Ucenicul fervent al Sfantului Ignaţiu

Ucenicul fervent al Sfantului Ignaţiu

۞
Mozart,Bach si excelentul Schubert ii apãreau ca Steaua Polara,Ursa Mare si cea Micã.
S-a nãscut pe 12 august,in anul in care venea pe lume si Daniélou:1905.Cei doi erau cu un an mai tineri decat Rahner si Congar.Von Balthasar a copilãrit cantand la pian si descoperindu-i, succesiv,pe Schubert,Ceaikovski,Mozart si Mahler.
Elvetian,a facut experienta unor liturghii marcante in biserica franciscanã din Lucerna.
A fost educat de benedictini si iezuiti.
Instructia lui superioarã a fost cu adevarat europeanã si cosmopolitã,desfasurandu-se la Viena,Berlin si Zurich.
In timpul studiilor de litere,soldate cu doctoratul obtinut la 23 de ani,Balthasar participã,in vara lui ’27,la exercitiile ignatiene,in Padurea Neagrã.Ca urmare,intrã in Societate in ’29. Urmeazã doi ani intr-o institutie iezuitã,langã Munich,apoi patru ani de studii teologice langã Lyon.In aceastã epocã face Balthasar cunostinta personalã decisivã a lui Przywara si Lubac, doi distinsi teologi iezuiti.
Ĩn cei patru ani de teologie,la Lyon,e coleg cu Daniélou, Varillon, Bouillard.
Nemulţumit de orientarea ĩnvãţãmântului teologic pe care ĩl primeşte,se ĩndreaptã cãtre studiul patristic,direct de la surse.Ulterior,ĩl va credita pe Lubac cu acestã ĩndrumare patristicã.
In iulie ’36,un nou pas,intrucat e hirotonit preot.Predicã despre versetul Benedixit, fregit, deditque.Pleacã,apoi,la Basel drept capelan pentru studenti.Conferentiazã,organizeazã cursuri,creazã o societate studenteascã,traduce,colaboreazã cu Rahner si Lubac in actiuni culturale.La Basel se imprieteneste cu Barth si cu Dna. von Speyr,pe cari o converteste. Activitatea lui pastoralã e un succes,şi primeşte ĩn Bisericã numeroşi convertiţi (Béguin a fost unul dintre aceştia).
Pe mãsurã ce ĩşi publicã lucrãrile,contestãrile nu lipsesc ;este denunţat de cãtre teologi ca Labourdette,care nu vãd cu ochi buni noile orientãri. Indignarea cu care a fost atacat,atunci şi mai târziu,pare adesea sã provinã din altceva decât intenţia de a menţine adevãrul credinţei.
Un moment de varf ĩn acţiunea lui Balthasar il reprezintã constituirea Johannes Gemeinschaft,comunitate vazutã ca « un fel de continuare a ideii Sfantului Ignatiu in lume ». "Imi consider propria teologie drept un fel de deget ioaneic indicand catre plinãtatea revelatiei in Iisus Hristos”.
In ’50,Parintele Balthasar pãrãseste ordinul iezuit.Vede in aceasta rupturã,cerutã de promovarea pe mai departe a institutului sãu secular,un act de conformare fatã de intentia ignatianã : ”numai ca sa ma supun unui ordin formal al Sf. Ignatiu”,va explica el.
Pronuntã,insã,in mod privat cele trei voturi la Abatia benedictinã din Maria Laach, reiterandu-si hotãrarea de a trãi sub indrumarea lui Loyola.
Urmeazã o perioadã de marginalizare.
Subzistã din turnee de conferinte.Sãnãtatea i se altereazã,in ’57-’58 e grav bolnav.
Intre ’61 si ’87 isi publicã trilogia (constand in estetica,dramatica si logica dumnezeiesti).
De prin ’85,Balthasar tatona intoarcerea in Societate ;a murit inainte ca reintegrarea sa aibã loc.
Moartea a venit intr-o dimineatã de iunie,in ’88,in timp ce se pregãtea pentru liturghie. Peste douã zile,urma sa fie inãltat la cardinalat.
A scris tratate,monografii,exegezã,patrologie,brosuri,articole,texte ocazionale ;a tradus patristicã,teologie, beletristicã.Sf. Parinte Benedict numea Cordula oder der Ernstfall un model de polemicã impartialã in serviciul adevarului,pe potriva marilor opere polemice patristice.
Minunata urbanitate catolicã a firii sale se reflectã si in receptivitatea fatã de cei cu care a venit in contact :Allers,Guardini, Kronseder ,Lubac,Dna. von Speyr,Barth, Przywara, Daniélou, Rahner.
A fost descris (de catre Werner Loser) drept un om incantator,agreabil si mereu elegant imbracat.
Opera lui e caracterizatã de varietate,armonie,integritate,echilibru,adancime,creativitate. Obiectivul lui ĩl constituie decelarea unei « totalitãţi coerente »--tiparul, modelul, forma,ĩn sens goethean.
A fructificat adecvat cunoasterea profundã a teologiei lui Origen si a Sfintilor Augustin, Toma,Grigore de Nyssa, Maxim si Irineu.
In etapa patrologicã a operei lui,a publicat texte fundamentale despre Sfintii Maxim (1941), Grigore de Nyssa (1942).Raspandirea in Biserica a notiunilor despre ”cei mai mari” i se pare a fi ”in duhul celui cunoscut,simplu,ca Teologul”(adica Apostolul Ioan).
Absent de la Vatican II,reputatia lui a fost in crestere incepand din deceniul sapte.In ’69 a fost numit in Comisia Teologica.In ’79,Balthasar saluta revocarea de cãtre Ioan Paul II a licentei de predare a lui Küng.
Ca reper teologic,Balthasar reprezintã pentru Ioan Paul II ceea ce inseamnã Lubac (şi,ĩn alt plan, Guitton) pentru Fer. Paul VI si Hildebrand pentru Fer. Pius XII.In ’84,Ioan Paul cinstea unitatea conceptuala si scara impresionanta a sintezei Parintelui Balthasar.Acolo unde a fost necesar (ca ĩn cazul interpretãrii Sâmbetei Mari),Papa a rectificat,ca ĩnvãţãtor universal, tezele balthasariene care nu coincideau cu gândirea Bisericii.(Un foarte respectat teolog balthasarian,Pãr. Nichols,afirmã cã reluarea de cãtre Balthasar a tezei lui Nicolae de Cusa este „greu de reconciliat” cu poziţia fermã a tradiţiei doctrinale.)Fatalismul,fie el şi unul „optimist” sau „generos”,ignorã sau contestã baza ĩnsãşi a posibilitãţii divinizãrii (adicã libertatea,existenţa ĩn om a „chipului lui Dumnezeu”,aşadar condiţia lui spiritualã).
Asocierea intre Sf. Parinte Benedict (pe atunci universitar,respectiv prelat) si Balthasar a survenit in mai multe imprejurari:colaborarea in ’71 la o carte despre conditia de crestin, intemeierea,in ’72,a ilustrei reviste Communio,apoi scrierea culegerii Maria – Kirche im Ursprung,despre Maria ca Maicã a Bisericii (patru studii apartinandu-i lui Balthasar). Sinteza dogmaticã ratzingerianã din anii ‚60 („Introducerea ĩn creştinism”) demonstreazã,prin aparatul bibliografic,importanţa pe care o avuseserã cãrţile lui Balthasar ĩn constituirea gândirii teologului german.
Benedict XVI i-a elogiat limpezimea standardelor,critica adusã opiniilor pseudoteologice şi fanteziste proliferante ĩn epoca postconciliarã,consecventa optiunii lui ignatiene si fidelitatea fata de duhul ignatian.
Cristian Ciopron