De natura rerum diversarum

Oamenii care aleg o formã de religiozitate,de relaţionare, de experienţã care li se potriveşte; ĩn privinţa elementului religios—mistic—practic, sunt un pluralist. Nevoia existã universal, formele sunt variabile. (Ceea ce nu ĩnţeleg este nihilismul ipostaziat, carta nihilistã.) Nici o formã de silnicie nu e admisibilã aici.
Cred cã adesea experienţa autenticã este basculatã, forţatã sã devinã anomalie. Proasta primire fãcutã ajunge sã—l convingã pe om cã este un eretic, etc..
Depãşirea rigiditãţii este un progres real.
۞
Ascetica este ca ceva lucrat cu iubire, nu ca ceva lucrat cu silã. Existã efort, este ceva lucrat—şi anume,cu iubire, din iubire, ca spre cineva iubit—nu silnic.
۞
Cât ĩi acord—Stahl este convingãtor când scrie despre King, nu despre moş Borges; este o diferenţã.
۞
Şansa de a fi activ ca medic.
۞
Discret. A treia cale. Actriţe: eu, Rhodes, Teachout. Este ceva obiectiv, dat, nearbitrar, poliedric.
۞
Kreeft se aflã la antipodul lui Borges; acolo unde al doilea fãcea o lecturã sapienţialã şi perspicace a literaturii pentru bãieţi, primul recurge la extrapolãri forţate.
۞
Rhodes—Melissa Gilbert [‘one of my much-loved favourite actresses, Melissa Gilbert’] ,Nathalie Baye , Michèle Laroque ,Susan Blakely.
Nivelul lui sunt alde Duvivier, Francis Veber.
۞
Oamenii nu fac rãul ĩn numele erorii,ci al aparenţei de adevãr.
۞
Cel aflat la mila/cruzimea, la discreţia altuia.
۞
Pentru a ĩnţelege utilitatea unui leac, trebuie sã existe o experienţã a bolii; aşa mi se ĩntâmplã mie cu Vaticanul II—adesea contest, abstract, utilitatea leacurilor furnizate de el, apoi ĩntâlnesc şi bolile respective.
۞
Ĩn privinţa Vaticanului II, poziţia mea este probabil aceea a lui Tresmontant—de acceptare decisã, neechivocã. De primire deschisã, rezolutã.
۞
A., M.—vãzându—le pãrinţii, ĩnţeleg mai bine (familia din care vin ele, rolul familiei). Impresia fãcutã de ele este simetric completatã de impresia fãcutã de pãrinţii lor (adicã: ele nu vin din grotele mitocãniei curente).
╬
Planul polemicii nu este şi cel al experienţei private, ascunse, personale, al ĩmpãrtãşirii Sf. Spirit; or, prin aceasta din urmã este omul interesant şi realizat omeneşte. Este ‚cotlonul’, ‚cãmara’, locul ascuns. Acel preot român care, semnificativ, ĩndemna la abordarea şi sublinierea cu precãdere a doctrinelor creştine propovãduite de Paisie, mi se pare cã gândea şi simţea la fel. Adicã, sã nu ne repezim şi cantonãm la ceea ce e public, polemic, zgomotos şi fad—ci sã ne ĩndrumãm, ĩndreptãm cãtre ceea ce este privat şi discret.
Acesta este profetismul autentic, discret, nezgomotos.
Creştinismul nu este nici mãlãiaţa placiditate corectã politic—şi nici exaltarea fanatismului. Ceea ce apare ca mecanic, strident şi van ĩn fanatism spune ceva despre deficienţa acestei porniri.
Creştinismul nu este o arenã, confruntarea publicã, duşmãnia şi ostilitatea polemicilor.
Or, mulţi creştini par a nu lua polemica drept un rãu necesar, şi dependent de ceva mai ĩnalt, de o razã superioarã, ci par a se desfãta cu ea.
۞
Lui Badea ĩi place ‚Criminal Minds’ (profilerii)—‚Revenge keeps up sane’.