Din viaţã

Claudel practica exegeza biblică tipologică ĩn vreme ce Lubac ĩi făcea arheologia; diferenţa e aceea dintre un explorator şi custodele unui muzeu. Exegeza tipologică a lui Claudel n—a avut continuatori—şi ĩn niciun caz pe vreunul din ‘Noii teologi’ francezi care nu au fost decât arheologii acestui mod ‘perimat’ de a interpreta Biblia.
Lubac şi ‘Noii teologi’ francezi au fost arheologii exegezei tipologice, nu practicanţii ei.
Ĩn privinţa exegezei biblice, ĩntre Claudel şi ‘Noii teologi’ francezi există tot atâta legătură cât ĩntre un poet latin şi un filolog. Preoţii aceia francezi făceau arheologia a ceea ce Claudel practica.
La Claudel nu e vorba de arheologie, ci de practică; la ‘Noii teologi’ francezi nu e vorba de practică, ci numai de arheologie.
Admiraţia faţă de exegeza lui Claudel e şi un ĩndemn de a citi Biblia.
Arheologia e ĩntotdeauna un act de deces.
۞
‘Nu există decât două filozofii—aceea a lui Protagoras şi aceea a lui Platon.’ (Lavelle)
۞
Mama vorbea cu simpatie despre Antonescu.
۞
Un imbecil de preot blasfemiator, care spune că Iisus ‘a şters—o’ şi că ‘l—a cam enervat’ (--fiindcă ‘nici măcar’ lui Pilat nu i—a dat un răspuns categoric--). Acelaşi preot crede, nu se ştie de ce, că vorba ‘adevărul vă va face liberi’ e a Sf. Pavel.
Niciun cuvânt despre autodefinirea ca adevăr a Lui Iisus; nici despre dimensiunea sau noima cosmică—şi politică—a regalităţii Lui Iisus. Ĩn schimb, citat din Marele Inchizitor dostoievskian şi referire la dubla semnificaţie personală a sărbătorii.
Vocea iritantă, zumzăitoare, stridentă. Acest cretin intercalează ĩn textele liturgice citate din Marele Inchizitor, pamfletul pravoslavnic antipapist.
۞
Trebuie menţionat că patrologul Fortescue a scris o carte despre Bisericile ‘ortodoxe’ şi una despre Părinţii greci fără a—l menţiona niciodată pe Sf. Grigore al Tesalonicului—şi o carte despre Părinţii greci ĩn care Sf. Maxim nici nu e menţionat. Ceea ce e un fel de performanţă ĩn a rata jaloanele definitorii.
۞
Altfel, luptele teologice ale sc. IV ĩmi apar ca lupte pentru monoteism, iar adversarii neoortodocşilor—ca partizani ai monoteismului strict.
O parte, cel puţin, dintre argumentele lor ţineau de monoteism, de logica monoteismului. Ĩnsă poziţia lor, aparent stimabilă, avea mari neajunsuri—mai ales prin ceea ce nega, implicit sau explicit.
Reversul monoteismului acestuia reacţionar ar fi fost, pe de o parte, neafirmarea teozei (ratând semnificaţia Ĩntrupării), pe de alta, negarea ĩmpărtăşirii Lui Dumnezeu, a comunicării divine (prezenţa şi lucrarea Lui Dumnezeu ĩn creaţia ĩnsufleţită şi raţională).
۞
Merton nu rezistă deloc comparaţiei cu Sf. Siluan—sau cu Sofronie, Antonie.