Judecând dupã minimalismul dogmatic pe care ‚ortodocşii’ cautã sã—l impunã catolicilor, ĩn numele unei dogmatizãri minimale, etc., s—ar putea crede cã, atunci când vine vorba de propria doctrinã, nişte teologi aşa de prudenţi şi de rezervaţi faţã de poziţiile absolute se vor arãta foarte elastici şi flexibili.
Se face un joc evident dublu—cu rea—credinţã. Acest minimalism dogmatic nu pare sã funcţioneze decât ĩntr—un singur sens. Ĩn propria ogradã, TOTUL este cert, imuabil, definitiv definit. Nu gãsesc nicãieri la ‚ortodocşi’ prudenţa pe care ei le—o cer catolicilor; totul este clasat, definit, orice autor respectat devine un oracol. Când este vorba despre dogmele Bisericii ( catolice), ‚ortodocşii’ pretind cã nu trebuie ‚dogmatizat’ decât ceea ce este strict necesar, absolut trebuincios, nedispensabil; când, dimpotrivã, ajungem la doctrina ‚ortodocşilor’, se vede cã totul este dogmã, totul este absolut necesar, ‚Tradiţia ĩn integralitatea ei’, ‚nu vom negocia nimic’, etc., ‚totul este absolut cert’, etc.. PRACTIC, totul ajunge sã fie tratat ca dogmã. Atunci, probabil cã pornim de la nişte premise semantice diferite—ĩn ĩnţelegerea vesticã, ‚dogmã’ este adevãrul de credinţã, dumnezeieşte revelat şi necesar, care solicitã asentimentul credinciosului. La un examen cât de rapid, se vede cã de fapt catolicismul are mult mai puţine ‚dogme’ decât pretind ‚ortodocşii’ cã au ei ĩnşişi.
۞
Cât despre polemicile privind ‚necesitatea’ şi ‚utilitatea’ dogmelor, aceasta este fãrã nãdejde. Avem de—a face cu oameni DINAINTE convinşi de contrariul. Vreau numai sã subliniez cã atunci când vine vorba despre PROPRIILE tradiţii şi doctrine, ‚ortodocşii’ se aratã foarte teritoriali—‚nu vom clinti nici o iotã’, etc.. Ei, catolicii rezervã acest statut numai afirmaţiilor proclamate ca dogme. Adevãrata flexibilitate de aceastã parte se aflã—nu de cea a polemiştilor ‚ortodocşi’ care sunt evident MULT MAI ‚DOGMATICI’ (ĩn sens peiorativ, bineĩnţeles) decât catolicii. La catolici numai ceea ce care statutul de dogmã se bucurã de statutul absolut pe care ‚ortodocşii’ ĩl conferã, arbitrar, tuturor doctrinelor (gãsindu—se, de altfel, adesea pe poziţii mutual contradictorii chiar şi ĩntre ei, cam fiecare teolog ‚ortodox’ major având propriul sãu decupaj dogmatic ĩn care TOTUL este deopotrivã de important, de imuabil, de definitiv).
Existã multã lipsã de seriozitate ĩn aceste critici venite din partea ‚ortodocşilor’; protestanţii, cel puţin, par consecvenţi cu minimalismul lor—ĩntrucât ei se aratã reticenţi şi faţã de absolutizarea propriilor lor poziţii teologice.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu