CUI ĨI ESTE ADRESAT RESPECTUL CUVENIT BISERICII

CUI ĨI ESTE ADRESAT RESPECTUL CUVENIT BISERICII


Respectul pentru Biserica Lui Iisus nu este respectul pentru ceea ce catolicii fac ĩn aceastã Bisericã, ci pentru ceea ce Iisus ĩnsuşi face ĩn Biserica Lui, aşa ĩncât modestia antitriumfaliştilor e cu totul neavenitã şi confuzã. Cãci cine se mândreşte cu Biserica, nu cu faptele lui personale—sau cu ale celor ca el—se mândreşte—ci cu lucrarea Lui Iisus. Ĩnsã tezele acestor antitriumfalişti se situau ĩntr—o viziune secularistã ĩn care Iisus nu mai lucreazã ĩn chip special ĩn Biserica Lui, fondul lucrãrii cristice lipseşte Bisericii. Pentru ei, Biserica e numai lucrare omeneascã.
Respectând Biserica, nu propria acţiune şi—o respectã catolicii; ci pe a Lui Iisus.
Trebuie adãugat şi cã aceşti antitriumfalişti secularizanţi, foarte şovãielnici ĩn a respecta acţiunile Bisericii care i—a precedat, sunt ĩn schimb neclintiţi ĩn a admira propriile lor acţiuni şi Biserica ce li se pare cã s—a aliniat acestor acţiuni.
Existã un triumfalism al progresiştilor, un triumfalism progresist, mult mai sfruntat decât al predecesorilor lor—fiindcã e complet neĩntemeiat, arbitrar. Progresiştii sunt modeşti numai cu meritele altora—nu şi cu ale lor proprii.
Oamenii Vaticanului II, progresiştii extremi, sunt FOARTE triumfalişti—când vine vorba de triumful lor şi al ideilor lor.
Ei detestã triumfalismul ultramontan—sau tridentin—ĩnsã n—au ezitat ĩn a—l ĩnlocui cu triumfalismul progresist—pãrerea exageratã despre importanţa Vaticanului II, atitudinea necriticã faţã de propriile lor elucubraţii, etc.. Când vine vorba—foarte des, dealtfel—de tãmâiat ‚ĩnfãptuirile Vaticanului II’, nimeni nu—i mai opreşte.