PRIMATUL EUROPEAN

PRIMATUL EUROPEAN
Ĩntâietatea europeanã ĩn cultura popularã este un fapt de domeniul evidenţei.Genuri care trec drept americane le—au oferit de fapt europenilor ocazia unor execuţii superioare şi a unor reuşite neegalate.Pentru mine,westernul este un gen cinematografic european—italian,mai exact—la fel cum rockul extrem este un gen muzical pur european (continental şi englez).
Cinemaul italian de gen constituie un rezervor cu adevãrat inepuizabil—şi nu numai pentru westernuri,ci şi pentru restul genurilor:SF,policier/mister,suspans şi horror,peplumuri,aventuri,etc.. Reuşite au avut şi alţi europeni:spaniolii,francezii,englezii,germanii,ruşii.Privitã ca patrie a marelui cinema de autor,zis şi „de artã”,Europa a fost nu mai puţin patria marelui cinema de gen.Acelaşi lucru se poate repeta cu privire la rockul extrem—care e o creaţie scandinavã şi englezã.Nu e lipsit de semnificaţie cã singura trupã death pe care am admirat—o,ĩn vremea când,ca licean,aveam o oarecare competenţã de acest fel,era una francezã,şi cã trupele de trash pe care le apreciam cel mai mult erau germane.
Nimic,ĩn sectorul peplumurilor,nu egaleazã COLOSUL DIN RODOS,film al unui italian,cu o vedetã europeanã.
Truffaut,admirator al americanilor,a filmat policieruri a cãror poezie nu este egalatã. Europenilor le—a revenit sã arate ce poate fi,ĩn mâinile potrivite,westernul.Formidabilul simţ italian al spectacolului şi al melodramei senzaţionale a gãsit aici un domeniu excepţional de propice.Marele Van Cleef,ĩnvãluit ĩn melodia care ĩi aminteşte drama pe care urmeazã el sã o rãzbune,se aflã ĩn centrul westernului („Pentru câţiva dolari ĩn plus”).
Unii s—au amãgit cu dibãcia americanã ĩn privinţa filmelor de gen;e o iluzie.Abia europenii au arãtat cum trebuie fãcute acestea.Ruşii au filmat policieruri,melodrame,aventuri pentru bãieţi mai bune decât ceea ce se face la Hollywood.
Ĩn comparaţie cu reuşitele europene ĩn rockul extrem,ceea ce fac americanii—şi neeuropenii, mai pe larg—nu e decât o cârpãcealã,un şir de stângãcii.Arta e lucru mintal;mintea europeanã nu putea decât sã—şi vadã şi ĩn acest fel confirmate meritele.
Nu spun cã,ĩn domeniile care mã intereazã,cultura americanã popularã e inexistentã;este inferioarã.Europenilor nu le revine exclusivitatea—ci ĩntâietatea.
Westernul american e un sector de reuşite izolate;cel european e caracterizat de un nivel general mult mai bun.Un western american prost este execrabil;unul european,e mãcar amuzant.
Nu se pot face comparaţii?Ba da,bineĩnţeles.
Europenii lasã impresia de a fi cei care exploreazã cu adevãrat,frontal,posibilitãţile unui gen. Aceastã dimensiune exploratorie este importantã.Ea e,poate,cea care face ca epigonismul sã nu caracterizeze producţiile europenilor.Plãcerea fantaziei,inventivitatea,creativitatea sunt de partea europenilor.
Pe de altã parte,o parte din cultura popularã europeanã este,azi,de domeniul trecutului.
De douã decenii,poate de mai mult,cinemaul european de gen s—a scufundat,se aflã ĩn derivã—când n—a dispãrut cu totul.Mare parte din acestã culturã popularã europeanã e deja istorie.(Dar mizeria cinemaului de gen american actual,cu câteva excepţii sporadice,nu mai trebuie amintitã.)Ĩn mai toate domeniile culturii populare care m—au interesat (cinema de gen;rock extrem;muzicã zisã electronicã şi experimentalã),am gãsit ĩn producţia europeanã tocmai ceea ce cãutam.Pe Rourke un film european a fost cel care mi l—a revelat.(Incidental,cel mai bun roman poliţist pe care ĩl cunosc este unul românesc:ANIMALE BOLNAVE,care,fiind mult mai mult decât atât,este ĩn mod desãvârşit şi asta. )