TEMA UNEI CONVERSIUNI

TEMA UNEI CONVERSIUNI
Poate cã ar fi bine sã ĩncepem cu o ĩntrebare simplã:--cine este iubitul,cine este Cel pe care ĩl iubea atât Sf. Ignaţiu din Antiohia?
Cine este cel aşa de iubit de Sf. Teresa?
Cine este Cel atât de iubit de cãtre Sf. Francisc Borgia?
Pe cine iubea aşa de mult Sf. Bruno?
Cine este Cel atât de iubit de cãtre Sf. Francesco?
De la Ap. Pavel la Tresmontant,marii teologi creştini au dat indicaţii despre faptul cã ĩl iubeau pe Iisus.
Iubirea autenticã,iubirea de dincolo de toane şi de efemerul sentimentelor,piatra de ĩncercare ,este cea mai bunã recomandare pentru Cel iubit—aceasta este funcţia explicit mãrturisitoare a iubirii. Acestã iubire foloseşte un triplu limbaj—al pasiunii,al smereniei sãnãtoase,şi al discreţiei.Fãrã acestea trei,ea n—ar fi subzistat,n—ar fi perseverat.Aceastã iubire,a Sfinţilor faţã de cel adorat ca Mire,are toate semnele pasionalitãţii;expresia ei poartã ĩnsemnele smereniei şi discreţiei.Sã nu ne ĩnşelãm: iubirea nu e un cuvânt folosit la ĩntâmplare;iar aceşti oameni ai lui Dumnezeu ştiau foarte bine despre ce vorbesc,la ce se referã,şi nu luau iubirea ĩntr—o accepţie formalã sau diluatã,ca servilitate disimulatã.Istoria Bisericii poate fi privitã şi ca istorie a iubirii oamenilor faţã de Dumnezeu;vedem cã rãspunsul de iubire al omului nu e deloc unul nevrednic sau banal.Sfinţii sunt oameni care ştiu sã iubeascã.
Mie mi se pare cã sesizarea acestor fapte tangibile este un mod foarte realist de a ĩncepe.
Aceste iubiri,a cãror istorie o fac documentele creştine,indicã spre un termen obiectiv,spre Cel iubit de cãtre aceşti oameni ai Noii Ĩmpãrãţii.Iisus este „mister” ĩn sensul cã este bucurie inepuizabilã a prezenţei.Credinţa ĩn care e datã iubirea faţã de El este umanitate potenţatã, redresatã, tãmãduitã, restauratã,adusã la ţinta pentru care fusese ea croitã.Iubirea faţã de Iisus este modul de existenţã al umanitãţii autentice.
Cãtre realitatea Celui atât de iubit de cãtre aceşti martori ai existenţei Sale se deschide receptivitatea supranaturalã a creştinului.
Ĩn Noul Testament,Iisus nu cere numai credinţã (adicã identificarea corectã),ci iubire.Cere,ĩn sensul cã o solicitã implicit,spontan,şi explicit,verbal.Dacã Şakyamuni cere discipolilor sãi sã nu rãmânã la el,Iisus le cere ucenicilor Sãi contrariul—sã rãmânã ĩn El,cu El,ĩn iubirea de El.Tema iubirii faţã de Iisus este centralã ĩn Noul Testament,unde se vede cã Mântuitorul nu suscita numai credinţã,adicã ĩnţelegere limpede a identitãţii Lui,admiraţie,stimã,ci iubire.El Ĩnsuşi,pe de altã parte,a subliniat cã relaţia sa cu ucenicii este una afectivã,personalã,un „dincoace”,un simţ al apartenenţei comune—mult mai mult decât o relaţie pedagogicã,de instruire,de transmitere a informaţiei.
Iisus spune cã unitatea noastrã ĩn adevãr trebuie sã culmineze neapãrat—cã,dacã e realã,va culmina—ĩntr—o unitate ĩn iubire—unitate organicã,superioarã,un „mai mult”,un ceva acordat,dãruit.
Iubirea apare ca substrat profund;celelalte acte ale Sfinţilor apar ca manifest nutrite de cãtre iubire.Iubirea are ĩnţelepciunea ei;cu cât se purificã,cu atât devine mai fermã şi mai perspicace. Ascetica este antropologie—şi antropologie a iubirii.Ceea ce vedem ĩn exemplul creştinilor celor mai ĩnaintaţi este cã iubirea lor faţã de Mântuitorul nu este deloc servilã,crispatã,formalã—este purificatã de servilism, timorare, formalism—nu e nimic silit, forţat, verbal.Asta deosebeşte creştinismul de doctrine,de ĩnţelepciuni (de platonism,eudemonism,stoicism,budism ...).Iubirea faţã de ĩntemeietor,de cel numit Ĩnvãţãtorul,adicã maestrul,nu este ceva secundar,derivat—ci este ţinta,adevãrul şi ĩnceputul. Ea este o iubire nerezumabilã;o iubire ca nicio altã iubire. Nu existã analogii pentru ea ĩn iubirile omeneşti.Numai ĩn aceastã iubire unicã,aparte,singularã,se revarsã,pe de altã parte,toatã bogãţia umanului.
Iubirea creştinului nu e servilã,ci adelficã şi filialã totodatã;nu de slugã,ci de frate şi de fiu. Pentru cã,dupã cum am spus,nu existã analogii umane veritabile pentru ea.
Sã fim circumspecţi faţã de teologiile,de doctrinele pretins creştine,dar care par a nu fi informate,nutrite de cãtre acestã iubire.Discreţia nu e acelaşi lucru cu absenţa;sau cu diluarea.
Aspiraţiile cele mai adânci şi definitorii ale fiinţei umane culmineazã ĩn chip firesc ĩn iubirea faţã de Iisus;aceastã iubire nu este acelaşi lucru cu iubirea pentru un concept,un personaj literar,o ficţiune,o noţiune,care ĩi pot subjuga pe oameni.Ĩn aceasta,ĩn iubirea faţã de Iisus,şi nu faţã de un concept sau un personaj literar, constã ĩnţelepciunea realã a oamenilor.