WALTER KASPER—‘DESPRE BISERICÃ’

WALTER KASPER—‘DESPRE BISERICÃ’


Kasper nu ia vreun moment ĩn discuţie, ca pe ceva relevant, gravitatea abaterilor ‚Bisericii locale germane’. El preferã, ca orice ideolog, sã discute ‚ĩn principiu’, la nivel de principii—de ex., ‚principiul precedenţei Bisericii universale’ este incorect, spune Kasper. Nu discutã deloc dacã abaterile semnalate de Roma sunt realmente suficient de grave pentru a justifica vreo corecţie.
Retorica prestigiosului Kasper e foarte perfidã şi ipocritã. Jocul acestui alunecos este sã mânuiascã generalitãţi şi o frazeologie vagã şi sã rãmânã la nivelul unei discuţii formale, unde ĩn principiu totul sau orice e valabil. Ĩn realitate, nu e vorba de tipologii filozofice, etc., ci de conţinutul intervenţiilor Romei, şi de ĩndreptãţirea ei de a face aceste intervenţii. Ĩi sunt necunoscute lui Kasper admonestãrile adresate de Roma bisericilor locale din Occident ĩn primul mileniu? Retoricã vicleanã, perfidã, frazeologia kasperianã eludeazã chestiunile vitale, pentru a se cantona la nivelul unei discuţii FOARTE ABSTRACTE, de principii; şi e amuzant cã tocmai Kasper e frazeologul ãi amatorul de abstracţiuni şi de consideraţii vagi, gãunoase, pe când Roma se adreseazã ĩn spirit practic unor chestiuni presante. Kasper rãspunde cu elucubraţii, cu gogomãnii viclene, cu imbecilitãţi subversive, cu o agresivitate nedisimulatã, cu mutarea dialogului ĩntr—un plan foarte general, al principiilor vagi, cãrora apoi sã se poatã fi dat, arbitrar, cam orice conţinut. Aşa, aflãm cã avortul, divorţul şi recãsãtorirea sunt ‚practici locale ale Bisericii germane’; convenabilã etichetã. Cine stã sã creadã asemenea şolticãrii gomoase?
‘Nevoile şi practicile Bisericii noastre locale’—scrie Kasper; el nu pare sã bãnuiascã niciun moment cã aceste practici ar putea fi greşite. Dimpotrivã, pare decis sã nu accepte corecţiile Romei. O premisã a lui este aceea cã intervenţiile Romei nu ar corespunde ‚nevoilor Bisericii locale’; dar dacã nu e aşa, iar admonestãrile de la Roma se adreseazã exact ‚nevoilor’ Bisericii germane?
Mai mult, ‚intervenţiile’ Romei ĩn chestiunea practicilor germane corespund exact modului de a interveni ĩntâlnit ĩn Biserica anteniceeanã.
Roma ar fi intervenit ĩn aceeaşi termeni—chiar dacã ‚colegialitatea’ primului mileniu ar fi din nou practicatã. Pe de altã parte, vede Kasper cum sunt tratate chestiuni ca ‚disciplina sacramentalã şi practicile ecumenice’ ĩn Bisericile schismatice actuale, a cãror colegialitate desãvârşitã e avid s—o propunã ca model?
Jovialul rinocer Kasper a creat o diversiune, cãci corecţiile aduse de Roma practicilor necatolice ale nemţilor nu erau decât o fireascã exercitare a prerogativelor Romei, nu un caz de absolutism. Situaţia primului mileniu nu implicã deloc cã intervenţiile Romei sunt neavenite. Limpezimea doctrinei nu ĩnseamnã dictatura Romei; iar ‚laxitatea pastoralã’ nu poate pretinde sã ignore doctrina comunã ĩn numele ‚particularului’. Diversiunea lui Kasper constã ĩn a deplasa discuţia ĩn planul termenilor vagi—ai tipologiilor filozofice, cu o paginare avantajoasã care face din Ratzinger un idealist care gândeşte numai ĩn planul abstractului—neţinând seama de ingerinţele particularului ....
Kasper se desfatã cu grandilocvenţa şi expresiile vagi ale schismaticilor rãsãriteni; cheia, pentru el, constã ĩn a alege expresii suficient de vagi ĩncât sã ĩnsemne orice. Dupã Kasper, tradiţiile locale paralele privind data Paştelui ĩn primul mileniu au un analog ĩn ‚diversitatea tradiţiilor privin avortul’ la ĩnceputul celui de—al treilea mileniu—ĩn numele aceleiaşi ‚diversitãţi legitime’.
O altã premisã a lui Kasper este arheologismul—fetişizarea primului mileniu. El porneşte de la premisa cã situaţia Bisericilor locale ale primului mileniu era una idealã—cã nu era nevoie de o intervenţie mai strânsã a Romei. Lui i se pare cã ‚pluralismul de practici locale’ al primului mileniu e un model. Dar nici nu e evident cã situaţia era chiar aşa de bunã, ĩncât sã justifice laxitatea de azi; iar chestiunea rostului ‚normelor generale’ este eludatã. Care este graniţa, şi cu privire la care norme generale, de la care aplicarea strictã devine nocivã? Care e ‚noua regulã’, suspendabilã dupã pãrerea lui Kasper? Kasper se menţine la nivelul unei discuţii cu totul generale şi formale; adevãrul este cã Roma e foarte permisivã, cu privire la multe reguli. Iar Kasper nu pare deloc sã—şi punã problema cã, dacã Biserica germanã se gãseşte ĩn dezacord cu Roma ĩn atâtea privinţe, poate ar fi momentul pentru a—şi reconsidera identitatea. Deasemeni, Biserica catolicã nu este organizatã ca o reţea de autocefalii; iar ĩn interiorul fiecãrei autocefalii ‚ortodoxe’ de astãzi, primaţii respectivi intervin atunci când e cazul, nu lasã opţiunile numai la latitudinea ‚comunitãţilor locale’.
Şi ĩn scris Kasper este aşa cum ĩl aratã figura—vanitos, porcin, alunecos, agresiv şi obtuz, un carierist rãsuflat şi duplicitar.