REFLECŢIILE UNUI INTELECTUAL RĂSĂRITEAN

REFLECŢIILE UNUI INTELECTUAL RĂSĂRITEAN

Articulaţiile stilului trebuie să fie unele intelectuale, literare, nu grafice, ci marcate ĩn interior.
۞
Nevoia de frumuseţe literară—şi simţul frumuseţii.
۞
Lumea reprezentărilor convenţionale.
۞
Tendinţa acelor câteva analize filozofice, ĩn duh nemţesc.
۞
Articole, studii, eseuri despre literatură, scriitori, cărţi, artă, filozofi, chestiuni fundamentale ale filozofiei.
Articole savante, de reflecţie—cu cuvenita documentare, ĩnsă mergând dincolo de ea şi de comentariile de gradul al doilea.
۞
Discutam gramatică, baza lexicală, FUDRĂ, ed. fr., gerontologie, metode de studiu al nutriţiei.
۞
A citi haotic, discontinuu, fără şir, la nimereală.
۞
Cu o secretă rea—credinţă, cu o ascunsă distructivitate, prin complicitatea cu cârpăceala şi cu absurdul.
۞
Cârpăceala.
۞
Trecerea la funcţional—şi la aprecierile funcţionale.
۞
Ajustarea să ĩnsemne a cerceta ĩn continuare—nu a decide arbitrar.
Nu ‘a schimba decizia’, ci a aprecia noi date.
۞
Patru actriţe.
۞
Hristos ĩn ‘prezentare’/ reprezentare filozofică. Nevoia de a fi ‘dat’, ‘prezentat’, oferit sau indicat filozofic.
Adică—ĩn mod cognitiv şi ĩn relaţie cu adevărul—ca şi crug al realului.
۞
Gedeck, CI Newell, Kondazian şi Gemignani.
۞
Una este ‘a avea nevoi sexuale’, biologice, alta a fi ‘făcută pentru iubire’, croită special.
۞
O viziune a umanităţii ca diversitate şi pluralitate.
۞
Absurditatea unei vagi religiozităţi anecleziale, adogmatice, minimaliste, etc..
Anticreştinii sunt de fapt mai enervaţi să găsească moderaţie decât fanatism—asta ĩi descumpăneşte, ĩi zăpăceşte.
۞
Dom Eizenhofer, liturgist.
۞
Ceea ce gândeam acum 6 ½ ani despre jargonul grecesc, antic şi platonizant al Sinoadelor.
۞
Latura aspiraţiilor (--ritul răsăritean; monahii; tradiţionalismul vestic--) şi rizibilul, paucitatea. Către ce aspir, şi ce e tangibil. Dezacord, contrast.
۞
Ideea ar fi să citesc articolele lui Lukács, ale Păr. Schall—la cursuri.
۞
Elocvenţa filozofică. Modelat de practica lecturilor patristice şi tomiste, stilul, şi ca stil al intelectualităţii.
Novice.
۞
Acest stil răsăritean, stil DAO; asiaticii, Simmel, Claudel.
۞
Partizanatul ĩn chestiuni religioase e acceptabil numai dacă e o nevoie intelectuală şi nu o chestiune de temperament sau de cultivarea unei ĩnclinaţii.
۞
Subiectele de artă la Călinescu şi Paleologu. Competenţa.
Primatul literarului—ca şi la Claudel—ĩntâietatea.
۞
Nu ca pretexte de divagaţie.
۞
Tabieturi, filme; ziare, filme, poker.
۞
A miza, ca Sigrist şi Gilbert, pe ‘lectura ingenuă’, ‘directă’, un fel de ingenue note de lectură.
۞
Sărbătoarea Sfintelor puteri cereşti subliniază intuiţia uranicului şi a ĩnaltului. Copilăria mea a fost impresionată de ilustraţiile gravate de către Doré pentru RAIUL dantesc. Atrofierea simţului uranicului, a celestului, este specifică vremii moderne. De la Areopagit la Sf. Toma, există această dimensiune intelectual—existenţial—spirituală a uranicului, sentimentul cerescului şi al azurului.
Azurul este deasemeni o imagine definitorie pentru Deipara. Spiritualitatea uraniană este ĩngemănată cu aceea mariană. Deipara este şi o favorită a acestor Puteri cereşti a căror crăiasă a devenit. Fecioara este Ĩmpărăteasa uranicului, a Puterilor uranice, a ‘mai binelui cosmic’. Această corelaţie cosmic—existenţială integrează omenescul.
Modernitatea a adus şi o scurtare a perspectivei, o ‘amputare de perspectivă’. Omul era văzut, ĩnainte, ĩn perspectiva uranicului, ĩn zarea uranicului—şi ĩntr—o matrice cosmică a cărei capişte era cerescul.
Fiinţa era văzută ĩn perspectiva ĩnaltului.
Salut ĩn coerenţa cu care creştinii sărbătoresc şi azi Puterile cereşti menţinerea acestei perspective.
Puterile cereşti sunt o semnificaţie; sunt şi o realitate, aparţin realului cosmic—spiritual, cosmicului creat şi imaterial, nevăzut.
Puterile cereşti sunt energiile paradisiacului.
Această cosmicitate spirituală şi imaterială, presimţite şi intuite, uneori surprinzător de acut, ĩn religia Vechiului Testament, a fost aprofundată de către creştinismul medieval.
Nu ĩntâmplător, istoria culturală a sentimentului creştin al Puterilor cereşti se relaţionează cu Papa Grigore I şi cu Areopagitul, figuri tutelare aflate pe pragul medievalităţii.
Accentul decis antropologic al BIBLIEI şi al ĩntâielor veacuri creştine a fost ĩntregit şi complementat de către această perspectivă cosmic—spirituală medievală—imensă, nemăsurată lărgire a orizontului şi corectă situare a umanului ĩn adâncimea şi perspectiva corectă.
Evul mediu a fost un timp al enormei aprofundări şi al amplificării doctrinare; ĩntre altele, accentuarea dimensiunii angelice, a relaţionării fiinţei umane cu angelicul şi cerescul, reprezintă aportul medievalităţii.
Decadenţa, Reforma protestantă şi modernitatea au adus furia antiuranică, blasfemia ĩmpotriva celestului.
Inclusiv etajarea Ĩnaltului, etajarea superiorului au o deosebită semnificaţie spirituală; spiritualitatea medievală este şi una a etajării ĩnaltului, a celestului.
Speculaţia despre ĩnalt este reversul atitudinii pozitive; furia antiuranică este riposta. Intuiţia etajării superiorului răspunde unor nevoi şi dibuiri profunde ale minţii omeneşti.
۞
Demitologizarea a constituit o iniţiativă lutherană. Demitologizarea reprezintă un corolar al simplismului şi al sleirii, al neurasteniei.
۞
Intuiţia tardiv—antică şi medievală a uranicului este una vie, perpetuu vie. Speculaţiile pot fi oţioase sau pedante. Ĩnsă intuiţia reală sesizează relaţionarea fundamentală a uranicului cu deificarea. O perspectivă ĩngust—pragmatică ĩşi refuză contemplativitatea necesară unei spiritualităţi a celestului.
Realismul poate trece ĩn utilitarism religios de tip protestant.
۞
Uranicul corespunde şi răspunde realismului spiritual şi unei spiritualităţi ĩnalt diferenţiate. Nu cunosc scrierile despre Ĩngeri ale lui Pleşu, ĩnsă formula explicativă vehiculată de el—tema medierii, a mijlocirii—mi se pare una corectă.
۞
Revenirea preocupării pentru supranatural ia forme rudimentare ĩn lumea modernă; prin contrast, cât de elevată apare acea dimensiune uranică aşa cum a preluat—o Biserica tardiv—antică şi medievală. Cei vechi citeau bine supranaturalul, cerescul, Puterile.
Tema presimţirii Puterilor superioare este menţionată şi de către Simmel ĩn cartea sa despre Rembrandt.
۞
Creştinii de azi sărbătoresc uranicul, Sfintele puteri cereşti. Cel puţin teoretic deocamdată, poziţionarea aceasta recuperează pozitivitatea adâncurilor cosmicului spiritual, ale cosmicului imaterial –există un cosmos imaterial rânduit de către Dumnezeu.
۞
Ceva se poate simţi; puţine se pot spune despre uranic.
۞
Ca medic. Diagramă. Ritm. Hiaturi. Colete .... Deteriorări.
۞
Tendinţa antimistică nu e mai valabilă ĩn absolut decât aceea mistică. La creştinii vestici există adesea, ca un corectiv faţă de derapajele lăcomiei mistic—cvietiste şi pietiste, o tendinţă antimistică şi care devalorizează misticul. Ambele absolutizări sunt false. Există o a treia cale. Cu adevărat irelevantă e numai falsa mistică; altfel, practicismul şi stoicismul creştin nu au dreptate.
۞
Importanţa faptului de a citi proză bună—cum arăta CT—Duchesne, Voltaire, Teilhard, marii prozatori.
Şicanele gramaticale—autohtonul PT, ‘Morgan’—obiecţii de rea—credinţă, exagerări.
۞
'Eu nu particip la Tainele ...'.
Anaforă.
Crizanteme, vremea, oră.
Ritm.
Când creştinii nu se mai ‘ĩmbulzesc’ la biserică, aceasta devine muzeu.
La rugăc. euharistice a fost menţionat Fer. Duns Scotus.
۞
Cu ţârâita.
۞
Arta—ieri. Simţul frumuseţii. Van. Setea sau nevoia de frumuseţe literară. Tandemul. Casă. Ritm. Diagramă. 9—1.
۞
Biserica nu e muzeu; la muzeu să nu se ĩmbulzească oamenii—nu la biserică. Neĩmbulzirea e semn de decadenţă. Pelerinii de odinioară se ĩmbulzeau.
۞
Minunatele lecturi—Ilie şi pâinea; preoţia Lui Iisus, jertfa Lui, contrastul cu preoţia Templului.
۞
Ĩn filozofia mea există Dumnezeu, Revelaţia, Iisus—aşa cum Euharistia exista ĩn filozofia lui Marcel, care—i dădea o prezentare filozofică corespunzătoare, plenară, magistrală.
۞
Autorii care să furnizeze studiile lunare—şi pe cele trimestriale.
۞
Ca Vekkos la Gilbert—DB, KR, JP, JM, ÉG, Scheeben, Păr. PTC, Sf. Toma,
Tabelul de autori—Verne, Dick, Wells,
۞
Preotul spune că argumentarea prin atotştiinţa dumnezeiască a Lui Iisus ‘nu ţine’. Pe de altă parte, funcţia aprecierilor de experienţă e exclusă aprioric.
۞
Ceva lecturi chestertoniene.
۞
Gândirea lui Claudel e teologică; expresia e intuitiv—artistică, poetică. Asta face ca opera sa să fie desăvârşită.
Aroganţa ‘intelighenţiei preconciliare’.
Sf. Augustin şi Grigore, Raban şi Rupert—la Claudel.
Dezechilibre, carenţe ascunse, dezechilibre mute.
Prefaţa lui Lubac acumulează trăsături negative, reticenţe, zgura criticilor, pleava detractorilor. E scrisă cu aroganţă, cu un neavenit ifos de superioritate—‘savantul’ evaluând ‘ĩncercările’ ‘poetului’. ‘Era numai un laic ...’. Un hispanic extravagant avea dreptate să denunţe suficienţa ‘Noilor teologi’, spiritul de suficienţă ĩn care abordau ei patristica. Ĩmpuţita lor ĩncoţopenire, dacă mi se permite ieşirea, aroganţa lor de castă şi fundamentala mediocritate.
Limbajul aforistic—sentenţios, cel analitic—tehnic, şi cel poetic, intuitiv. Aforism, analiză, viziune.
Studiul plănuit despre Sf. Pavel şi culegerea de predici.
Cârpăceală.
Ep.. Impresia.
۞
Epigonism. Simmel nu pastişa stilul literar al lui Goethe. Noul frontispiciu al blogului; tel., tendinţă; ed..
۞
Un mare teolog, marcat de liberalismul nemţesc.
۞
Furnizori, figuri tutelare, furnizori de subiecte, teme, inspiraţie, reflecţii.
۞
Mecanicitatea acţiunilor animale. Nu cred că poziţia lui Lorenz este ultimul cuvânt.
۞
Abstractul, şi ĩnsufleţirea, viul.
Ceva teze testate, ‘ciocănite’, experienţe cognitive.
۞
Bloguri specializate—evreica, scotiştii, parţial PG. Bloguri de popularizare, ton mai popular—PG, Ep..
۞
Tripla destinaţie—ca studii; ca eseuri lunare, autorii, tarabe, romane; ca blog specializat—autorii, teologii.
۞
A nici nu accepta aprecierile globale, generalizările.
۞
Ceea ce favorizează viaţa, măsurile de luat, ceea ce e ‘chiar dincoace de prag’. Corelări semnificative.
۞
Monism, simplism, reducţionism, pluralism. Sociabilitate şi sihăstrie ĩn VT.
Regăsit la alţii, monismul nu e mai respectabil.
Sentiment de progres şi de agregare, de ‘fest’. Iisus.
۞
Reciproca neconcesivitate. Ĩmpotrivirea. Corelarea, a lărgi. Replierea.
۞
'Raritatea corelată'. A onora. Vârsta. Temei.
Legatar.
۞
Personalitatea la animale. Maşinismul. E animalul o maşină? Maşina cibernetică nu dezvoltă asemenea tipare/ trăsături particulare; animalele, da. Cum definim personalitatea? Trăsături individuale, tipare comportamentale?
Impersonalitatea maşinilor cibernetice ar putea sugera şi că animalele nu sunt maşini. Ele au ceea ce maşinile nu au.
۞
Cei care forţează interpretările pentru a identifica schiţe sau rudimente de ‘personalitate’ la maşinile cibernetice refuză să le constate la mamifere sau la homeoterme.
Ĩn animale, ei văd ‘maşini simţitoare’—iar ĩn maşinile cibernetice, ceva mai mult.
۞
Un tablou propune o enigmă şi o transparenţă.
۞
Conform Păr. Lubac, se pare că Paul Claudel citea exclusiv Părinţii latini, exegeza patristică apuseană. Că latinofilia lui era una exclusivă.
۞
Savanterie de care să te minunezi, smerit, descoperit, nu să o lauzi ca şi cum ai putea să o şi cerţi, ca şi cum ai avea căderea de a—i da note.
۞
Papa Wojtyla remarca absurditatea noţiunii de ‘eshatologie colectivă’, ĩnsă căuta să o menţină cumva, corelând eshatologicul cu colectivul.
De fapt, aspectul colectiv este semnificativ, ĩnsă necorelabil cu eshatologicul. Sau—faptul că e semnificativ nu ĩnseamnă că ar comporta şi o tratare eshatologică. Gândirea, creştină sau nu, nu poate face rabat de la individualism. Numai individul există.
۞
Ĩn aprecierile de artă nu există 'rezultate preluabile ca atare', transferabile, virabile. Rezultatul fiecăruia poate fi obiectiv—ĩn raport de factori personali, singulari, individuali.
Judecata nearbitrară e şi neconsensuală.
۞
Ospitalitate. Nu o magazie, ci o cameră de oaspeţi.
۞
Expresii de descâlcit, ĩntortocheri de rezumat, inabilitate literară, stângăcie, carenţă stilistică.
۞
Calm umoristic rusesc—Ciuhri.
۞
Tihna studiului—a studiului filozofic, literar, filologic.
۞
Existenţa rizibilă, derizorie, pleava vs. viaţa goetheană, vlaga şi intelectualitatea.
۞
Aceste lucruri au valoare ca sejur, ca nutrire, ca armonizare. Simţul frumuseţii. Nevoia de frumuseţe literară.
۞
Geoană e mult mai agramat decât Băsescu—şi ĩntrecut numai de Oprescu pe scala agramatismului. Geoană—cacofonii, absurdităţi (--‘2 români dintr—unul’--), etc..
۞
Ceea ce sunt—nu ceea ce aş vrea sau mi—ar plăcea să fiu.
۞
Troglodirea.
۞
Impresii exterioare.
۞
Cârpăceală.
9 l. de cârpăceală.
۞
Pe ce dau eu viitorul meu. TV.
۞
Fostul seminarist, crai, adulterin şi mehenghi—şi de extraordinara ĩnzestrare literară pe care i—o atribuie chiar şi cei care—l detestă—deşi nu—l creditau cu mai mult de o spoială de cultură scolastică.
۞
Stevenson—vroia ceva, şi ca atare accepta o energică delimitare anterioară, premergătoare; astfel ĩncât ceea ce apare ca o mărginire constituie, de fapt, o salutară, necesară delimitare şi alegere obiectivă de proiect şi de scop. Romancierul nu lucrează ĩn indefinit şi ĩn omnivalent.
Accepta faptul că, ĩn virtutea caracterului de a fi unele lucruri, romanul trebuie, implicit, să nu fie alte lucruri, să sorteze necesarul de balast.
Vroia, cum se şi cuvine, ca romanele lui să fie ceva anume; implicit, sorta şi dădea o anumită formă crezului său.
Pentru a face ceva anume, trebuie să vrei ceva anume. Stevenson accepta necesara limitare preliminară. Aparenta limitare constituie de fapt o delimitare—o rampă—de aici se porneşte. Nu pretindea că romanele scrise de el pot fi orice; virtualitatea este abstractul şi informul.
۞
OBOLUL VĂDUVEI—ĩn perspectivă, apare consternantă indiferenţa cu care Biserica progresistă conciliară şi—a tratat elitele—cum evaluările celor mai ĩnsemnaţi, de la Sf. Pio la Jedin, au fost nesocotite. De ce numesc asta ‘obolul văduvei’? Prin ce erau aceste elite spirituale catolice, ‘văduve sărmane’? Prin aceea că n—aveau onoruri de prim rang, nu erau ‘Iererhie’. Erau călugări smeriţi, savanţi, scriitori, oameni fără trecere ĩnaintea Ierarhiei apusene. Erau ‘sărmanii lui Izrael’. De aceea ĩi numesc ‘văduve sărmane’. Episcopatul era prea aferat ĩn ‘implementarea reformelor’, pentru a avea vremea să ĩl ia—n seamă pe un oarecare istoric bisericesc Jedin. Practicismul miop şi peroraţiile gazetăreşti au biruit.
۞
Accentul firesc—pe teoză, nu pe sinteză. O caracteristică spiritual—teologică, vie, nu una cultural—formală. O spiritualitate nu se poate defini prin ‘sinteză’, cum vor apusenii. De fapt, această trăsătură vestică lipseşte, e inexistentă, ĩn locul ei e dată ‘sinteza’, o atitudine practic—culturală.
۞
Prejudecăţile, intelectualitatea şi religia. Cea mai ĩnaltă intelectualitate ĩi aparţine religiei.
۞
Nu există la Jedin prea multă stimă faţă de Luther şi de lutherani.
Analiza lui e una foarte nemiloasă şi neconcesivă. Jedin e, de la 27 de ani, unul dintre cei câţiva
۞
Prost gust, retorică şi declamaţie. ’97, impresia. Chiar titlul. Papini, Kurp, moş B.; Gilbert, Ep., Dna. Tyler. Academizarea. Pedanteria. Snobii. Ifose.
Vigoarea. Vlaga.
۞
Publicarea grăbită numai a unei ciorne; ĩncă nu atinsese nivelul optim de organizare a cărţii, e ceva publicat sub imperiul surprizei decsoperirii, e mai mult ĩncă o ciornă.
۞
Preambul.
۞
Ba că e prea exterior, ba că e prea ezoteric. Apusenii căutau orice pretext pentru a insulta mistica răsăriteană—ba practica era numai una mecanică, de recitare, de ‘spus rugăciuni’; ba era prea ezoterică, etc..
Purificarea minţii ca temă răsăriteană.
‘Zen creştin’, spuneam eu.
Fumegoase rătăciri mistice.
۞
Curăţirea minţii se potriveşte şi monahismului creştin răsăritean.
۞
Ucrainianul şi melkitul care au comutat de la Ordine vestice la monahismul răsăritean.
۞
'Mistica minţii'. Medievalii. Practicam unicul mod ĩn care lectura lor nu are rost—nu era nici exerciţiu sau instruire religioasă—nici documentare.
۞
Simţul Scripturii cosmice.
۞
A descifra. Catafatism—Scriptura cosmică, scrisul cosmic—Claudel—la Claudel: ambele dimensiuni, şi catafatismul, şi asiaticii, spiritualitatea asiatică—evreul ‘meu’—simţul frumuseţii—Scripturile daoiste—azi, versurile daoiste, asiatice—curăţirea minţii—ca temă isihastă—sem. X, vocaţia lăuntrică, nearb.—răsăritenii—Ware, caracterizarea.
A onora. Experienţe.
Cuvenita, necesara ospitalitate şi afabilitate fundamentală.
Că nu e un monopol necreştin—nici nu e ceva intrinsec necreştin—dimpotrivă. Contrastul şi specificul, nota definitorie. Ceea ce e deopotrivă valabil; definirea.
۞
Poeţii, misticii sunt ‘asiaticii Europei’. Italienii. Ed.. Orientalismul nu e ceva de la sine ĩnţeles—nici banal. Caricaturi. Deformări.
۞
Dimensiunea cosmică—cosmicitatea—şi catafatismul.
۞
Vacarm, cacofonie, disonanţe vs. muzică.
۞
Dinică, cinstit cu ‘Lăscărică’ şi cu cântece de mahala. Lipsa completă a simţului unei situaţii. Altceva n—au găsit decât cântece de mahala.
Improprietatea acestui gust public tăbăcit, gros, câlţos.
۞
Ca semn—evreul american.
۞
Creativitate necadastrată.
۞
Femeile hitchcockiene ca etalon de eleganţă şi ţinută. Ele sunt jalonul meu ĩn ce priveşte ţinuta feminină. Stilistica feminină la Hitchcock.
Aşa cum trebuie să arate o femeie drăguţă.
۞
Catafatism răsăritean. Curăţirea minţii şi dimensiunea sau caracteristica remarcată cândva de (tânărul) Ware. Semnificaţia Cosmosului. Indicibilul. Goethe, Claudel, Simmel, asiaticii, răsăritenii şi Ware despre isihasm.
Italienii.
Poezia. Poezia—cf. ieri—nespusa altitudine. Veneraţia virilă cuvenită.
۞
Civilizarea barbarilor europeni—bineĩnţeles, nu şi civilizaţiile europene clasice, fineţea şi poezia lor.
۞
Apologia barbariei groase, a grosolăniei, brutalităţii şi rudimentarităţii. Creştinismul, mistica şi poezia ca şansă a europenilor.
۞
Romanele stendhaliene japoneze/ asiatice.
Iubirea. Analiza.
۞
Ştand, ştat, şprey.
۞
Regim nicotinic.
۞
Dincolo de aprecieri ocazionale, marii vernieni rămân Gracq, Hobana, probabil şi Tournier.
۞
E imperfect, ĩnsă ceva.
۞
Măruntaiele de safir, turcoaz şi cristal ale pământului, măruntaiele de har ale cosmosului. Vecinătatea necreatului.
۞
Labilitatea emoţională pe care şi—o speculează actorii.
۞
Proximitatea necreatului, proximitate imediată, difuziunile necreatului.
۞
Nelaboriosul, simplitatea sinergiei.
۞
Catolicismul occidental ca versiunea pentru apuseni a ortodoxiei (ĩn sens confesional). Aşa gândea şi enigmaticul filozof romantic german.
۞
Instruire.
Ceea ce arată bine numai pe hârtie.
Formaţie.
Rudele constantinopolitane.
Polii, contrastul ĩntre religie şi practicanţii ei.
۞
De ce să se afle ‘ĩntr—o stea’, şi nu la Tatăl, la Fiul şi la Preasf. Spirit, cu Maria şi cu Iosif?
۞
Cascada violenţei greco—latine.
۞
A gândi nişte texte.
۞
Compromisuri. Anumite compromisuri sunt o responsabilitate ce—i revine inteligenţei.
۞
FRACASSE, utilizarea lui FRACASSE la Stevenson dă ideea de sejur excitant, funcţia reală a marii literaturi de aventuri, a marilor cărţi pentru băieţi. Scoţianul foloseşte un limbaj afectiv asemănător şi despre MONTE—CRISTO. Stevenson se pricepea să sesizeze unicitatea, singularitatea unei mari cărţi de aventuri—pe alese. El remarcase faptul că unele cărţi de aventuri sunt ĩn măsură să dea gust vieţii; Chartier, Gracq afirmă acelaşi lucru.
Stevenson citea FRACASSE, citea MONTE—CRISTO, citea BRAGELONNE, citea Scott, aşa cum Chartier citea MARGOT şi INSULA ..., aşa cum Gracq citea MUŞCHETARII, aşa cum Lang citea MONSOREAU şi IVANHOE, Wilde citea MUŞCHETARII, Quiller citea Reade iar Dna. Sand citea CEI PATRUZECI ŞI CINCI. Teachout reciteşte aşa nişte policieruri.
۞
Beyle ‘de capă şi spadă’ este până la urmă Beyle al ecranizărilor franceze.
Un Beyle surogat, depsihologizat, ĩntr—o versiune populară şi simplistă, dând drept substanţă şi conţinut ceea ce fusese numai pretext şi formă.
Un Beyle senzaţionalizat, corupt, denaturat.
Un Beyle de la care sunt excluse notele secrete, acordurile intime, personale.
Ĩn ce—ar mai consta creaţia lui?
۞
Stevenson practicase şi teoretizase, chiar proclamase excluderea moralismului, a intenţiei educative explicite şi moralizatoare—denunţate ca balast, ca ‘surplus’.
El spunea că moralismul strică—sau măcar diluează—arta, o falsifică.
۞
'Papii sunt şi updataţi’. ‘Fost actor ĩn tinereţe şi fotbalist’.
۞
Faze—Lamb, istoria.
۞
Cârpăceală.
۞
Dezmorţirea.
۞
Maximal—a arăta ce pot—performanţa.
Umor şi realism.
۞
Pentru Chartier, Lang, Wilde şi Quiller, Stevenson făcea parte din canon, aparţinea canonului marii literaturi de aventuri propriu—zise.
Pentru Stevenson ĩnsuşi, Wilde şi Lang, Weyman aparţinea şi el canonului.
Ĩnsă pentru Wilde, Dumas rămânea neegalat.
Wilde, ca cititor al romanticilor. Scrisorile lui. Corespondenţa şi gazetăria literar—culturală.
۞
Wilde, cititor al romanticilor; corespondenţa lui. Wilde, cititorul romanticilor.
۞
Profilul de bătrână dezgustată şi oţărâtă al lui Oprescu.
۞
Un eseist, doi dramaturgi, trei romancieri.
Doi filozofi, doi eseişti, un dramaturg şi eseist, un romancier, un nuvelist.
100, 122,
Opt romane ale asiaticului.
Ed..
Cârpăceală.
۞
Senzaţia de căpăstru, de ‘a fi dus’.