EXEMPLUL PREASFÂNTULUI ISAAC

EXEMPLUL PREASFÂNTULUI ISAAC
Exemplul Preasf. Isaac Sirul ne pune ĩn faţa situaţiei unui creştin a cãrui acţiune religioasã e complet dependentã de iubirea lui—ĩn toatã vastitatea ei.Nimic nu mai existã pentru Sf. Isaac,nici un alt considerent—nimic nu—l mai mişcã:numai iubirea.Unica sursã a spiritualitãţii Sf. Isaac e iubirea lui desãvârşitã pentru Dumnezeu.Meritã reflectat mult la implicaţiile acestei poziţii a Sf. Isaac.Viaţa lui de ascezã,despre care se spune cã era exemplarã,e nutritã,susţinutã,promovatã,iluminatã numai de acest unic motor:iubirea pentru Dumnezeu.
Ĩn termenii lui Isaac,nimic altceva nu—i determinã sau motiveazã acţiunile personale.Cred cã din acest punct de vedere,al acestei ĩnãlţimi incomensurabile,trebuie apreciatã doctrina soteriologicã specialã a lui.Alfeiev ne asigurã cã Isaac era un optimist ĩn soteriologie;mai mult,cã optimismul lui era absolut:nu numai fundamental,ci şi neţãrmurit.Dar e de reţinut cã acest optimism nu derivã din silogisme,din considerente abstracte—ci numai din experienţa iubirii pe care Isaac o simţea pentru Dumnezeu—şi,fãrã ĩndoialã,a iubirii divine pe care el ĩnsuşi o gusta.
De aceea,ĩnainte de a vorbi despre teze,despre aspecte de doctrinã,trebuie adusã ĩn prim plan şi reiteratã iubirea sirianului pentru Dumnezeu:de aici porneşte restul,acesta e principiul real care face inteligibil restul.De aceea,soteriologia lui nu trebuie nici redusã la aspectul noţional—doctrinar, care o sãrãceşte şi limiteazã inadmisibil,nici transferatã inoportun ĩn capitolele unei dogmatici—ea e un fapt dependent de iubirea experimentatã de creştinul Isaac.
Poate cã ne—ar ĩncuraja ca,ĩnainte de a vedea ĩn Sf. Isaac un cãlugãr experimentat,un ascet, etc.,sã vedem ĩn el un creştin desãvârşit.Sã ne gândim la el mai ĩntâi ca la un creştin pur şi simplu—ca şi creştin scrie el tot ceea ce scrie.Ĩn acest sens este el poate cel mai ĩnãlţat mistic creştin (Rose a avertizat pe drept ĩmpotriva simplismului detestabil al clasamentelor şi ierarhizãrilor—dar o scalã obiectivã este totuşi decelabilã ĩn sfera ĩmplinirii umane creştine.)
Sf. Isaac Sirul este misticul creştin prin excelenţã;creştinul deplin realizat.
Vreau sã spun cã,mai ĩnainte de orice altceva,gândiţi—vã la iubirea lui;aveţi ĩn vedere imensa lui iubire;aici ĩncepe,mi se pare,totul.Tot restul trebuie ĩnţeles numai pornind de la iubirea lui faţã de Dumnezeu:Isaac era un om care l—a iubit aşa de mult,şi de sincer,pe Dumnezeu.Ĩn acest sens, soteriologia lui nu mai e o „tezã”,o „doctrinã”.E concluzia unei iubiri.Cu scrierile lui Isaac,ne aflãm direct ĩn intimitatea iubirii lui pentru Dumnezeu—martori cam incompetenţi şi neĩndemânatici.E foarte uşor sã ne ĩnşelãm,dacã uitãm cã pornim de la un FAPT,nu de la un silogism.
Modernii sunt doctrinari,Pãrinţii sunt mistici—creştini a cãror iubire faţã de Dumnezeu e ardentã.Cei mari nu vroiau sã „propunã o doctrinã” (mai degrabã invers:unii chiar ĩncercau,intenţionau sã tãinuiascã ceea ce ar fi putut semãna a „doctrinã”,a teorie).Eu vreau sã indic aici aspectul mistic al gândirii lor.Aceasta nici nu poate fi apreciatã fãrã o ĩnţelegere a antropologiei,a locului omului ĩn relaţia de iubire („exaltatã”,ar spune modernii;etimologic,aşa e:”ĩnãlţatã”) cu Dumnezeu.De aici,ĩnţelepciunea lor,adâncimea,transparenţa,inima luminoasã,strãvezie.Sf. Isaac Sirul gândea aşa cum gândea,şi gândea ceea ce gândea,cu adâncimea lui inegalatã,fiindcã iubea—fiindcã mai ĩntâi iubea.De aceea,nu existã la el loc de speculaţie—rodul accediei.
[Fãrã a vrea sã scriu aici despre asta,e imediat vizibilã diferenţa dintre Sf. Isaac şi proponenţii moderni ai apocatastazei—la care e evidentã carenţa spiritualã şi lipsa de ĩntemeiere teologicã.La aceştia din urmã,e vorba de teorii,de doctrine,de opinii—cu totul altceva decât la Sf. Isaac .Nu aceasta era baza soteriologiei Sfântului Isaac şi deopotrivã a Pãrinţilor care l—au precedat.]