EXTREMISME,FANATISME ŞI PURISME

EXTREMISME,FANATISME ŞI PURISME


Unii ĩi atribuie lui Zoghby (fost Arhiep. de Baalbek) ideea unei renunţãri necesare a catolicilor la Conciliile din al doilea mileniu.Eu am citit aceastã propunere altundeva—şi anume ĩn declaraţia Sf. Sinod al Bis. Ortodoxe Antiohiene.
Dar de ce sã renunţe Roma la aceste Concilii?La Calcedon n—a participat toatã creştinãtatea; la urmãtoarele Concilii,nici atât.La ele de ce nu trebuie renunţat?Nu numai cã niciun Conciliu n—a fost vreodatã „primit de toatã Biserica";ĩnsã nici mãcar n—a participat la toate Conciliile primului mileniu „ ĩntreaga Bisericã".S—au ţinut Concilii fãrã cei numiţi ‚nestorieni’,’monofiziţi’,etc..De la Calcedon cel puţin,niciun Conciliu n—a mai fost unul al creştinãtãţii ĩntregi (de fapt,de la al doilea Conciliu ecumenic, fãrã participarea arienilor).
Acestea sunt dezavantajele menajamentelor şi ale unor premise proaste (‚reunirea’ ĩn termeni de egalitate—ceva imposibil,cãci dacã se reunesc douã lucruri diferite,rezultã un al treilea;iar dacã se reunesc douã lucruri identice,atunci cum se face cã erau despãrţite?).
Pe de altã parte,Vaticanul I a fost un Conciliu şi al Bisericii locale a lui Zoghby;de ce s—ar dezice azi melkiţii de acest Conciliu?Doar pentru cã aveau alte dorinţe decât ceea ce s—a realizat la Vaticanul I,şi ele nu s—au realizat fiindcã antiohienii erau ĩn minoritate?
Scrisoarea celor trei Dicasterii,din ‚97,este o capodoperã de limpezime (v. paragrafele 12—14: de la „Este limpede cã acest Patriarhat ..." la „... mai ales pentru cei trãind ĩn aceeaşi regiune").
De ce se comportã aşa melkiţii?De unde rãceala,dacã nu ostilitatea lor?Eu n—aş crede cã 2 ½ veacuri se aratã insuficiente pentru calmarea adversitãţii;cred cã ceea ce apare azi este rezultatul a ceea ce s—a petrecut ĩn aceste 2 ½ veacuri—de la unire,ĩncoace.
Eu nu cred cã este vorba despre sechele,despre prejudecãţi rãmase dinaintea unirii,ci de unele apãrute pe parcurs,ca rezultat şi al gestionãrii defectuoase a Bisericilor locale rãsãritene ĩn cadrul comuniunii.
Mai observ la ei şi un separatism doctrinar ţâfnos;reacţie puerilã,din partea unor oameni a cãror tradiţie localã a ĩncetat de fapt sã mai fie creatoare de peste un mileniu.Aceastã cantonare orgolioasã este nocivã;aşa cum,ĩn perioada de aur a creştinãtãţii siriene,Biserica ĩntreagã a beneficiat de aportul lor (şi,oricum,nu se declara principial ostilã),la fel ĩn vremurile mai nou,care au cunoscut apogeul creator al Bisericii vestice,este nesãnãtos ca o Bisericã localã sã se declare principial şi consecvent refractarã la orice creativitate religioasã din afara frontierelor sale.Caracterul local este o chestiune de accent;ĩntr—o anume mãsurã,cu moderaţie,şi de formã;dar nu poate fi una de conţinut. La unii extremişti şi fanatici se vede nu lipsã de interes faţã de creaţia occidentalã—ci ostilitate şi prejudecatã;aceasta este ceva inacceptabil ĩntr—o comuniune,şi duce la fetişizarea localului.
Ĩntr—o astfel de perspectivã,fondatorul Trapismului greşea inspirându—se din tradiţii palestiniene,fiindcã explicit ĩşi trãda propria Bisericã localã,se „contamina",se orientaliza.Creştinul se aflã la şcoala ĩntregii Biserici,a creativitãţii creştine cu semnificaţie universalã.