SCRISUL LUI SIMMEL

SCRISUL LUI SIMMEL



La Simmel filozofia artei nici nu era un scop ĩn sine, ci el gândea arta ĩn relaţie cu metafizicul, cu posibilităţile metafizice făcute accesibile de către artă.
Ĩn linii mari, la Simmel există un prim deceniu de scrieri de sociologie şi ştiinţe sociale, un al doilea deceniu tranziţional, de filozofie—cel al câtorva din marile cărţi, cele despre filozofi; şi un al treilea deceniu de metafizică şi filozofia artei.
Kantism aplicat—epistemologia ştiinţelor sociale; kantism teoretic, filozofie; şi depăşirea criticismului ĩn direcţia metafizicului—noua direcţie. Aşa cum s—a şi scris, influenţa lui Bergson ĩncepe exact odată cu acest al treilea deceniu al scrisului lui Simmel. [--A mai existat, bineĩnţeles, şi un deceniu pregătitor, cel care precede publicarea primei cărţi—sau, de fapt, deceniul care precede 1887, vârsta de 29 de ani a lui Simmel—deceniul ĩn care—şi prezintă teza kantistă şi apoi debutează ca universitar.--]
Literar, Simmel avea mai multe modalităţi de a organiza ceea ce scria—astfel, dacă unele scrieri sunt baterii de aforisme, altele sunt caracterizate de paragrafe ample—de unde gestul unor traducători de a decupa paragrafele. Simmel practica adesea paragraful amplu.
Cei despre care scria mereu erau Goethe, Rembrandt, Rodin, Michelangelo, Kant, Schopenhauer, Nietzsche, Bergson—şi numai ocazional despre Böcklin, Leonardo, Moltke, George. Subiectele ocazionale literare şi de artă sunt abordate ĩntre 30 şi 50 de ani. După 50 de ani scrie despre Goethe, Rembrandt, Rodin, artă şi metafizică.
Trata şi subiecte filozofice—sau, trata filozofic subiecte—şi chestiunile fundamentale ale filozofiei—ĩnsă şi filozofia ĩnsăşi, ĩn resorturile ei—trata şi despre filozofia ca atare. A scris şi despre panteism şi chestiuni religioase. ‘Filozofia peisajului’. Subiecte de religie şi artă.
La unii creatori, Simmel căuta intuiţii metafizice—la alţii, semnele vremii. La unii căuta corelarea cu absolutul, la alţii—aceea cu istoria şi cu specificul vremii.
Artişti, poeţi, metafizicieni, kantişti, sociologi şi esteticieni.
Distanţarea practicată de Simmel—şi reflectată ĩn stilul lui neutru, impersonal şi imparţial—era o atitudine filozofică semnificativă. Scriind despre filozofii ‘lui’, el ĩi vede mereu nu ca ilustrând poziţii absolute, ci integraţi ĩn istoria culturală căreia ĩi aparţineau de fapt. De aceea—stilul distanţat, neutru, imparţial, ‘necomplice’. Simmel nu—şi ‘ajută’ autorii, nu—i favorizează, nu se face complicele lor escamotându—le deficienţele sau ĩmpodobindu—le gândirea.