CEVA NOTE DESPRE ISTORIA BISERICEASCĂ ŞI ALTE REFLECŢII ALE UNUI INTELECTUAL RĂSĂRITEAN

CEVA NOTE DESPRE ISTORIA BISERICEASCĂ ŞI ALTE REFLECŢII ALE UNUI INTELECTUAL RĂSĂRITEAN

O spiritualitate a frumuseţii; ceea ce e ceva mai mult decât ar fi putut fi o ... doctrină. Frumuseţea poate presupune, la nivel de autori, de civilizaţii uneori, o spiritualitate. Vai de ... ‚doctrina frumuseţii’, ca teorie pedantă, fără experienţa ei directă.
۞
‘some thoughts from Advent reading. (The Conjure Man Dies, a Harlem mystery from the 1930s, books by and about Kandinsky, Gift and the new Laura by Nabokov, and Appearance and Reality by F. H. Bradley)
[…] I recall my mother saying that reading Proust, which she remembered rather than returned to, one felt a pure delight like that of a purring cat, for the use of language’ (Ep. Sigrist)
۞
Hegel, Dumitriu. Dick. Verne.
۞
Prenumele istoricului bisericesc. Iniţiala. Ed..
۞
A discuta o idee, o vedere, ceva stimulant.
Autentica creativitate.
۞
Locul lui Simmel ĩn metafizică şi ĩn filozofia artei. Era deajuns să abordeze un domeniu.
۞
Locul şi efectul schismei din Antiohia.
۞
Despre Sf. Constantin; geografii Bibliei; schisma Antiohiei.
۞
Iisus, teologul teologilor, Părintele Părinţilor, Cel care i—a ĩntemeiat pe ĩntemeietori, Cel care le—a fost Ĩmpărat Ĩmpăraţilor creştini.
Cel mai mare decât teologii, Cel superior Părinţilor.
۞
Faptele istoriei semiarianismului clasic, interesante ĩn sine, sunt semnificative şi pentru Biserica postconciliară.
۞
Forma literară plenară—la PC, PTC, CT—aprecierea—HB—excelenţa stilului—chiar neservită de conţinut.
۞
Perşii sunt nestorienii şi haldeii din Kurdistan şi Mesopotamia.
Constantinopolul—Tracia şi Asia Mică.
Antiohia—Siria, Cilicia, Mesopotamia.
Trei biserici naţionale—Persia, Armenia, Etiopia.
۞
Catolicii chiar au luat ĩn serios ‚conciliarismul’ schismaticilor, nevăzând că aceasta era numai o unealtă antipapistă, nu un crez ferm.
Schismaticii pornesc de la antipapism, nu de la un pretins ‚conciliarism’.
۞
Fazele adopţionismului—Hermas, Paul de Samosata, Diodor de Tars, Teodor de Mopsuestia, Ibas al Edessei.
۞
Papii, patroni ai unei mănăstiri constantinopolitane ‚nestoriene’.
۞
Aceste boturi ĩncleştate ale ghiorlanilor, vorbirea lor chinuită.
۞
Ce rămâne dincolo de vorbele mari, de zorzoane, de poze.
۞
Formalismul lor şi pedanteria nu ĩnseamnă (nici ele) viaţă. Claudel şi Simmel aşa credeau.
۞
Ultimii mari polemişti apuseni n—au avut adversari schismatici pe măsură; scriau acum un veac, răspunzând unor ĩnsăilări ranchiunoase.
Aveau răspunsuri ca pentru Patr. Antim, sau ca pentru nu ştiu care protopop rus ĩntâlnit la faţa locului—nu pentru marii palamişti ai sc. XX, pentru aceştia nu erau prezentaţi. Cu privire la o parte din obiecţiile schismatice, aveau mai mult gesturi decât răspunsuri teologice.
۞
Răsăritean, nu schismatic. Falsă implicaţie.
۞
Episcopul citea un policier, două cărţi de artă, două romane de Nabokov şi o carte de filozofie.
۞
Propunerea reală a lui Băsescu către electorat este—o oligarhie mai redusă numeric şi mai controlată. Fireşte, el nu poate face această ofertă ĩn termeni expliciţi. Ĩnsă aceasta e esenţa propunerii lui—mai puţini mafioţi, şi mai controlaţi.
۞
Logica existenţei, susţinerea ei, chiar şi ca rezonabilitate, pe acest palier modest al rezonabilităţii necesare.
O vreme crezusem că eu deţin regulile intelectualităţii; nu le deţin. M—a dezamăgit nu atât propria cârpăceală ĩn viaţă—cât aceea din intelectualitate.
۞
Scopul meu ĩn filozofie/ teologie/ patrologie/ gândire e nu cultivarea, ci creaţia.
۞
Discută Zenul după ceea ce a văzut ĩntr—un film nemţesc.
۞
Mai degrabă Gracq decât Lovinescu.
Există trei nivele—scrisul despre romane, ca Penvins, şi despre mari cărţi—ca evreica, sau despre lecturi—ca Episcopul ; apoi, 1/ l., tarabe; şi 4/ an, studii, subiecte.
Scrisul transcrie tonusul existenţei.
Visul pe care nu l—am atins.
۞
Boacăna cruciată.
۞
Revelaţia personală a iubirii lui Simmel pentru metafizica lui Schopenhauer—iată filozofia pe care o iubea, iată filozofia desemnabilă drept aceea iubită de Simmel.
Iată vlaga minţii lui.
Am priceput, existenţial, intim, ‚ĩn vintre’, că evreul iubea metafizica lui Schopenhauer. Asta m—a ĩncurajat.
۞
Despre cărţile sapienţiale.
Filozofia şi teologia.
Cuvinte vs. fapte.
۞
Citesc scurtele cronici literare ale unui francez numit Penvins, autor anost din punct de vedere literar, ĩnsă independent şi care gândeşte cu capul propriu.
Ĩn cronica la ‚Jan Karski’, Penvins se referă şi la Céline (--ĩn legătură cu ‚strategiile de comunicare’--).
۞
Aleg să mă fac de râs pe la examene.
Citise subiectele unui aparat ĩn joia cu nemţoaica (--penultima săpt. a lui oct.--). Putea să fi fost aşa.
۞
Lecturi—6—10. 11—2.
۞
‚Ĩn aer’.
۞
A—i descrie grecului ‚meu’ lista de cărţi sapienţiale religioase creştine.
۞
Nu mai sunt ‚acte’, ci simptome, epifenomene.
۞
Am concluzionat ĩncepând lectura lui Hegel.
Haosul.
Cârpăceala.
۞
Există legităţi, există determinări.
۞
A explora omilii şi scrisori patristice, scrierile mai scurte.
۞
A lista.
۞
Cârpăceala.
۞
JG. Loara.
۞
Cârpăceala.
۞
Dumnezeu nu ĩncuviinţează acest haos. Deasemeni, El cere conlucrare.
Ca laic, şi ca om cu picioarele pe pământ, cu capul pe umeri, scottian. Biografii lui Scott şi Johnson. Lang.
Scoţienii.
Ca ‚scoţian’.
۞
Cârpăceala.
۞
Cele opt vols. ale ed.—un v. de scrieri personale, două vols. de scrieri dogmatice şi tratate doctrinare, două vols. de scrieri polemice şi trei vols. de scrieri exegetice.
۞
A afirma natura şi atributele ei, naturalul. Interacţia. A ĩncepe de la natură.
۞
Vederea erorii. Două alte viziuni—cadavrul—şi ceea ce oricum nu mai e când citi.
۞
Ceea ce pare prea simplu, elementar, banal, ordinar, anost. Păguboasa trufie.
۞
2—6—4 ½ ore—fumat, cafele, TV.
۞
A nu vrea să văd, unde mă aflu.
۞
Proză critică ĩn care inteligenţa să surâdă.
۞
Numai raportul e greşit. Referinţele trebuie subordonate creaţiei, nu invers. Creaţia trece ĩnainte, gândirea independentă.
Ceea ce e (numai) menţionat.
Interpretările civilizaţiilor asiatice.
۞
Aşa cum BW explică locuri din Hume, din filozofia ştiinţei, din teoriile cogniţiei, din Berkeley şi ĩn general din filozofii anglofoni.
۞
BW, Penvins, Stahl, ‚Morgan’, Ep., evreica.
۞
Ospitalitatea. Romane—Părinţii—şi a discuta subiecte din marii autori. Anticii.
Ceea ce nici nu merită făcut dacă nu e făcut bine.
۞
Ieri, tel. despre ĩndemnul episcopilor. Oră.
۞
Ecumenişti cu viaţă creştină reală, cultivaţi, inteligenţi şi cu gândirea nenăclăită—Episcopul Sigrist, Gilbert—că se poate şi aşa.
۞
Cei care tentează, ispitesc violenţa, cruzimea, brutalitatea, le sugerează.
۞
Cei mai mari rescriu.
۞
Penvins ĩl consideră pe Céline cel mai mare romancier al sc. trecut.
۞
Mogulii—prolicşi, nevorbiţi, histrioni, melodramatici, exageraţi şi pozeuri.
۞
Sadoveanu, Gracq, Waugh. Waugh—vârsta. Aprecieri. Neculce.
Ca Neculce la Sadoveanu.
۞
Cârpăceală.
۞
Dubla surclasare.
۞
Barth la Pius XII, Balthasar şi Küng. Impresia pe care o făcuse.
Pentru cei de la jumătatea veacului, Barth era teologul PRIN EXCELENŢĂ, efigia marelui teolog .El reprezenta marele creator teologic, inclusiv pentru catolici, sau mai ales pentru ei (--comparativ, cred că schismaticii au fost mai reţinuţi--). Teilhard, Lubac şi Congar nu erau ĩncă prea bine văzuţi—ĩnsă Barth, da.
Teologic, Barth era marele contemporan. Catolicii progresişti se simţeau poate mai ĩn acord cu unii teologi schismatici—ĩnsă şi mai puţin impresionaţi de către ei.
۞
Ecumenismul sc. IV, ecumenismul patristic clasic amplu argumentat de către istoricul bisericesc Duchesne ĩn sintezele sale magistrale, mi se pare unul dintre cele mai instructive fenomene ale istoriei bisericeşti. Ĩn contrast cu prezentările caricaturale din tradiţia răsăriteană, atitudinea reală a Părinţilor sc. IV se caracterizase printr—o mare aptitudine de dialog, prin receptivitatea faţă de formule ‚de compromis’, realiste, pragmatice, prin necantonarea ĩn ortodoxia abstractă şi exterioară a formulelor, prin găsirea ortodoxiei ĩn duh şi nu ĩn forme, prin disponibilitatea de a ţine seama de elementele umane, de particularităţi.
Acest ecumenism patristic de sc. IV nu e nici o invenţie, nici un anacronism, nici o falsă soluţie. El e cel regăsibil la Filaret, la Sf. Luca, oameni cu deprinderea de a acorda pluralităţii locul ei şi necantonaţi ĩn integrisme abstracte şi răuvoitoare.
Părinţii sc. IV erau oameni pe care nevoia (politică mai ales) ĩi silea să caute să se pună de acord; nu ştiu cât era impuls natural, şi cât strategie politică, fapt este că ecumenismul există la ei.
Nevoile unităţii Bisericii ĩi determinau pe teologii sc. IV să lase deoparte intransigenţa abstractă. Fuseseră oameni ‚ai compromisului’, poate mai apropiaţi de ecumeniştii rezonabili de azi, decât de integrişti. Nu erau nişte oţărâţi. Ĩnţelegeau nevoile practicii. De la ei au cu toţii de ĩnvăţat. Nici ecumenismul, nici integrismul nu reprezentau un absolut pentru ei. Ĩnţelegeau că tratativele cu unii sunt indicate. Nici cu nimeni, nici cu toţi. Ştiau că dialogul e posibil cu unii; nu cu toţi. N—aveau utopia dialogului.
Prototipul este compromisul cu semiarienii; un altul este reticenţa atâtor Papi ulteriori sc. IV de a stigmatiza pe teologii protonestorieni sau de a accepta edictul lui Iustinian; Papii s—au confruntat ca factori ai păcii, ca promotori ai ĩnţelegerii.
Papii au fost când intransigenţi, când de o prudenţă admirabilă.
۞
Ca prezentare.
Ca prelegere.
Ca lucrări .... Ca la DB.
۞
Impresii de iubire din ‚93, din ‚94 (--pentru o blondă despre care ĩmi plăcea să cred că seamănă cu soţia lui Elvis—PBP), din ‚91.
Ĩnvăţ ceva, aflu ceva din ceea ce—mi place, iar reflecţia nu trebuie să distrugă ceea ce e natural. Ceea ce e remarcat ĩn mod natural nu e, prin asta, şi neraţional.
۞
Mi se pare că Evangheliile dezmint cu totul această epistemologie abstractă a integriştilor, premisele lor cognitive, excluderea de către ei a elementului uman singular. Expresiile sunt un vehicol; ele nu sunt ĩnţelegerea. Formulele nu sunt teologia.
۞
Episcopul—un om de ĩnţelegere, deschidere, imparţialitate şi dialog, de inteligenţă şi moderaţie, de afabilitate şi de receptivitate care nu e numai formală.
De ex., despre referinţele budiste la Eliot.
۞
Vechile impresii de iubire, de la 13—16 ani.
۞
A da mărturie de o credinţă/ cunoaştere, de o nădejde şi de o bucurie şi lumină (--v. şi alineatul mertonian despre teologii luminii--).
Antonie, Luca, Sofronie.
O lumină de umanitate care provine de la divinoumanitate.
۞
Trollope (‚Primul ministru’), Meredith, Ciocârlie, Wallace, Dumas. Hemingway şi Turgheniev. ‚Colonelul ...’. Dna. Christie.
۞
Lista—tarabe—ce să citesc—10 (vin., marţi)+ 20 (sb.)+ 20 (marţi)+ 20+ 20 (luni).
۞
Se pare că i—l prefer pe Heineken lui Hegel.
۞
Lecturi. Hiaturi. Discret; Omescu, Cristescu, Stingl.
‚Surorile Veniamin’.
Breban.
۞
Raţionalitatea. A miza mai degrabă pe raţionalitate, dialog, punere de acord.
۞
Paradoxul semiarianismului este acela de a fi fost un monoteism strict care a dus la un triteism strict, fiindcă a ţinut seama ĩn mod greşit de datele Revelaţiei. Au ĩnceput prin a susţine monoteismul, ca ulterior să capituleze transformându—l ĩntr—un politeism explicit.
Greşeau şi neacceptând, şi acceptând dumnezeirea Ipostasurilor—din cauza substratului origenist.
Subconştientul origenist stipula că nu poate fi admisă dumnezeirea tuturor Ipostasurilor decât ĩn forma triteismului—la care unii semiarieni au şi trecut.
Nu puteau accepta dumnezeirea Ipostasurilor decât sacrificându—i monoteismul strict—ceea ce au şi făcut.
Primele explicaţii ale consubstanţialităţii provenite de la aceşti (foşti) semiarieni şi origenişti sunt triteism curat—unitatea e transferată de la fiinţă la ‚natură’, la ceea ce e generic şi comun.
Consubstanţialitatea Revelaţiei nu au putut—o ĩnţelege; Tresmontant spune că Sf. Grigore Teologul s—a apropiat cel mai mult de o atare ĩnţelegere monoteistă, biblică a pluralităţii Ipostasurilor.
۞
Ca pe şah.
۞
Reacţia lui Băsescu mi se pare a fi fost de tipul:’—Taci, mă, dracu’’, sau:’—Dă—te, mă, dracu’’, un gest de a—l scoate din cadru, reacţia unui adult iritat, o ĩmpingere excedată, o mişcare de a—l ĩndepărta, ‚şterge’, de a—l da deoparte. Da, o ĩmpingere, o mişcare de a ĩmpinge. ‚Lovitură’/ ‚mângâiere’. Se folosesc false dihotomii.
Un adult care nu mai vroia să—l vadă pe puţoiul ĩnfigăreţ. Copilul făcuse o gafă, iar Băsescu l—a ĩmpins. A fost un brânci.
Un fel de ‚dă—te, mă, de—aicea’, sau ‚marş, mă, de—aicea’.
Părerea mea este că băiatul ĩşi dădea capul ĩnapoi pentru a se feri. Ştiindu—l supărat pe Băsescu, s—a ferit, râzând, de mâna acestuia.
‚Chintesenţa spiritualităţii româneşti’—ipocrizia. Ambuscat.
A sta pasibili. ‚Leviatanul’.
۞
Ca să facă o vânzare majoră, de 5 milioane.
۞
Femei urbane cu studii.
۞
A—i cere Sf. Toma o atitudine realistă, şi un substrat realist.
۞
‚Doi oameni luminoşi ca structură. (...) E un ĩnceput de lume’ (Dinescu).
۞
Despre DB, KR, modernişti, biblişti.
۞
Subiecte tomiste şi patristice; biblice, religioase, mistice, teologice. Şansa unui interlocutor pe potrivă.
۞
Se spune despre Apolinarie că nu era un alegorizant—ca Origen şi ca adversarii acestuia egiptenii. Era defăimat de meletieni. Apolinaristul Vitalie, fost meletian, l—a aliat pe Paulin cu Roma. Ulterior, Vitalie l—a denunţat pe Paulin ca sabelian.
Diodor al Tarsului ştia Aristotel, i—a format pe Teodor şi pe Zlataust. ‚Strămoşul nestorianismului’. Aşa cum ĩl rezumă mai vechiul istoric bisericesc, diodorismul e ĩntocmai cristologia lui CT.
۞
Chiar pierzându—şi un pic culoarea, specificul.
Condiţia transmiterii.
۞
Cred că mai degrabă ‚nestorianismul’ (ca al lui Leon I şi al Fer. Ioan) trebuia completat, rectificat. Convingeri teologice mai degrabă ‚răsăritene’, ĩn sens roman, decât egiptene (--ĩnsă acelaşi CT scrie fără pic de antipatie despre Sf. Chiril--).
۞
Ceea ce ĩi recunoaşte este că ştia să scrie şi să povestească.
۞
A le restitui dimensiunea umană nu—nseamnă a le atribui trăsături inferioare, ĩnjositoare.
۞
Copilăria inteligenţei teologice vii, tatonările ei.
۞
A şti istorie bisericească, a cunoaşte diversitatea milenară a practicilor creştine. Defanatizare. Nefanatic.
۞
Aceste diferenţe sunt un pic exagerate şi subliniate. Aveau un ascuţit simţ al deosebirilor, deşi le radicalizau şi le şi exagerau un pic.
۞
Nu toţi anticalcedonienii erau şi eretici. Dioscorienii antieutihieni.
۞
Ca laturi .... Aveau noimă numai ca laturi.
۞
Nu explică natura legăturii. O afirmă, o enunţă.
۞
Vechii docetişti sirieni.
۞
A umbla cu prostii. Fofârlica. Nivel; Gilbert, imnograful Sf. Andrei, vârsta, pacea.
۞
Pg. 504—‚Canoniza net, deschis, ĩnvăţătura lui Chiril şi formularea ei ĩn cele douăsprezece anatematisme.’
۞
Leon, Cassian, Chiril, Nestorie. Ranguri. Scrierea solicitată de Leon lui Cassian; Leon şi antiaugustinienii.
Termenii religiei.
۞
E de natură să sperie (istoria bisericească zbuciumată).
۞
‚Pelagianismul’ n—a apărut, ĩn Răsărit, ca erezie denunţată, fiindcă majoritatea erau deja pelagieni.
۞
Simpatic. Atotputernic şi simpatic (--ca ĩn adresarea către Zaheu--).
۞
Ingenuitate, cârpăceală, studiu.
۞
Ĩnvăţătura, folosul, cogniţia.
۞
Zaheu, ca om care ieşise ĩn ĩntâmpinarea Lui Dumnezeu.
۞
Schematic, Antiohia ĩnsemna nestorianism şi pelagianism. De la o vreme, şi antifiloquism. Sf. Fotie cel Mare a preluat două din tendinţe (--antifilioquismul polemic, bineĩnţeles; ĩnsă şi pelagianismul --). Ĩn scopuri polemice, Constantinopolul a preluat temele Antiohiei. Pe de altă parte, că erau alegorizanţi sau ‚antropomorfişti’, miafiziţi sau antiohieni, răsăritenii se recunoşteau ĩntrucâtva ĩn pelagianism, nu se scandalizau de el, nu vedeau de ce să—l repudieze, era ĩntrucâtva ĩn atmosferă.
۞
Monahii sc. IV erau fie antiorigenişti ĩnrăiţi (--‚antropomorfizanţii’--), fie origenişti fanatici.
۞
Istoria bisericească abundă ĩn vizionari şi profeţi falşi, eretici, amăgiţi.
۞
Modaliştii se aflau, ĩntr—un sens, pe calea cea bună. Iar miafiziţii ar putea să fie ridiculizaţi din aceleaşi motive. Docetismul şi triteismul sunt modalităţi de a cârpi modalismul—chiar contrazicându—l.
۞
Inclusiv expresia de ‚moarte a Fiului ĩn umanitatea Lui’ este cam confuză. Ce se ĩnţelege prin moarte? Expresia se referă la sistarea funcţiilor biologice. Fiul ‚moare cu trupul’, moare biologic, ĩn trup.
۞
Duchesne ia mereu ĩn considerare dimensiunea umană, subiectivă, relativă, istorică a controverselor doctrinare şi a istoriei creştine. Aceasta este marea lui lecţie de istorie, ceea ce se ĩnvaţă mai ales de la el—nedesconsiderarea factorilor acestora ‚secundari’, prozaici, subiectivi.
De aceea istoria lui constituie o lecţie ĩnsemnată. Aşa se face istorie—şi nu numai doctrinară, ci ‚cultural—socială’ ĩn general, căci istoria bisericească e, dincolo de istoria unor instituţii şi practici, aceea a unor societăţi imense şi chiar civilizaţii.
۞
Cam zăbăuc vs. umor, realism, calm, relaxare, autoritate.
۞
Pe lângă ce a trecut doctrina creştină (‚antropomorfismul’, adopţionismele, simplismele, excomunicările veşnice ...).
۞
Pe la 250—se trece la latină.
۞
Falsa precizie şi ĩntoarcerea la confuzie, la aiureală.
۞
Trăsnea exeget. Interpretări de Trăsnea. De un simplism descalificant, elementar false.
۞
N—avea o idee prea bună despre funcţionarea Sinoadelor ecumenice, nu i se păreau a fi soluţia.
۞
A merge direct la idei, la cogniţie.