DESPRE STILUL ‘LUMINII ZILEI’

DESPRE STILUL ‘LUMINII ZILEI’


Romanul lui Swift a ĩnceput sã—mi placã din ce ĩn ce mai mult pe parcurs—se regãseşte, gradual, vocea unui mare romancier.
Swift a ales un stil discontinuu şi chipurile ‚naturalist’ (adicã ‚fluxul conştienţei’) pentru cartea lui. Sunt printre cei care nu considerã un asemenea stil drept eminamente sugestiv.
Este un stil eminamente ‚tranzitiv’, funcţional, ‚artizanal’, ‚obiectivat’, ‚mimetic’. Fiind la persoana I, şi puternic ‚mimetic’, ‚vocea naratorului’ nu este şi a autorului. Este un roman—monolog. Din asta va veni, fireşte, şi forţa lui—deplinã ĩn a doua jumãtate. Existã un soi note metafizice, foarte eficiente—pe cât sunt de sumare. Swift lasã pânã la urmã impresia unui mare scriitor, a unui romancier priceput—fãrã rabat.
Cartea ĩnsãşi este un pariu de construcţie, de tehnicã literarã, de combinatorie, nu de stil, nu de limbaj. Demareazã ĩncet. Este, cum am zis—o, o carte de construcţie—forţa ei nu este PAGINA, unitatea de prozã—ci construcţia. Dar are o frumuseţe insolitã, aparte, imens savuroasã. Este o carte serioasã—cartea unui autor care chiar vrea ceva de la/ cu cartea lui. Swift se aratã a fi un creator. [Trebuie amintit şi cã ‚Lumina zilei’ NU ESTE NICIUN FEL DE POLICIER—nici mãcar aparent sau ca pretext; protagonistul ,’eul liric’, este un detectiv, ĩnsã romanul este integral un roman de iubire—de un petrarchianism uluitor.]
Existã tuşe de poezie purã; pe parcurs, cartea devine din ce ĩn ce mai bunã, lepãdând prozaismul iniţial. Carte strident şi ostentativ macho, devine o creaţie de un lirism perfect modulat. Ca strategie, este unul din romanele—licoare, romanele—alcool. Şi nu obţine asta prin folosirea unei note de straniu, de stranietate, ci dimpotrivã; este purã obiectivitate, poza macho, şi lirismul neĩnchipuit.
Romanul lui Swift devine o formidabilã carte de iubire. Ca sã fim drepţi cu moş Swift, el ĩncheie ĩntr—o notã formidabilã—cartea este reconfiguratã pe parcurs—şi cu invidiabilã dibãcie.