FUNDAŢIA lui Asimov este ceva adolescentin nu numai la nivel estetic, ci şi psihologic, lumea oamenilor mari aşa cum şi—o poate ĩnchipui un copil; a se vedea Marii Preoţi şi conducãtorii de planete care se fofileazã incognito, ca şi faptul cã scenele lui Asimov sunt ĩn mod fundamental pustii, nepopulate, se vede cã nu poate gândi o acţiune ĩn termenii mai multor personaje. Ideea de a ne servi informaţii istorice prin scene dialogate—şi nu prin paragrafe expozitive—e cât se poate de puerilã, cu personajele schimbând solemn informaţii pe care se presupune cã le ştiau prea bine şi n—ar fi avut niciun motiv sã şi le comunice aşa de sentenţios.
Acţiunile acestor personaje par a fi cele ale unor conspiratori sãteşti, totul aratã ca o conspiraţie sãteascã, ĩn aceastã lume a energiei atomice nimeni n—are de fapt habar de nimic, comunicaţiile sunt nule, etc..
Pare a fi dinamica unui sat medieval ĩntr—o lume a energiei atomice.
Oamenii sunt fanatizaţi şi reduşi la cea mai crasã superstiţie de cãtre o religie inventatã de câteva decenii.
Nota marcantã a ĩntâiului roman despre FUNDAŢIE este rudimentaritatea; ĩn acest sens, romanele futuriste ale lui Efremov vãdesc un mult mai viu simţ al umanului.
Impresia mea e cã FUNDAŢIA e unica francizã literarã, dintre cele pe care le—a promovat, cu care NEMIRA n—a jonglat (--spre deosebire de DUNE şi altele--); ĩnţeleg şi de ce.
FUNDAŢIA asimovianã este o carte de un primitivism literar consternant (--la toate nivelurile literarului, nu numai stilistic--).
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu