DIN NOU DESPRE EXTRAVAGANŢÃ ŞI ORIGINALITATE

DIN NOU DESPRE EXTRAVAGANŢÃ ŞI ORIGINALITATE


Am mai scris aici despre marile cãrţi originale şi extravagante ale sc. XVII—XIX;nu existã nimic ultragiant şi sfidãtor ĩn ele.Mai ales,nimic goliardic,boem şi vulgar.Sunt divertismentele unor autori erudiţi şi sapienţiali.Sunt cãrţi scrise de mari teologi.
Dar dispreţul relevant al sc. XX pentru extravaganţa de calitate,robustã, doctã şi amiabilã se vede şi ĩn alte domenii decât ĩn cel literar eseistic;se vede ĩn locul marginal acordat unor gânditori ca Simmel, Weininger şi Klages, sau lui Bloy şi Rozanov.Cu Nietzsche este numai o neĩnţelegere,este luat drept altcineva decât a fost,rãstãlmãcit. La fel cu Spengler, Montherlant şi alţii.Secolului XX i—au displãcut profund originalii de calitate, extravaganţa calificatã, superioarã. Voga avangardelor,a existenţialismelor,a spiritualismelor apocrife şi a materialismelor ĩndârjite tocmai asta subliniazã—predilecţia pentru surogat şi factice.
[La noi,la români,ar fi de indicat Ionel Gherea,Zarifopol.]
Demarcaţia ĩntre original şi numai „bufon" nu este arbitrarã—ea se vede ĩn practicã. Experienţa decide. Ĩn general, admiratorii lui Browne, de ex.,nu sunt aceiaşi cu aceia ai lui Rabelais.[ „Deşi" existã un prozator englez „baroc" de sc. XVII care şi—a fãcut numele rescriindu—l, recompunându—l, asamblându—l, recreându—l englezeşte pe Rabelais; ĩn general, practica aratã cã admiratorii „barocului" Burton nu sunt şi admiratorii „barocului" traducãtor englez al lui Rabelais. Diferenţa subzistã, rãmâne.]