MITIZAREA BISERICII TIMPURII

MITIZAREA BISERICII TIMPURII

Am citit undeva o analizã foarte exactã a elucubraţiilor lui Zoghby,cu denunţarea lor drept ceea ce sunt—elucubraţii ‚pioase’,de fapt bizar de consonante cu tezele protestantismului/ neoprotestantismului occidental (pretinsa ‚puritate’ a Bisericii originare,etc.).
Se pare cã Zoghby,care vorbeşte mai degrabã ca un occidental modern decât ca un oriental tradiţionalist,nu cunoaşte Noul Testament. Ce vedem ĩn lumea NT?Schisme, facţiuni, erezii, excluderi, admonestãri, diviziuni.Este incredibil cum unii ca Zoghby mai pot propune imaginea idilicã a unei Biserici primare nedivizate, imune la diferende doctrinare, neinteresate de dogmã ci de ‚fraternitate’.Aceasta pare mai degrabã fantezia unui utopist modern.
De fapt,ĩncã din vremurile apostolice lupta cu erezia,cu facţiunile,etc.,apare ca având un loc central.
Ĩn istoria Bisericii nu a existat o ‚cãdere din Rai’—scrierile Apostolilor dau mãrturie cã de pe vremea lor ereziile şi facţiunile şi schismele erau deja constituite şi ofensive şi active.Nici vorbã de o ‚ comunitate creştinã primarã’ nefacţionatã şi omogenã.Ereziile şi dizidenţa au aceeaşi vârstã cu Biserica .[Ĩn parantezã,vedem şi cã atitudinea Apostolilor, adicã a primilor Episcopi,faţã de aceste ‚dizidenţe’ ale vremii lor nu era deloc una de ‚dialog’, de ‚cooperare ĩn faţa provocãrilor lumii ĩn care trãiau’,etc..] Şi erezia, facţiunea, schisma, şi repudierea lor sunt vechi de când Biserica.
Ce Nou Testament folosea oare Arhiepiscopul melkit,de vreme ce nu avea cunoştinţã de dramaticele pasaje ĩn care Apostolii tunã şi fulgerã ĩmpotriva ‚altor creştini’,ca sã formulez ĩn acord cu spiritul vremurilor noastre?
Dacã este sã ne inspirãm din ‚politicile bisericeşti’ ale primilor creştini,ale celor din veacul I, atunci trebuie apelat la cea mai inflexibilã atitudine faţã de orice ‚deviere’.Apostolii care fulminau repetat ĩmpotriva ‚dizidenţilor’ nu propuneau deloc nici instituirea de comisii de dialog cu aceştia,nici sublinierea a ‚ceea ce ne uneşte’,nici Concilii menite sã vindece dureroasele rãni ale separãrii, etc.. Aceasta este faţa Bisericii originare. Nici vorbã de confetti ecumenice,de atitudini conciliante şi de ‚ ĩnţelept pluralism’.
Azi se practicã ecumenismul sub pretextul necesitãţii unei mãrturii comune;oare ĩn sc. I,ĩn mijlocul pãgânilor,Biserica nu se confrunta cu o astfel de nevoie?Ba da.Totuşi, niciodatã Apostolii nu ĩndeamnã la constituirea de comitete de dialog cu gnosticii,la tratative şi negocieri ĩn vederea ‚ reconstituirii unitãţii depline’,etc..Rolul Episcopilor era,dimpotrivã, sã admonesteze.Nu erau,ca şi ĩn lumea modernã,’lucruri bune’ ĩn lumea pãgânã a sc. I?Probabil cã da;ĩnsã niciun Apostol nu conchidea de aici nevoia de ‚dialog cu lumea pãgânã’,etc..Ulterior, când intelectualii creştini au ‚dialogat’ cu cultura pãgânã, au fãcut—o numai ĩn propriii lor termeni,ĩn termenii Bisericii,fãrã a cãdea la ĩnvoialã sau a negocia.
Concluziile mele privindu—l pe Arhiep. Zoghby sunt:--versiunea lui a istoriei creştine denotã simplism tendenţios, inculturã,şi, mai bizar,ignorarea NT;--viziunea lui aminteşte mai degrabã de cea a unui modern foarte occidental,ar putea veni de la un protestant.Şi eu cred cã Z era,ĩn pãrţi egale, ipocrit, ignorant şi MULT MAI OCCIDENTALIZAT ĩn gândire decât ar fi fost el dispus s—o admitã. Arãta ca un oriental evlavios,da gândea ca un protestant subversiv.
Legendele colportate de Z sunt revoltãtor de romanţioase,de idilice,şi spun ceva (defavorabil) şi despre cei dispuşi sã le ia de bune.
Ca şi alţi prelaţi ‚controversaţi’,şi Z va rãmâne,cred,nu numai ĩn istoria macabrã a dizidenţei,ci şi ĩn aceea a prostiei—va veni vremea când astfel de pagini vor fi vãzute nu numai ca dizidenţã,ci şi ca prostie.
Existã la el şi izurile populismului,flatarea sfruntatã a ‚simplitãţii’,cu denunţarea implicitã a ‚dogmatismului’, etc.—tot tacâmul populismului la modã.
La ĩnceput,astfel de eşantioane de tendenţiozitate deconcerteazã prin prea marele numãr de erori elementare—asta descumpãneşte.Atâta simplism, reducţionism, etc., acumulate, pot descumpãni. Arhiep. Zoghby,insurgent şi gata sã—i judece prompt pe alţii,pãrea sã nu aibã cea mai micã idee despre realitatea istoriei creştine timpurii.Acest tip de ‚penitenţã publicã’ efectuat de el ĩn luãrile lui de poziţie ĩmpotriva erorilor Bisericii este unul foarte autoavantajos şi care construieşte o reputaţie pe linşarea predecesorilor.
Zoghby, Kűng, Rohr, Curran, Gumbleton, Mahony, etc.,ne ĩnvaţã un singur lucru: nu existã adevãr sau credibilitate ĩn dizidenţã;nu existã,ĩn dizidenţa ‚liberalã’, adevãr sau respectabilitate sau ceva valabil.
Siteul celui care a criticat excelent tezele romanţioase ale lui Z se aflã la adresa:
http://andrew4jc.blogspot.com/