MARGUERITE YOURCENAR, ‘ALEXIS’

MARGUERITE YOURCENAR, ‘ALEXIS’


Ĩncântãtoarea subtilitate a scurtului roman scris de o femeie de 26 de ani—eu citesc versiunea revãzutã, ĩnsã e substanţial aceeaşi cu cea timpurie; nu e numai ĩn formã, ci şi ĩn substanţã, de—a dreptul, cartea unui moralist, surprinzãtor de neteribilistã ĩn amãrãciunea ei intransigentã, şi lipsitã deasemeni şi de concesiile şi complicitãţile pastişei, cu toatã ambiţia intenţiei explicite a romancierei de a se ridica, literar şi probabil şi spiritual, la nivelul supremilor moralişti francezi. ALEXIS nu e un exerciţiu, ci o creaţie. Ĩn principiu, naraţiunea la I sg. pare un subterfugiu, o escamotare care ţinteşte ca erorile patente sã fie neatribuibile autorului şi sã revinã naratorului—personaj; este un soi de paravan. Dna. Yourcenar nici nu tãgãduieşte, de fapt, acest lucru—ĩnsã miza cãrţii e alta, iar recunoaşterea ia procedeului alura de tertip.
Ĩnregistrarea cronologiei marilor scrieri nu—mi mai serveşte demult ca un tonic—ĩnsã ĩmi aduce un fel de uşurare şi de eliberare—confirmarea reiteratã a absenţei, ĩn mine, a extraordinarului, a lipsei creativitãţii.
Unii mofluzi par rezervaţi faţã de mãrturisirea Dnei. Yourcenar referitoare la cãrţile lui Gide; ĩnsã mofluzii ignorã faptul cã un romancier nu lucreazã ca un comparatist, nu sintetizeazã un roman din posibilele izvoare literare cele mai evidente, ĩn spiritul unui soi de rudimentarã detectivisticã predictivã—nu aşa se face. Se exagereazã cu prejudecata cã romanele s—ar inspira direct şi exclusiv din izvoarele literare care ĩi sunt comparatistului cele mai evidente. Iar ceea ce spune de fapt Dna. Yourcenar este cã Gide a influenţat—o—ĩnsã nu aşa cum li se pare ziariştilor şi comparatiştilor—ci pornind de la referinţa vergilianã a titlului şi la parafraza—subtitlu, pânã la spiritul şi forma clasice şi la evitarea formei propriu—zise de roman, ca necorespunzãtoare puţinei experienţe de la vârsta respectivã.