismului.
۞
Mi se pare cã [prea] mulţi oameni ĩl lasã pe Borges sã decidã pentru ei, ĩn locul lor, ĩi delegã, transferã alegerile estetice.
۞
Un om este mai interesant, cred, prin experienţa lui religioasã ascunsã, tainicã, discretã, decât prin performanţele lui ĩn arenã. Eu, cel puţin, aşa tind sã—i apreciez pe oameni: pornind de la nucleul, sau de la sâmburele experienţei lor vii, atât cât aceasta transpare ĩn ceea ce au fãcut şi au scris. Latura de confruntãri publice, exterioare, mi se pare neinteresantã şi chiar extrinsecã, necaracterizantã. Watson afirmã cã ar putea exista sfinţenie chiar şi ĩn aceasta; nu ştiu.
۞
Ne ĩnţelegem natural ....
۞
Tentaţia de a lua o brumã de acord drept un acord deplin, global.
۞
Câteva rânduri ale unui bondian avizat par sã arate cã existã continuitate chiar şi ĩntre filmele BOND cu protagonist diferit, şi, aşadar, cã nu este adevãrat cã ar fi vorba numai despre diferiţi agenţi cu codul ‚007’, ci despre o aceeaşi persoanã, care trece din film ĩn film. Astfel, Bond din ‚Diamantele ...’ este ACELAŞI, explicit, cu cel din ‚Ĩn serviciul ...’. Persoana agentului rãmâne aceeaşi, chiar şi dacã se schimbã actorul.
۞
Dominicanii sc. XIV trãiau ca monahii egipteni. Acelaşi ascetism tãios. [La fel şi Pãrinţii spanioli ai sc. XVII. Azi pare sã se fi pierdut aprecierea şi noima acestor lucruri.]
La Luther, ĩn el, ascetismul german ĩşi pierde ĩnţelesul.
۞
Imanenţa lui Dumnezeu şi unirea cu Hristos. Ceea ce demonstreazã misticii ‚ortodocşi’ din imensul vârtej al sc. XIV este puterea bunului simţ—poziţia lor nu este una ingenioasã, sau ingenios speculativã, ci de bun simţ. Refuzau, practic, sã se conformeze unor clişee şi prejudecãţi, sã se ĩnregimenteze ĩn funcţie de idei primite. Experienţa lor denunţa falsele incompatibilitãţi.
۞
Misticii medievali şi ai Contrareformei nu VORBEAU atât despre asceţii antici rãsãriteni—dar le semãnau ĩntocmai, şi trãiau aceeaşi viaţã ca şi ei.
۞
Dacã ar fi vrut, ‚noii teologi’ puteau gãsi la marii creştini vestici medievali misticã, doctrinã, sfinţenie, o asceticã ‚egipteanã’.
۞
Prezenţã şi transcendenţã.
Prezenţa Lui Dumnezeu nu este ĩncãtuşarea Lui. Nu este o prezenţã mecanicã, inerţialã.
۞
Egiptenii? Da, aşa trãiau şi creştinii vestici ai sc. XIII, XIV, XVI, XVII .... Deraieri doctrinare existaserã şi la egipteni.
۞
Simţul lucrurilor modeste, elementare, simple, preliminare. Deraparea ĩn abstract.
۞
Este cam prozaic, un pic dezamãgitor sã—l vezi pe un autor poesc, sau de reputaţie poescã, scriind, cu entuziasm, nimicuri despre sporturile americane. Un moş obez, prozaic, cu un aer un pic gotic, scriind de zor despre meciuri.
‚Jurnalul’ lui public este un fel de tarabã. Un oficiu de reclamã, de publicitate. Dar preferam sã mi—l ĩnchipui discutând mitologie scandinavã, nu sporturi americane şi meciuri.
Pe de altã parte, asta—l aratã ca pe un creator organic, un faur de tip balzacian. Este specific unora dintre creatorii organici sã spunã tot ce au de spus numai ĩn creaţia lor literarã, nerãmânând (mai) nimic de interes pentru hârtiile lor personale. Ei trãiesc exclusiv ĩn literatura lor.
۞
De ex., mi—ar fi plãcut ca Martin sã fi avut câteva cuvinte despre Vance .... Dar el pune ceea ce are de zis despre Vance nu ĩn consideraţii critice—ci ĩn prozele omagiale. Impresiile lui despre Vance sunt date ĩn textele cu care—l omagiazã. Ĩn raport cu creaţia, tot restul este periferic, neesenţial, chiar oportunist.
۞
Promite zombi, uragane şi explozii nucleare [ĩn v. II al noii triade a CÃRŢILOR].
۞
E ceva stângace, banal şi neinteresant, cumva şi din dibãcia neguţãtorului de a nu da mai mult decât se cade.
Lasã şi impresia cã nu se iroseşte pentru atât ... [cum a şi spus—o, chiar de la ĩnceput].
۞
Ca Verne (la Gracq).
۞
Sau ca Andy Milligan la un critic de cinema pe care ĩl admir şi ĩl recomand.
Bine, e altceva.
Ĩnsã dispreţul e ieftin.
۞
Remarca de bun simţ a lui Martin despre literatura insolitã.
[Azi, prin efectul bizar al prostiei ĩnconjurãtoare, cele mai elementare opinii de bun simţ au aerul unor teorii ĩndrãzneţe, etc.. Ĩn alt registru, asta este ceea ce vedem la Liiceanu.]
۞
Toxicitatea prostiei face ca lucruri elementare, de simplu bun simţ, sã parã teorii curajoase.
Ajungem sã luãm ca geniu ceea ce este elementar bun simţ. Dar poate cã azi chiar sunt necesare geniu şi curaj pentru a fi ĩn mod coerent de bun simţ.
۞
Hristos este un MISTER, adicã un conţinut inepuizabil, o revelaţie infinitã.
۞
Ecumenismul luminos, şi cel turbid, crispat sau flasc.
۞
'Scrieri istorice' (2 vols.), un 'Lermontov'.
Xenopol. Blaga. ‚Frome’.
۞
Nu ironic, ci afectuos. Acreala ironiei, ‚de sus’.
۞
Ĩn serviciul literaturii ‚de gen’.
۞
Leoni, ‚Urzeala tronurilor’, ‚Nepotul magicianului’ şi ‚Las Vegas’.
۞
Cred cã Bãsescu spune adevãrul, şi cã Pârvulescu a mânãrit ĩn favoarea liberalilor, a lucrat pentru aceştia. Preda are şi el dreptate: Pârvulescu este omul guvernului, al liberalilor.
۞
Scriind despre filozofii ametafizici la modã ĩn vremea bãtrâneţii sale, cred cã Noica se simţea obligat sã le acorde prea mult—ca sã nu parã subiectiv, etc..
۞
Lang; ed.. Grimm. Stahl.