RAINER

RAINER
Rainer era,ĩn sensul propriu,un idolatru,un pãgân,şi cu ardoare—nu „estetic”,ci religios. Misticismul lui finitist,ardoare,febrilitatea religioasã fac din el un pãgân veritabil.Se prea poate sã fi corectat stupiditatea haeckelianã cu o brumã de hegelianism—hegelian şi,mai ales,haeckelian ĩl pot vedea—dar ĩn niciun caz,aşa cum ĩl vor unele surse,schopenhauerian sau platonician.
Era un haeckelian impenitent şi hegelizant.Existã la el expresia propriu—zisã a unei religiozitãţi pãgâne ample şi cuprinzãtoare—idolatrizarea naturii,a formelor naturale,ĩnchinarea ĩnaintea formelor naturale,un soi de fatalism materialist,interesul pronunţat şi semnificativ pentru stoici.Mistica lui este uneori cam sordidã pentru cã ia o formã corespunzãtoare firii lui dizarmonice.La el se gãseşte adorarea naturii,ĩn mod concret,şi nu ĩn declarativul vag al unor ĩnchipuiri literare.Pãgânii „literari” sunt adesea nişte farsori semidocţi;dar biologul Rainer era un adevãrat pãgân,consecvent şi religios.
O vreme,Rainer crezuse cã religia lui ar fi umanitarismul,şi scria undeva cã,ĩn tinereţe,s—ar fi cãlugãrit,dacã nu era ateu,ca sã poatã sluji pe oameni.E cu atât mai deconcertant faptul cã,ulterior, tocmai el a ales sã nu practice medicina şi s—a dedicat exclusiv biologiei.
Fire religioasã,Rainer a fost un mare contemplativ.
Din imanentism,de la stoici,de la biologii materialişti şi exaltaţi ai sc. XIX,cu reducţionismele lor repugnante,din propria lui experienţã de savant şi de gânditor,Rainer a redescoperit o formã foarte explicitã de pãgânism şi de idolatrie.Era un pãgân de tip „practicant”,fatalist şi lugubru.
„Idealismul” lui,cât e,şi dacã existã,ca biolog,nu merge pânã la Platon,ci cel mult pânã la un fel de imanentism de tip hegelian—Haeckel,cu delirurile acestuia.