DESPRE O CARTE A LUI MICHELE SARACINO ŞI ALTE NOTE

DESPRE O CARTE A LUI MICHELE SARACINO ŞI ALTE NOTE

Faptul că e un filoprotestant nu e decât ĩncă un mod de a fi anticatolic.
۞
‘Ai lumii mari dascăli şi ierarhi.’
۞
Autoritatea Papei nu provine din reprezentarea efectivă, nu e o putere de la oameni. Catolicii care propun ca Sinoadele de după schismă să fie relativizate şi retrogradate par să considere că autoritatea Papei este una de la oameni, delegată. Ĩn realitate, e irelevant câte rituri i—au rămas leale Papei. Papa a ţinut Concilii cu ritul care a rămas fidel cuvântului Lui Hristos.
Schisma nu—l poate lipsi pe Papă de autoritatea lui, care nu provine de la oameni. Dacă Papa ĩşi recapătă autoritatea numai prin consimţământul schismaticilor reveniţi, ĩnseamnă că nici n—o are, nici n—o va avea.
۞
Silnicia salutară. Silnicia din care iese ceva.
۞
Capital biologic.
۞
'Notarii sunt o castă ĩn România.'
۞
Politica concepută mai degrabă drept apărarea cetăţenilor de cei care oricum preiau puterea.
۞
GS concepea metafizica şi criticismul drept mutual exclusive, drept incompatibile, opuse, contrastante.
۞
Epigonism.
Creaţie, originalitate—nu interpretare.
۞
Inspiraţie, intuiţie.
۞
Trad.—Simmel, Durkheim, Weber—test—nu ... Troeltsch, nu Tönnies.
Faptul că cineva s—a gândit să traducă, pentru cea mai importantă serie de carte de artă, lucrarea despre olandez.
Arbore, Pascadi. Neimplicarea cârpaciului denunţat. [--Cârpaciul numai prefaţase.--]
۞
Tradus—nu ca ... sociolog.
۞
Accepţia restrictivă—poezia restrânsă la tropii liricii moderne—sau la metaforă. Defineşte ĩntregul istoric prin parte sau accident—şi apriorist, prescriptiv, normativ. De fapt, lingviştii reuşesc numai să spună că limbajul creaţiei literare diferă de acela neliterar—şi care nu e numai cel al comunicării uzuale.
Poziţia lingviştilor e principial improprie pentru studiul limbajului poetic—ei nu cu asta se ocupă. Ĩl definesc numai dinafară.
۞
Poezia.
Poezia şi intelectualitatea.
۞
Discreditarea—coţcăria cu o traducere şi brutalitatea conjugală—cf. Şerban şi Profira.
Vorbit de rău. Poate şi invidiat.
Semidocţi de teapa lui Biberi şi Zalis—ĩnsă şi angliştii.
۞
A fost tradus—unicul sociolog clasic tradus ĩn timpul lui NC—ĩnsă nu ca ... sociolog—ci ca filozof al artei.
۞
A comunica prin gesturi mici, lucruri mici.
۞
Tematic—despre polaruri şi policieruri.
۞
Lecturi de amuzament, de divertisment.
۞
Articol—Wahl despre Jaspers despre Nietzsche.
۞
Blaga. Inspiraţie. Surogate. Jargon. Autohtonii. Ralea.
۞
Istoric, filozof, filolog/ romanist.
۞
Izvorârea de mir, exsudarea unui ulei aromat. Tesalonicul—nu Asia Mică. Sfinţii militari.
۞
Firescul autonomiei esteticului.
۞
Oricum afecţiunea are nevoie de identificare, căreia să ĩi urmeze. Aşa ĩncât Lorenz n—a demonstrat nimic. Trebuie ca identificarea să se producă mai ĩntâi, nu poate scurtcircuita identificarea.
۞
MH, un hâtru sătesc.
۞
Păi pot fi piesele ĩn versuri excluse din poezie? Ĩn prejudecata modernistă, versul, forma versificată sunt necesare, nu şi suficiente.
۞
Grigore Nyssenul, Grigore Decapolitul.
۞
‘—Vrei respect? Merită—l.’ Profesoratul nu e numai un drept, ci şi o obligaţie.
۞
Universul ca scris, ca semn—catafatism. Ca manifestare a trăsăturilor dumnezeieşti. Felinele scriu subtilitatea şi discreţia Lui Dumnezeu.
۞
'N—ai voie să te iei de statui.’
Afganii.
۞
Mecanismele de ĩndobitocire.
۞
Apologia mărginirii. Excluderea vechiului.
۞
Moş Gulian, studentul.
۞
Ĩmi puteam induce stări de frig, cald ....
۞
Parvenistismul filozofic şi puerilitatea lui Papini—aerele lui de iniţiat—ne spune despre un kantist evreul antebelic că e ‘ilustru’, ne asigură că un idealist irlandez era lipsit de ‘dispoziţiile necesare pentru gândirea abstractă’. Ca autor, el proceda prin scremeri. Iar discipolul lui român a căutat să concilieze aceste puerilităţi cu respectabilitatea academică.
Idealul filozofic papinian era unul foarte pedant—impozante tratate savante, etc..
Ţinea să arate că ştie el cum se face filozofia, că ştie cum fac filozofie adevăraţii ĩnvăţaţi.
۞
Cu trei ani ĩnainte de a fi citit recenzia caustică, batjociritoare, eu citeam şi popularizam una din trad..
Despre interesul meu pentru filozoful irlandez, cred că venea mai degrabă de la scriitorul argentinian, decât de la filozoful neamţ.
۞
Pamfletul antielveţian al lui Papini mi se pare cu totul stupid şi meschin—denunţarea a aceea ce şi aşa are o reprezentare populară precară fiind numai un huliganism imbecil, o şicanare odioasă. Papini enumeră batjocoritor artiştii elveţieni, şi chicoteşte când o face—ĩnsă Nietzsche ĩl admira pe Keller, Simmel—pe Böcklin, iar Rousseau era elveţian.
Dispreţul lui Papini faţă de Elveţia germanică nu—i face cinste. Artistic, Keller şi Böcklin ĩi sunt superiori, n—avea motive să—i privească de sus.
۞
Ĩnsă eseul papinian despre QUIJOTE este magistral, incomparabil.
Când era cazul, Papini avea ‘simţul comun’ al unei portărese.
۞
Carenţa—de masculinitate, de inteligenţă—nu e un merit.
۞
Sunt, ca şi Simmel, un om de litere. M—aş defini drept un om de litere.
۞
Needucaţi să recunoască şi să respecte, să onoreze.
Lumea rizibilă, bagatela, aiureala.
۞
Ĩmi place antibiografismul lui Papini—când vorbeşte despre Whitman sau chinezi—şi mă recunosc ĩn el.
۞
Petreceam zburlit, indignat, oţărât, vehement, invectivant.
۞
Simmel, un filozof care s—a lăsat instruit de poezie—şi anume, de marea poezie.
۞
A se desfăta cu proza lui Bradley, Berkeley, Spencer—proza filozofică exemplară, ideală—aşa cum o gustă Papini, Ep..
۞
Papini a redactat un bun studiu al poeziei lui Whitman; la o primă privire, pare mai ales o utilă selecţie de versuri—ĩnsă cred că de la Whitman versurile acestea strălucitoare, sonore şi luminoase sunt relativ uşor de ales.
۞
Transcendenţa nu exclude şi nici, ĩntr—un anume sens, nu relativizează imanenţa, n—o face superfluă.
۞
Poezia. Intelectualitatea.
۞
A merita. Valori. Cârpăceală. A aprecia.
A lucra.
Neromanţios.
Poeţii. Poezia. Simţ.
Clisos.
Marea literatură spune despre oameni altceva decât ceea ce găsesc ĩn viaţă. Şi ce fel de eroare mai e şi aceasta?
Nu e greşeala Dnei. Bovary, sau a lui Quijote, care se ĩnşelau proiectând ĩnchipuiri romanţioase asupra realului.
Constatarea mea este nu aceea că realul nu corespunde literaturii romanţioase; ci că nu corespunde nici marii literaturi.
۞
Prostia lăfăită, clocită, lăbărţată.
Nepactizarea cu prostia. Unica atitudine de bun simţ.
۞
Turma.
De cealaltă parte a barbariei—transbarbarii.
Pactizarea.
Nu era conformist, era banal.
Am sejururile pentru filozofie, pentru originalitate. Poezia, filologia, filozofia, latura simmeliană a existenţei.
Prostia sau ignoranţa nu—s niciodată numai o lipsă.
A lucra ĩn acord cu ceea ce simt, cred.
۞
Riposta mediocrităţii periclitate, ameninţate, iritate.
‘Ai venit ca să ne pierzi?’
‘Ce ai cu noi? Pleacă de la noi.’
۞
Cine ĩmi merită ripostele.
۞
Episcop felicitat pentru curajul şi originalitatea de a fi afirmat realitatea forţelor răului şi ale ĩnşelătorului.
۞
Ubicuitatea dinamică a harului, percepută de preotul lui Bernanos, imanentismul mistic, sau latura imanenţei mistice, a lui Claudel.
۞
Whitman, Claudel, Goethe, Tolstoi, Hugo.
Aspectul militar, plenitudinea senzorială.
۞
Dimensiunea panteistă, aceea imanentistă. Preconceptuală.
Definit, exterior, prin originalitate. Originalitatea este relativul, adevărul este miza.
۞
Sensul vieţii rămâne ĩndumnezeirea, luarea de parte la dumnezeire.
Semnificaţia trăită, existenţială.
۞
Inteligenţă lezată de către lipsa ĩnţelepciunii.
۞
Cazarmă, mecanicitate, formalism.
۞
‘Ca de la catolic la calvinist’.
Tocmai marianul Pius al XII—lea.
۞
Eu sunt un ecumenist antiunionist şi antirelativist. Cred că orice reunire va sacrifica ceea ce e mai bun la fiecare—accentele particulare, harismele. Că acordarea, punerea de acord va avea ceva forţat, abstract, irealist. Că va ĩmpinge particularul ĩn irealitate. Că va sacrifica singularul. Că va suprima ceea ce e interesant şi viu. Mai bine scindare şi viaţă reală, decât unitate formală şi pedanterie, rea—credinţă faţă de spirit. Detest acest zel al conformismului, al uniformizării.
Tezele benigne ale ecumenismului iniţial [--există câteva neĩnţelegeri mai mult semantice rezolvabile prin discuţii--] s—au dovedit a fi false. Prelungite mult dincolo de estimările iniţiale, discuţiile tot n—au adus nimic, n—au produs rezultate. S—a dovedit că diferenţele erau reale şi adânci, nu iluzorii, ci definitorii. Ecumenismul a muşcat ĩn gol; s—a arătat că pornise de la premise false. Testat, a eşuat; din ceva empiric şi pragmatic—o ipoteză, testabilă practic—şi infirmată de practică—s—a transformat ĩntr—o marotă, ĩn ceva aprioric, retras experimentării, o dogmă. Ipoteza a devenit dogmă. Ĩn faţa infirmării ipotezelor optimiste de către practică, generaţiile succesive de ecumenişti au făcut dintr—o ipoteză, mai mult sau mai puţin plauzibilă sau informată, o dogmă. Ceea ce e mult mai rău; experimentării libere i—a luat locul reaua—credinţă, marota, ‘ĩncrâncenarea afirmativă’. ‘Vom menţine această teză, oricum s—ar comporta realitatea’. Nu mai e o ipoteză, accesibilă infirmării, ci o marotă.
S—a presupus, destul de arbitrar, că dezacordurile ĩntre confesiuni ar fi numai unele verbale. Experienţa tratativelor a arătat contrariul. Atunci, curtoazia a devenit hărţuire. A intervenit un absurd element de rigidizare—DOGMATIZAREA IPOTEZEI ECUMENISTE. Ceea ce fusese presupunere a devenit marotă. Punţile cu experienţa au fost ĩntrerupte.
O ipoteză practică a devenit o teză metafizică, un principiu metafizic. Sau, mai bine zis, s—a făcut dintr—o speculaţie metafizică [--esenţiala echivalenţă a tradiţiilor--] o normă practică, indiferent de faptul că experienţa arătase contrariul.
Occidentalii procedează ca Trăsnea. Eu gândesc aşa cum gândeam ĩn urmă cu cinci ani şi cum gândesc schismaticii luminaţi—tocmai fiindcă o fundamentală echivalenţă există, lucrurile să rămână aşa cum sunt, să nu fie forţate să se conformeze unui ideal sau unei intuiţii de tip metafizic. Apusenii, ĩn practicismul lor, procedează ca Trăsnea—fără tact—abuzând realităţile, masacrând fenomenalul pentru a—l conforma unor principii zise superioare.
Pe măsură ce ĩnaintez, eu mă recunosc tot mai răsăritean ĩn toate—contemplativ şi antispeculativ.
Apusenii trag concluzii ca Trăsnea, intempestiv, peremptoriu, uneori absurd, abuzând realităţile, stâlcind particularităţile. Acesta este dizgraţiosul lor ‘faustism’. Ei nu pliază realităţile, nu le modulează, ci le frâng. N—au simţul armoniei secrete—ci al uniformizării, al amalgamului otova.
Pornind de la aceleaşi realităţi şi constatări, răsăritenii şi vesticii concluzionează ĩn mod opus. Tocmai fiindcă realităţile deosebite sunt esenţial echivalente, lucrurile pot rămâne aşa cum sunt—ori lăsate să se mişte ĩn propriul lor ritm, neabuzate.
۞
Antiliberalii protestanţi speculativi interbelici au păstrat de la liberali scepticismul istoricist şi teza ‘omului Iisus din Nazaret’, adăugând, ĩnsă, un strat de spoială metafizică, de interpretare metafizică—aşadar, trecând de scientismul şi eticismul liberalilor. Ĩnsă istoricitatea n—au reabilitat—o.
Ĩntr—un anume sens, faimoşii antiliberali numai au dat adâncime metafizică constatărilor liberalilor, le—au dat o nouă dimensiune, le—au adăugat sau suprapus interpretări metafizice, dincolo de eticismul iniţial. Altfel, au păstrat prăpădul exegetic.
Ei nu erau ‘antiliberali’ ĩn sensul că ar fi profesat istoricitatea NT—[aproape] nimeni n—o face ĩn protestantism—ci ĩn sensul de a fi denunţat eticismul liberalilor, mărginirea lor, pedanteria savantă, descumpănirea.
۞
Acte pragmatice, strategice, nu cognitive.
Scopul femeii nu e adevărul, ci eficienţa unei strategii imediate.
۞
Ĩnrudirea.
۞
Valorile Evangheliei sunt mai degrabă valorile socialismului, decât ‘valorile tradiţionale’ promovate de Geoană. Socialiştii Ĩl unilateralizează pe Iisus; conservatorii Ĩl exclud complet.
Ĩn socialism, Iisus este redus, unilateralizat; ĩn conservatorism, El este absent.
۞
Francesco nu mai vedea ĩn moarte blestemul neamului omenesc, stigmatul şi fatalitatea, ci pe sora rânduită de Dumnezeu.
La el, moartea nu mai e blestem, ci ĩmpreună—lucrătoare.
۞
Creştinismul pretinde identificarea ultimă a omului nu cu fatalitatea, ci cu iubirea cea pururea lucrătoare.
۞
Despre mistici, filozofi, exegetica filozofică, unele cărţi despre filozofi. Cu ce ies. Cârpăceala.
۞
Cine merită moderaţia, cine merită consideraţia. Trăsnea. Orzul şi gâştele.
۞
Chadwick e tendenţios; nu aminteşte de Anselm, de Toma—de continuitatea, la apuseni, a acestei atitudini afabile, de afabilitatea şi irenismul vestice, de faptul că Occidentul mereu a avut ĩn vedere echivalenţa fundamentală.
۞
Un element, luat ĩn izolare, e fără sens, e ceva exterior, mecanic şi inerţialist; duhul contează, suflul care informează toate—viaţă, rugăc., gândire, acţiuni—elementul prim, intuitiv, care coordonează, căruia elementele ĩi sunt subordonate.
۞
GS e un gânditor necreştin; ĩnsă există, sau i—au succedat şi metafizicieni creştini, explicit creştini.
۞
Ceva prea tehnic, prea pedant, prea ‘de catedră’. Adresat exclusiv ‘specialiştilor’. Ceva retras din viaţa gândirii, şi rezervat, destinat, adresat exclusiv ‘savanţilor’.
۞
Similare interpretări—ca la Gilbert—pentru unii modernişti.
۞
Acele elemente—de stil, de semnificaţie—care fac din marii filozofi şi din scrierile lor ceva cu ĩnţeles dincolo de pedanteria de catedră.
Ieri reflectam la KR şi la situarea lui, la ‘dezmorţirea teologiei de catedră’, la faptul că vorbea despre teologia de catedră ca şi cum ar fi fost teologie instructivă—sau despre teologia instructivă ca şi cum ar fi fost ‘teologie de catedră’.
Rahner tenta să schimbe lucrurile din interior, să dea un chip şi o atitudine nouă teologie—ĩn operaţiunea CALUL TROIAN, schimbarea lucrurilor pe dinăuntru şi din interiorul sistemului universitar şi savant.
Căutăm calităţi de stil, de construcţie şi de semnificaţie la autori.
Bradley şi Berkeley sunt numai câteva exemple; la fel, ceilalţi filozofi citiţi de către Ep..
۞
'Un rabin malefic'.
۞
Machiavelismul. Profitul. Athonitul rus; KM. Realitatea biografică, ratarea şi cariera.
Medicii antebelici.
۞
Gubă albă.
۞
Oră; cafea; blide, blide afumate, blidul de meşniţă; rezid.; oră; listate; ed. ě.
۞
Ĩn direcţia vieţii. Nu trebuie schimbată experienţa pe o poză. Omul nu e ‘luat’ de la niciuna din extreme. Religia e un tren ĩn care se urcă din mers; o anume experienţă individuală, sau individual—generică, preexistă.
Experienţa nu trebuie transformată ĩntr—un joc, o fandosire, un ‘kabuki ĩn faţa oglinzii’, ceva decadent.
Formalismul religios e o formă a autoagresiunii şi a autoderiziunii.
Arta e concurată şi ameninţată, bagatelizată, insidios, de către artizanat, de către decadenţa a ceva luat ĩn joacă—arta devine artizanat, proastă deprindere.
۞
Scrisul—catafatismul şi existenţa.
۞
A şi pune cap la cap, a confrunta, a compara, a concluziona.
۞
Ĩn religie, ritul e o expresie a raţionalităţii.
Ritul exprimă sau traduce raţionalitatea.
۞
AMAZON, THOMPSON, BURSE ..., HATTERAS, DOI ANI ..., ambele INSULE, ORINOCO, TESTAMENTUL ..., ANTIFER, ŢINUTUL ....
۞
Preacuv. Ieromonah Teoctist Nichitean.
Orgiile de la Căldăruşani. Laurenţiu.
۞
Lecturile lui ‘Morgan’, autorii ‘lui’. EMC, ’96. 1/ zi. 1/ l.. Autorii. 1/ zi; sejur—excitant—JV, PF, AD.
۞
Dehistrionizat.
۞
‘Control ginecologic’.
۞
Albituri.
Cerga.
Raft.
Ritm.
Azi—luni—oră.
Verne la Gracq şi la ‘Morgan’. Alţi autori, la ‘Morgan’.
Ca la MS .... Romanele. Colete .... Motivele [estetice]. Ca lucrări. Ritm. 1/ l., tarabe. Romane. ½ s..
۞
Aspectul dublu—ĩntregul, capodopera, marile romane.
۞
Expresia, Gracq—‘Morgan’—Stevenson, aprecieri—EMC, ’20.
Vechi seriale.
Rev., Sadoul, carnetul, colete ..., scuar II, ed.—chixul.
Literatura populară—aprecieri.
Sem. III—aprecieri.
Nesurclasat, şansă. Bărbat.
Auriul.
۞
Greşeala nu e că aş fi Simmel—ci că nu sunt. Tocmai, că nu sunt.
۞
Valuta—costum, rezid., mâncarea. Taxă. Duş.
۞
'Riposta lui Gracq'—imperfecţiunile stilistice, pricinaşii.
Dick, Vogt, la alt nivel—Makine.
Intuiţia precisă a ĩntregului artistic. Exercitarea. Aprecieri şi impresii—ca la Stevenson—ĩn scrisori—blogul.
Tribună.
۞
Despre Mahfuz, Makanin, Malamud, Malaparte,
۞
Revocabil după ‘alte nouă cărţi’—firesc.
۞
De la marginea respectabilităţii.
Experienţă. Concluzii.
۞
Copila de 12 ani, ĩnsărcinată.
۞
FUDRĂ.
۞
Gadamer, Noica, ‘Fudră’, piese franceze, Kayser.
۞
Pokerul, Kayser, ‘ĩn original’, corelarea.
۞
Ayala şi Lévi—Strauss.
۞
Novice.
۞
Ieri, patru ageamii—vroiau Gadamer, Kayser şi FUDRĂ.
۞
Ĩnsă, mai ales, botul, accentul clisos cu care cerea dramaturgie franceză de sc. XVII 'ĩn original'.
Semiculturalul.
۞
‘Remarc efuziunea lirică din acest final de dezbatere’ [Geoană]—montaj literar—artistic.
۞
Helmut Kautner, ’55.
۞
Accentul ĩngălat, ĩmbălat, vanitatea grotesc—lăfăită.
۞
'Nemăritate—nemărite—nemeritate’ [--privilegiile din pensii--].
۞
Cele două scrisuri—vastul cosmos şi termenii existenţei mele. Ambele sunt scrisurile Lui Dumnezeu preabunul.
۞
Legitima isihasmul prin panenteism. Pe de altă parte, e relevant că el venea către isihasm dinspre interesul pentru panenteism. Venea dinspre interese specific moderne, caracteristic apusene.
Se vede că venea către isihasm dinspre panenteism, dinspre modele teologice avangardiste apusene.
۞
Motivele [--estetice--].
۞
Intelectualitatea.
Crezul meu.
Intelectualitatea.
Literatură.
Ca laturi ....
Lumina, medic, casă, lecturi, cursuri, carieră; costum.
۞
Testat sau ĩncercat.
۞
Căuta sau viza un panenteism tradiţional, un panenteism creştin tradiţional—aşadar un paneneteism ĩn multiple coordonate—să existe panenteism, tradiţie creştină şi antipapism. Ĩnsă temele şi conformaţia lui sunt unele moderne, ultramoderne.
۞
Modulare.
PG, P., D. Toma. 3 x aflux. Lecturi. Hiaturi. Ca de la .... ½ l.. Provenienţa. Existenţa. Goethean. Nevoia de armonie. Simţul frumuseţii.
Sentiment nihilist—crustă.
Costum.
Valuta.
۞
Practică, tact, compromisuri. Ciorovăieli.
۞
15/ 40.
Măcar OX, CASA CU ABURI, ROBUR, BEGUMA. DOI ANI ....
TESTAMENTUL .... Ed. cam timpurie. AMAZON. ANTIFER.
ROBINSONII.
18/ 40.
۞
Intenţiile sunt cel mai sigur obstacol ĩn calea realizărilor. Vrei să nu faci? Intenţionează.
۞
Cartea lui Michele Saracino—cârpăceală—cârpăceală pedantă, da, nu e un oximoron. Se prevalează de câte o interpretare nouă—şi exclusiv din sfera anglofonă—ca şi cum aceasta ar fi ĩn măsură să invalideze interpretările mai ‘vechi’.
De ex., Hoover, Onora O’Neill—ce ĩnseamnă ei? Sunt ei la ĩnălţimea autorilor interpretaţi? Michele Saracino nu vrea să ştie ce gândea Simmel nici despre Kant, nici despre Nietzsche. Alege să—l ignore. Ĩn schimb, e ĩncă unul din cei care aplică modelul ‘industriei cauciucului’.
Nici nu există, la el, literatură kantistă sau nietzscheană germană.
Pescuieşte, culege câte o scriere nouă—ca şi cum asta ar ĩnsemna ceva.
Scrierile lui Nietzsche sunt datate, barbar, după ... trad. americană.
Michele Saracino n—are cultură, orizont, suflu.
۞
Locul compromisului practic, tactic.
۞
Filozofia la o altitudine simmeliană. Nu un van exerciţiu formal.
۞
Sobrul refuz de a comenta ceea ce e ignorat—numai la Marcel l—am găsit.
۞
Ceea ce e interpretat atât de larg, ĩncât să nu mai aibă ĩnţeles, să nu mai ĩnsemne nimic, sau practic nimic.
Cum sunt interpretate, de ex., unele enunţuri ecleziologice—unicele care, factual, ar fi spus ceva.
۞
Diferitele filozofii/ gândiri nu sunt ‘fireşti’—ci, adesea, abstracte, artificiale, false, parţiale, tendenţioase. Ĩnsă uneori, aşa diforme, aşa malformate, nu—s sub nivelul ‘reprezentării generice’ a vremii respective. Oare contemporanii inteligenţi ai lui Kant ĩşi reprezentau ĩn genere ‘omul’ mai bine ori mai complet decât o făcea acesta, ĩi erau superiori ca şi completitudine şi ca acurateţe? Mi se pare că deloc.
Ĩn concluzie, filozofiile sunt adesea ‘nefireşti’—ĩnsă aşa e şi ‘gândirea’ sau reprezentarea ‘clasei imteligente şi cultivate’, vag definită, a unei vremi. Marele filozof nu e sub nivelul vremii lui. Oare omul kantist, omul aşa cum şi—l reprezintă Kant, nu reprezintă tendinţa generică a Iluminismului, abstracţiunile iluministe. Reprezentările curente ale unei vremi nu—l ‘ĩnfundă’ pe marele filozof, nu—l dau de sminteală. Ba chiar acesta iese cu obraz curat. Se poate afirma că antropologia parţială şi abstractă a lui Kant nu e sub nivelul ĩnţelegerii de care erau capabili intelectualii sc. XVIII, cu ipocrizia civică aferentă. Ba mai mult—oricum Kant gândea mai bine omul decât se arătau capabili de a o face contemporanii lui iluminiştii.
Nivelul lui Kant nu e sub firescul epocii, sub datul epocii. Iar ĩn şarjele ĩmpotriva antropologiei kantiste, ar trebui de fapt subĩnţeles că filozoful german e numai un simbol pentru tendinţa şi funcţiile unei epoci—ĩn acest caz, aceea a raţionalismului iluminist.
۞
Ca la JG.
A ierarhiza, obiectiv, firesc.
36—40; 28, 29, 4; 12—14.
Tabelul: ’90; o listă, ed. fr.; ampla sortare, premial, pe alese, 1/ zi; azi, oră.
Ca pentru un blog tematic.
Ca de la ....
’90—ed., romane.
۞
Colete ....
Asiaticii, ed..
۞
Farmecul, vraja. Vârsta. Straniul. Poezia. Creaţie.
A defini specificitatea lui Verne—care nu e din liga lui Homer şi Goethe—ci din aceea a lui Chandler, Féval şi Dumas, aşa cum el ĩnsuşi o spunea şi o ştia.
Există un farmec al lui. Farmecul fantaziei lui.
۞
Farmecul lui Verne—vraja, resimţită—ĩn şcoala primară—nu ritualul cu ROBUR, ĩn ed. veche—ci lecturile matinale, şi GRANT, OX, NORD ..., o altă carte ĩn vara lui ’88. Măcar aceste cinci cărţi; o alta, sudamericană, ĩn ’89—despre unul din fluviile sudamericane. Iar ĩn ’91, cvasimemoriul geografic, de explorare—sârguincios citit, ĩnsă nu mi—a mai plăcut.
Acum 14 l. i—o spuneam şi lui P., impresia.
۞
La Iaşi se pare că citisem, până la 12 ani, numai o carte, una din cele cinci—şase. GRANT, OX, NORD ..., altele două le—am citit la Huşi.
۞
Butada lui Hobana. Butade posibile.
Calambururi.
۞
Iar de Dumas n—am citit, copil, decât patru cărţi—LALEAUA, SAN—FELICE, MUŞCHETARII şi NERO. Mult din DUPĂ DOUĂZECI ... şi MARGOT, ceva din MAULÉON şi CEI PATRUZECI ŞI CINCI. Mai ales ĩn ’88. ’86—’89.
۞
Ioannis şi Kallistos, Antonie, Sofronie şi Luca.
۞
Sejur—Verne, Dumas, PF ...—1/ zi—Hegel, Scheeben, lumina—DB. Blogul—premial. ½ s.. 1/ zi. Tarabe.
۞
Rezid..
Patru clase:--EG, filozofii, a studia;--DB, nemţii, premial;--lumina, ½ l.;--Iisus, Ware, PE.
۞
Anselmo; Viola şi un alt serial; ei glumeau, nu se râde cu aşa ceva.