Simmel preluase de la Marx câteva observaţii de filozofia culturii sau de sociologie, şi nu materialismul istoric ca doctrină; ba mai mult, ceruse explicit depăşirea acestui materialism istoric şi trecerea dincolo de el. Marxismul ĩi apărea ca imperfect ĩnsă utilizabil; tandemul Nietzsche—Marx, pe un fond epistemologic neokantist, exista deopotrivă la Simmel şi la Weber. [--Marx există şi la Tönnies, care a scris şi despre Nietzsche—o lucrare recenzată chiar de către Simmel.--] Simmel dădea ideilor lui Marx un fond criticist. Pe de altă parte, se vede că—l citise cu plăcere şi folos pe Marx, şi culesese expresii care i se păreau inspirate; e evident că vedea ĩn Marx un sociolog/ filozof remarcabil. Ĩn concluzie, Simmel, referindu—se relativ rar la Marx, a preluat de la el o teză, o observaţie fundamentală—cu toate că bineĩnţeles nu şi cadrul materialismului istoric.
Ĩnalta lui intelectualitate ĩi interizcea să ia ĩn vrac vreo doctrină—rezerve a formulat faţă de kantism, etc.. Nu era aservit operei nimănui.
Ĩn ceea ce a scris, Simmel frânge mereu retorica; oricâte formule inspirate şi butade ar exista la el, puţini mari autori sunt la fel de neretorici ca el; stilul lui e şi analitic, şi neutru. Simmel desfiinţează retorica, o frânge. Nu există le el piruete, fraze de efect.
Probabil corelativ, lui Simmel i—a fost foarte străin idealismul german speculativ—ca şi climat filozofic. Se vede că speculativismul ĩi repugna. Intuiţia, intuiţia artistică—chiar medierea artistică—şi nu speculaţia reprezintă sursa metafizicii simmeliene.
La Ortega, Lukács, Marcel, Vianu, literarul e o temă mai frecventă. La un admirator—EMC—Rembrandt apare ca artist—cheie. [--A se vedea că Ortega e probabil unicul lui discipol neevreu.--] Tematica naţionalistă, direcţia naţionalismului—şi, ĩn speţă, a germanismului militant—şi militarist. Direcţia naţionalistă—la altitudine metafizică. Germanism. Chiar dacă—analitic—fără basmele ‘faustianismului’, etc., fără mitologia barbariei.
Findlay a mers de la Wittgenstein la idealiştii germani şi greci aşa cum Simmel a trecut sau a mers de la Kant la Goethe.
Unii cred că Simmel ĩşi alegea subiecte filozofice ‘ingrate’; eu cred că, dimpotrivă, subiectele lui sunt dintre cele mai excitante—Nietzsche, arta, kantismul, natura şi chestiunile fundamentale ale filozofiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu