CINEMAUL PENTRU TOŢI

CINEMAUL PENTRU TOŢI


1—COBRA, de Cosmatos, cu Stallone, din ‚86.
Probabil cel mai bun film cu Stallone, scris (execrabil) chiar de el ĩnsuşi (de ce nu—l ĩmpuşcã pe platforma camionetei derbedeii; de ce Cobretti şi colegii lui nu investigheazã retragerea pazei de la spital?).
Dna. Nielsen nu aratã aşa de bine pe cât era de aşteptat.
Muzica este foarte bunã.
Presupun cã filmul a fost acuzat de fascism, etc..
Este regretabil cã nu s—a fãcut o francizã COBRA.
Reuşita COBREI este explicabilã, sunt reunite mai multe elemente obiectiv valabile.
Aminteşte de cele mai bune thrilleruri ale anilor ‚80 (cele cu Bronson; HALLOWEEN 2, etc.).
Am apreciat accentele de umor—unele din ele (ca acelea legate de numele lui Marion Cobretti, etc.).
Tonul, atmosfera mi—au plãcut; ca sã reiau trioul clasic, COBRA este mai bun decât oricare film al lui Schwarzenegger, şi la nivelul celor câteva filme foarte bune ale lui Van Damme.
Vorbim, de fapt, nu numai despre ‚prezenţã’, ci şi, necesar, despre filme ca reuşite.
COBRA este şi destul de scurt (la TV: sub 1 2/3 ore, inclusiv reclame).
۞
Ĩn '93, eu şi Mili B. sãrbãtoream venirea lui RAMBO 3 la videotecã—jubilam la venirea lui RAMBO 3.
۞
COBRA este filmul cu care ar trebui sã rãmânã Stallone.
2—ALEKSANDR NEVSKI—sinistru megalit propagandistic.
Ştiţi cine ĩl admirã, ĩn Vest? Cei care nu—şi mai pot reveni din trauma Vietnamului, şi condamnã ‚dictatura’ lui Franco.
Cei care considerã regimul lui Franco o dictaturã, aclamã acest megalit sinistru.
Totul, ĩn NEVSKI, are ‚entuziasmul’ rigid, forţat, nefiresc, silnic al propagandismului cel mai sinistru; este ‚artã’ agitatoricã, etc..
Ei, nu mã voi adãuga corului adulatorilor lui ...Eisenstein.
Dacã se ĩndepãrteazã stalinismul, chitina stalinistã, nu mai rãmâne nimic.
Am observat cã oştenii care luptau ĩmpreunã cu cavalerii erau copii—sau pigmei.
Am gustat aceste poante expresioniste ale regizorului.
3—LA DOLCE VITA—nu cred sã fi vãzut vreodatã un film mai bun, mai reuşit. Faţete care alcãtuiesc un caleidoscop; iar esenţa o constituie, da, raporturile, relaţiile ĩntre elemente.
Rolul lui Mastroianni—adesea, de un ĩncântãtor umor care modereazã tonul.
Aceste scene din viaţa romanã sunt la modul propriu o frescã, o reprezentare de o cuprindere vastã.
Poate cel mai bun scenariu pe care l—a avut Fellini vreodatã.
Liniile sunt de o fermitate uimitoare.
Ĩl consider pe Fellini superior lui Welles; iar pe Tarkovski şi Bergman, superiori lui Fellini. Sau poate numai Tarkovski.
Capodopera lui Fellini ĩn care viaţa şi arta se acoperã perfect; o reuşitã de artã ĩn sens lovinescian.
Forţa lui LA DOLCE ... este cea a valului, a fluxului. Aici Fellini ajunge la o stranie obiectivitate ,la o obiectivare stranie. Filmul vorbeşte despre nãdejdile de iubire, echilibru, sãnãtate ale omenirii.
4—FILMELE ANULUI—sã ies oare şi eu cu o listã? Sã fie una numai de ‚prime vizionãri’?
Aş enumera—LA DOLCE VITA; STIGMATUL RÃULUI [care nu este o primã vizionare]; filmele lui Bergman; ambele filme cu Gabin [vechile LE JOUR SE LÈVE şi BESTIA UMANÃ]; capodopera DOAMNA CU CÃŢELUL; CERCUL ROŞU; un favorit revãzut: A WOMAN SCORNED; AMORES PERROS; ABRE LOS OJOS; DIVINA CREATURA; vreo trei filme de Truffaut [CAMERA VERDE; CELE DOUÃ ENGLEZOAICE ...; NU TRAGEŢI ...]; câteva thrilleruri (MIRAJ; noul BOND; ‚ARZENTA’; ‚MEMENTO’] ;o comedie din ‚54 cu Lemmon; GŐSTA BERLING şi NOSFERATU; NOAPTEA MORŢILOR VII; ARMATA CELOR 12 MAIMUŢE.