ŢÂFNA POLEMISMULUI, SEMN MAJOR DE ACCEDIE

ŢÂFNA POLEMISMULUI, SEMN MAJOR DE ACCEDIE

Mie schimburile polemice ‚religioase’ mi se par foarte plictisitoare; şi numai rareori, şi ĩn mâna celor extrem de calificaţi, necesare sau mãcar utile.
Dar ca meciuri, sunt foarte plictisitoare, anoste—şi foarte factice deasemeni.
Am mai scris despre ‚dubla depãşire’; doctrina, teologia sunt rezervate contemplaţiei, secretului cãmãrii, discreţiei—nu arenei, nu combativitãţii agresive.
Ĩn rest, polemica este divertismentul plebei, al oamenilor fãrã interioritate, al arţãgoşilor.
Ea decredibilizeazã; este partea cea mai puţin credibilã, cea mai superflu, a operelor. Mai mult ,cred cã ea ĩnsãşi porneşte din plictisealã, şi este nutritã de aceasta, de sãrãcia lãuntricã, de degradarea pânã la nevoia unor asemenea ‚divertismente’ cu totul exterioare. Banalitatea dinafarã o reflectã pe cea dinãuntru. Polemicile sunt plictistoare—fiindcã pornesc din plictis, din disipare, din mecanizare, din sclerozã şi ĩnrãire.
Polemica aţâţatã nu este decât caricatura gândirii, pivniţa acesteia.
Unele opere par ‚ĩnzestrate’ cu polemicã, aşa cum casele sunt ĩnzestrate cu latrinã—nu este ceea ce le arãţi musafirilor.
Prea multã calitate ĩn astfel de altercaţii eu n—am vãzut—nici la ‚cei mari’. Dupã cum am spus, premisele neuropsihice ĩnsele fac cu neputinţã contemplaţia, o zãdãrnicesc.
Nu poţi face teologie (polemicã) cu sfinţenie, dacã de fapt voluntar te situezi de la ĩnceput ĩn afara acestei sfinţenii.
۞
Criteriul lui Watson este, ĩn aceastã privinţã, şi direct, şi exact—VEZI, atingi aţâţarea veninoasã, ostilitatea celui pus pe harţã.
Nu trebuie escamotat evidentul—agresivitatea, pornirea.
۞
Africani grecofoni, şi africani latinofoni.