DISTINCŢIILE LUI RICKERT
Rickert nu numai distingea, ci şi separa, ĩn tipologia lui hexapartită, domeniul axiologic mistic de cel filozofic—religios—şi, corelativ, ‘veneraţia’ de ‘devoţiune’ şi ‘misticismul’ de ‘teism’. Pentru fiecare din cele şase direcţii ale naturii umane, Rickert distinge domenii axiologice, concepte, rezultate, relaţionări şi intuiţii.
Această dihotomie a lui Rickert arată că avea noţiuni false, pervertite atât despre ‘misticism’ cât şi despre religie.
Pe ambele le ĩnţelesese greşit—ĩn spiritul pervertit al modernităţii şi al lutheranismului. Pentru el, misticismul şi religia—dacă nu se exclud—cel puţin ĩşi sunt exterioare, mutual exterioare. Dacă ele se intersectează ĩn individualitatea umană, faptul e irelevant pentru ceea ce vrea Rickert să afirme; această disjungere ideală este ĩncă mai falsă decât ar fi fost negarea corelărilor ĩn existenţă. El se referă la faptul că, ideal, teoretic, misticismul şi teismul ĩşi sunt exterioare—aşadar, noţiunea lui de misticism este aceea a unui Otto—misticismul hindus şi eckhartian, considerate de către unii ca echivalente—accepţia ‘hindusă’ a misticului.
Pe de altă parte, filozofia ĩi apare ca ĩnrudită cu religia şi nu cu ştiinţa/ logica—ceea ce pare ĩmbietor ĩnsă deconcertant. Rickert ecartează filozofia de ştiinţă—pentru a o asocia religiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu