Din viaţã

Paleologu, care nu era străin de teribilism ĩn general, şi de satisfacţia de a epata şi şoca.
Există la el bun simţ şi justeţe; există şi teribilism. Ĩntr—un fel, ca şi la Nabokov (--ale cărui aprecieri literare Mama le aproba--).
۞
Semnificaţia divizării ĩn paragrafe.
۞
Indicaţia lui Gilbert este—studiu şi nu manipulare sau poză. Nu ‘mânuire’ sau aranjare a documentelor.
۞
Comunicanţii de la Sf. Sofia din ajunul prăpădului erau greci şi apuseni—ĩnsă ‘catolici’ erau din ambele puncte de vedere—atât al vesticilor, cu care grecii respectivi se aflau ĩn comuniune;--cât şi al schismaticilor care au repudiat ulterior acea uniune.
۞
Bineĩnţeles, ĩn filozofie grecii sunt ‘vestici’ (i.e., europeni).
۞
Ceva despre Iustinian—la liturgistul englez şi la Dante.
۞
Un articol scurt, scris mai bine decât mă aşteptam.
۞
Raportul meu cu Claudel, Bloy, Tardif şi Hello este ca şi prefigurat de acela al lui Simmel cu Goethe (--şi cu Luther, Michelangelo ca poet, George--).
Trecerea de la limbajul poeziei la acela analitic, al intelectualităţii analitice.
۞
Chiar Simmel le alterna, există la el alternarea, limbajul analitic al kantistului şi acela intuitiv şi aforistic al metafizicianului.
Filozofia examinând poezia—şi inspirându—se din ea—nu parafrazând—o—şi cu atât mai puţin pastişând—o.
Nu e epigonism—sau veleitarism.
۞
Există la Claudel filozofii, teologii, Părinţii, exegeţii şi autorii religioşi. Cultura lui neliterară, filozofico—teologico—religioasă, era completă, neunilaterală.
۞
O ed. ĩn care neamţul era citat cu respect, ca o autoritate majoră; altundeva era deschis creditat cu ĩndreptarea interpretărilor bonaventuriene pe o cale radical greşită, falsă—ca inspiratorul unei tendinţe cu totul eronate ĩn ĩnţelegerea teologiei bonaventuriene—subiectul lui de—o viaţă.
۞
Patru surse patristic—medievale şi două moderne.
۞
După 1 ½ l.—grecul, evreica, lacune, hiaturi.
۞
Cele trei indicii—mai ĩntâi, decalarea (26 z.);--apoi, incisivitatea ĩn legătură cu statul şi religia; --apoi, tonul sfătos.
۞
Literatură, filozofie, biologie şi medicină, istorie, sociologie.
۞
Sf. Grigore Teologul, Sf. Vasile, Sf. Augustin, Vekkos.
Poezia. El ĩnsuşi, poet.
Subiecte patristice.
۞
La Gilbert văd cele mai bune principii, ilustrate—nu numai declarate sau enunţate, ci practicate.
۞
Aş spune că, la Biserică, ĩmi plac afirmaţiile mistice, faptul că face afirmaţii de natură mistică. Biserica, drept robustă afirmare a supranaturalului, a misticului. De ex., marile sărbători—Bunavestire, Paştile, Rusaliile, Asumpţiunea, Zămislirea, Crăciunul sunt astfel de enunţări ale misticului.
La schismatici tocmai o anumită supralicitare a misticului, un exces, sunt ceea ce mă face neĩncrezător. Supralicitarea misticului ĩl abstractizează, ĩl scoate din viaţă. La fel, trâmbiţarea lui. Misticul trebuie enunţat şi afirmat atât cât e necesar.
Biserica enunţă misticul atât cât e necesar.
Marile figuri cu adevărat mistice—Leon, Ambrozie, Augustin, Grigore Dialogul, Ieronim.
Incomparabila dimensiune mistică a sărbătorilor mariane ĩn accepţia lor vestică.
Supraabundenţa mistică a textului liturgic—luând ca termen de comparaţie ‘lumea’. Misticism nemăsurat ĩn concepţie, măsurat şi moderat ĩn enunţare.
۞
Vremea când se citea Goethe. Pe atunci se mai citea Goethe. Desuet.
۞
Eroare. Spiritul de sinteză e un mijloc, nu un rezultat. Ĩnsă poate fi ĩn această autodefinire vestică şi un subterfugiu, pentru a refuza ĩngustimea unei caracteristici nete.
Apusenii preferă să susţină că specific le e numai mijlocul, abordarea—nu vreun rezultat anume.
۞
Stimulat de scurtul eseu al lui Penvins despre un roman al lui Hougron, am vrut să citesc mai multe recenzii ale acestui critic, şi am ales alte şase articole ale lui—trei recenzii literare, una despre o carte de film, una despre o carte de critică, şi un interviu.
Acestea ĩnsă mi s—au părut mai puţin satisfăcătoare, mai stângace şi mai evident puerile.
Undeva, spune că Anglia nu e o democraţie (--ci ... un regat--).
۞
Şi despre câte o carte—şi, alteori, despre câte mai multe şi raporturile dintre ele, ceea ce au comun—sau ceea ce le diferenţiază.
۞
Un ideal de fericire ĩn filozofare—ale cărei imagini sunt Simmel, Schopenhauer,
۞
O cunoaştere a literaturii, biologiei, filozofiei, artei şi istoriei.
۞
Se pare că despre toţi marii oameni ai Spaniei se zice că ar fi fost evrei—Juan, Cervantes ....
۞
Ĩn baia unui hotel din Bucureşti mă gândeam că Simmel iubea filozofia lui Schopenhauer, că ĩi plăcea această filozofie. Mă mai gândisem la moderni; la prezentări; şi la formele totalităţii cognitive la Hasdeu—filologia, Iorga—istoria, Călinescu—istoria particulară, literară, Eliade—religiologia şi discipline aferente—iar Simmel—tratarea ‘disparată’.
Cărţi repovestite—ca pe—nţelesul unui cetitor anume.
۞
Pe când se mai citea Goethe.
۞
Filozofia lui Schopenhauer—una din filozofiile iubite de Simmel, care ĩntreţinea cu ea un rol foarte special.
۞
Fericit filozofând—discret. Abjurarea, dezicerea.
۞
Nu subiectul, ci atitudinea; subiectele sunt ĩnalte, iar atitudinea e derizorie.
۞
Monahi—monahi şi asceţi—au şi ereticii, şi necreştinii.
۞
O minte incomparabil mai nobilă.
۞
Climatul normal al gândirii lui Ratzinger.
۞
‘Uite, promit să—i ofer un orgasm de calitate soţiei tale.’
۞
Atât de mistica Missă latină, mistica Missă romană. Nu mă refer la ‘atmosferă’, ci la afirmaţii, la ceea ce se spune.
Afirmaţiile foarte mistice şi deconcertante.
۞
Roma mai degrabă corectează sau delimitează credinţa, decât o defineşte; ĩnsă interacţiunea trebuie sesizată ĩn configurarea ei istorică.
Imperialismul doctrinar roman a fost o realitate, una lezantă; ĩntr—o formă derizorie, e ceea ce fac azi fundamentaliştii athoniţi şi filetişti.
Actul rămâne unul raţional; nu e vorba de ‘subordonare’, ci de conlucrare cu Ĩntâia dintre Biserici. De aceea, ‘incomozii’ melkiţi mi se par cei mai exersaţi şi mai raţionali. Ei nu acceptă dictatul, trufia. Ceea ce li se ia drept cerbicie e numai firesc. Slavii sunt mai oportunişti şi mai influenţabili, mai puerili.
Una e dreptul, alta e exercitarea; dreptul poate fi prost exercitat, greşit şi silnic exercitat. Autoritatea poate deveni abuz, dreptul poate fi greşit transpus ĩn fapt. Caricatura acestei atitudini abuzive există azi la fanaticii schismatici. Asta vor ei să exercite—dictatura, silnicia şi brutalitatea. Nu e decât trufie la ei, şi agresivitate. (--Asceza ĩn sine nu—mi smulge admiraţia; o aveau şi arienii, şi dualiştii, şi atâţia necreştini. Există oameni răi şi ascetici. Fachirismul nu ĩmi impune. Există eretici şi idolatri cu o viaţă monahală invidiabilă. Există oameni răi cu vieţi ascetice. Tocmai tapajul, prevalarea de asceză mă fac reticent.--)
Altfel, opţiunea mea pentru Răsărit nu e una pentru o ‘altă ornamentaţie’, alte odăjdii, etc..
۞
Un rus, un grec, un sirian mi se par mai credibili religios decât un belgian, un scandinav sau un englez sau un irlandez.
Occidentalii GROŞI.
Primatul vechilor creştinătăţi răsăritene.
Din Apus, creştinătăţile latine, vechi.
۞
A introduce falsităţi ĩn sistem, a submina aprecierea.
۞
Literatura, filologia, filozofia, istoria, arta, sociologia, biologia. Geografia. Mintea. Mintea.
۞
Se juca cu ĩmpărtăşirea Lui Hristos; lua—n joacă ĩmpărtăşirea cu Hristosul, Iisus Nazarineanul.
۞
Puterea, demnitatea impun.
۞
Ceea ce contravine nu anulează; luarea de poziţie a lui Bartolomeu ĩmpotriva suspendării lui Băsescu nu e anulată de batjocorirea ulterioară a lui Nicolae.
Ĩn privinţa ĩncercării de suspendare a lui Băsescu, Bartolomeu a avut dreptate; ĩn legătură cu Nicolae, uzurpatorul patrimoniului uniat clujean a greşit.
۞
A preda literatură, artă literară ca atare.
۞
Comentariile de al doilea ordin. Comentarii la Sf. Bernard, Sf. Anselm, Sf. Simeon.
۞
Invectivele răsăritene sunt tautologice—ele demonstrează numai ceea ce deja s—a postulat.
۞
Ele demonstrează că nerăsăritenii nu sunt răsăriteni. Că ‘cei de—acolo’ nu—s de—aici; că ‘ai lor’ nu—s ‘ai noştri’.
Ei ĩntăresc aparenţele, consolidează iluziile.
۞
Ceva anume ce trebuia priceput, ĩnţeles, integrat, văzut.
۞
Comentatorii filocalici. Americanul, isihaştii, Păr. DS, adnotări.
۞
‘Păr.’, ‘Sf.’ (3 x ‘Sf.’).
۞
Paleologu a ilustrat, pe rând, bunul simţ şi teribilismul, epatarea; există la el o manifestă, pronunţată plăcere a teribilismului.
۞
Ca PC despre Sf. Pavel.
۞
Geoană—mai ales vârstnicii şi neinstruiţii.
۞
'O din asta ... o dedublare ... şi este de fapt ceea ce gândeşte celula nervoasă ĩn momentul ăla ...’.
۞
Faptul de a—i fi necesară cuiva o carte—din motive personale, umane, directe.
Această relaţionare salutară cu un autor. De ex., cutare carte a lui Engels.
۞
Ce e Tolkien la ei, e Verne la mine.
۞
Nu mă tem de moarte, fiindcă ştiu că dincolo de ea ĩi voi ĩntâlni pe Iisus Nazarineanul, pe Maria şi Iosif, pe Sf. Apostoli,
۞
Patapievici e şarpe, Hurezeanu e homosexual, iar Liiceanu e slugarnic.
۞
Artă, ‘Mir ...’, persanul, Verne—ed., Theodoru—’60,
۞
Când cineva caracterizează Zenul pe baza unui film german.
۞
Reticenţa mea faţă de aptitudinile filozofice ale americanilor—şi ale anglo—saxonilor ĩn general.
۞
Blog tematic.
Ĩnchipuit ca ceva silnic.
Cărţile sapienţiale; vârsta; lumina; ½ l.; răsăritenii ‘mei’, doctrina; cei respectabili, cauzele rezervei lor.
۞
Diferenţa ĩntre cârpăceală şi deschidere, ‘deschiderea minţii’.
۞
Cărţile filozofice necesare—Engels, Marx, Sf. Toma. Uman necesare.