DISPROPORŢIA ÎNTRE EVLAVIE ŞI REZULTATE

DISPROPORŢIA ÎNTRE EVLAVIE ŞI REZULTATE



Mai ales ĩn viaţa religioasă e aşa de uşor ca ordinea gândită să dispară, iar mijlocul să devină scop, să se piardă din vedere tocmai scopul, idealul de atins, ţelul real. De aceea, cred eu, survine ceea ce e perceput ca disproproţie ĩntre amploarea mijloacelor (--de forma evlaviei conştiincioase--) faţă de puţinătatea rezultatelor, ĩn condiţiile ĩn care nu se poate vorbi despre ipocrizie, despre ‘nesinceritatea faţă de alţii’—ci de neautotransparenţă. Pe de o parte abundă mijloacele—pe de alta, lipsesc mijloacele.
Oamenii, psihologic sinceri, caută ca, prin mijloace religioase, să—şi redreseze viaţa—iar rezultatele lipsesc. Sau sunt, oricum, aparent disproporţionate faţă de buna voinţă investită. Ĩi vezi pe oameni mai mult evlavioşi decât amelioraţi; şi nu e vorba, ĩn aceste cazuri la care mă refer, despre ipocrizie, despre paradă.
Ce se ĩntâmplă? Rezultatele lipsesc. Oamenii sinceri vor practici. Latura deconcertantă rezultă din aceea că termenii contrastanţi sunt, pe de o parte, sinceritatea, buna voinţă investite, pe de alta—puţinătatea rezultatelor. Ceea ce e atins nu e pe măsura a ceea ce s—a ĩncercat. Care ar putea fi cauza?
Probabil că e vorba mai ales despre pierderea din vedere a ordinii raţionale a vieţii (religioase) .Mijloacele sunt cumva lăsate din mână, lăsate ‘să se folosească singure’.
Ce se poate concluziona? Probabil că direcţia este redresarea, pe cât posibil, a propriei vieţi religioase—ĩn direcţia, de dorit, a cristocentrismului paulinic, a participării la Missă, a simplităţii, a nespeculativului.