Din viaţã: BIRUINŢA LUI IISUS NU AŞTEAPTĂ MOMENTUL ĨNVIERII

miercuri, 11 martie 2009

BIRUINŢA LUI IISUS NU AŞTEAPTĂ MOMENTUL ĨNVIERII

BIRUINŢA LUI IISUS NU AŞTEAPTĂ MOMENTUL ĨNVIERII

Iisus este, pe Cruce, biruitor; Iisus este biruitor, a Lui este victoria. Pãrând cã ar scoborĩ ĩn moarte, El se ĩnalţã ĩn slavã. Ĩn acest chip a fost ĩnãlţat ĩn vãzul mulţimii şarpele de aramã cel tãmãduitor.
Victoria Lui Iisus nu aşteaptã fotonizarea cadavrului Sãu. El este viu din momentul ĩn care—şi dã duhul—şi este biruitor. Momentul decesului este şi cel al biruinţei. Victoria Lui este unirea definitivã şi completã, nezdruncinatã, a sufletului omenesc creat cu Tatãl—ĩn acest sens, nu existã descreşteri sau fluctuaţii de vreun fel. Teologiile romanţioase vor sã existe o prelungire a suferinţei Lui Iisus—dar ĩnţelegerea tradiţionalã a Bisericii este aceea cã la deces Iisus este deja biruitor—deja a biruit. El deja se ĩnalţã ĩmpreunã cu rãstignitul cel pocãit de care S—a miluit.
Sã nu se lase creştinul biruit de facticitatea romanţiozitãţii gnostice. Sã fie atent şi la posibilul adopţionism care subĩntinde aceste reprezentãri ale tribulaţiilor postume ale Lui Iisus. Iisus aduce viaţa şi o dã, o comunicã. Pare cã ar descinde, şi El urcã; pare sã coboare, şi este ridicat. Pare strivit, şi este slãvit. Decedând, omul creat unit ĩn chip indicibil cu Logosul sau Mintea Lui Dumnezeu intrã neapãrat ĩn slava Tatãlui, ce I—a fost promisã.
Mitologiile romanţioase ale Sâmbetei Mari sunt vane speculaţii gnostice; ‚omul Iisus’, cum zice Apostolul, este deja cu Tatãl. Este adevãrat şi cã NU SE VA ARĂTA OAMENILOR PÂNĂ CE CADAVRUL LUI NU VA FI FOST PREFĂCUT ĨN LUMINĂ. Despre Fecioara Maria, Preacuvioasa Deipara, catolicii nu cred altceva; nu este mai puţin radicalã mãrturisirea pe care o fac despre itinerariul fiinţei ĩntregi a Deiparei—fie cã pentru aceasta ea a trecut, sau nu, prin moarte. [Se poate ca ea sã fi ĩnviat, ca Fiul ei, adicã trupul ei sã fi fost preschimbat ĩn luminã; sau se poate sã fi fost ĩnãlţatã la cer, ca profeţii veterotestamentari.]
Speculaţiile romanţioase despre Sâmbãta Mare sunt fãcute—n dispreţul evident, şi tipic pentru ‚Noii teologi’, a referinţelor neotestamentare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Maică Sfântă a Luminii celei negrăite

Bucură-te, toiagul din care Dumnezeu, odrăslind fără de sămânţă, a pierdut prin lemn moartea.

Bucură-te, norul Luminii celei neapuse, care ai purtat în braţe pe Însuşi Domnul slavei.

Firii celei dumnezeieşti ne-am făcut părtaşi prin tine, de Dumnezeu Născătoare.

Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preamărite, Născătoare de Dumnezeu.

Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.

Mire, cela ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Carele ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul greşalelor mele cel ticălos, prin împărtăşirea patimilor Tale. Şi împodobindu-mă cu haina slavei Tale celei înfrumuseţate, fă-mă împreună-şezător luminat la masa împărăţiei Tale, ca un milostiv.

Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră!

‘Acolo unde (…) viaţa amarã, tulburatã şi plinã de decepţii este trãitã senin şi calm pânã la presupusul sfârşit … acolo se aflã Dumnezeu cu îndurarea Sa eliberatoare. Aceasta este mistica vieţii cotidiene, a—L gãsi pe Dumnezeu în toate lucrurile; aceasta este starea de beatitudine lucidã a spiritului, despre care vorbeau Pãrinţii Bisericii şi liturghia anticã.’ (Pãr. Karl Rahner, ‘Erfahrung des Geistes’)

‘cu o inimã am aşezat ca sã ne întoarcem în sânul sfintei Maicii Biserici romano-catoliceşti şi iarãşi sã ne unim cu ea, toate acelea primindu-le si crezându-le care ea le primeşte, le marturiseşte şi le crede. Şi mai întâiu mãrturisim acelea patru puncte, în care pânã acuma ne-am împerechiat:

a) Cunoaştem cã Papa de la Roma este cap vãzut a toatã biserica Lui Hristos, care peste toatã lumea e lãţitã.
b) Mãrturisim cum cã afarã de Cer, scaunul celor fericiţi, şi afarã de Iad, temniţa celor osândiţi, al treilea loc este, în care sufletele celor ce încã nu sunt curãţite se ţin şi se curãţãsc.
c) Cum cã pâinea azimã este destulã materie a Cinei Domnului şi a jertfei Liturghiei, nu ne îndoim.
d) Credem cum cã Duhul Sfânt, a treia faţã în Treime, de la Tatãl şi de la Fiul purcede. Şi primim, mãrturisim şi credem toate celelalte, care sfânta Maicã Bisericã romano-catolicã primeşte şi crede.’

[declaraţia oficialã de unire a Ep. Teofil, febr. 1697]

‘Însă întru acest chip ne unim şi ne mărturisim a fi mădularele sfintei catoliceşti Biserici a Romei, cum pe noi şi rămăşiţele noastre din obiceiul Bisericii noastre a Răsăritului să nu ne clătească, ci cu toate ceremoniile, sărbătorile, posturile, cum până acum aşa şi de acum înainte să fim slobozi a le ţine după calendarul vechi şi pe cinstitul vlădicul nostru Atanasie până la moartea sfinţiei sale să n-aibă puterea a-l clăti din scaunul sfinţiei sale..." […] "Şi aşa ne unim acei ce-s scrişi mai sus cum toată Legea noastră să stea pe loc. Iară de n-ar sta pe loc acele, nici aceste puncte să n-aibă nici o tărie asupra noastră şi vlădica nostru Atanasie să fie cap şi nimeni să nu-l hărbutăluiască.’ [1698]

‘slobozi de bună voie şi porniţi de Duhul Sfânt ne-am unit cu Biserica Romano-catolică şi prin rândul acestora ne mărturisim a fi mădularele ei, toate primindu-le, mărturisindu-le şi crezându-le, câte le primeşte, le mărturiseşte şi le crede dânsa şi mai ales acele patru puncturi, în carele ne vedem până acuma a fi osebiţi...’ [5 sept. 1700]

Izvoare

‘Acolo unde (…) viaţa amarã, tulburatã şi plinã de decepţii este trãitã senin şi calm pânã la presupusul sfârşit … acolo se aflã Dumnezeu cu îndurarea Sa eliberatoare. Aceasta este mistica vieţii cotidiene, a—L gãsi pe Dumnezeu în toate lucrurile; aceasta este starea de beatitudine lucidã a spiritului, despre care vorbeau Pãrinţii Bisericii şi liturghia anticã.’ (Pãr. Karl Rahner, ‘Erfahrung des Geistes’)

Rozanov, Bloy, Nietzsche, Weininger;

Stevenson şi Lang;

Cingria, Gracq, Sebastian;

Tresmontant, Gracq, Simmel, Philippide;

Toma, Maxim, Bonhoeffer, Rahner;

Maxim, Damaschin, Teodor, Proclu;

Isaac, Dorotei, Varsanufie;

cãrţile sapienţiale;

Claudel, Schopenhauer,

De Quincey,

Rozanov, Bloy, Weininger, ‘Morgan’;

Saward, McCabe, Weinandy;

Bonhoeffer şi Rahner;

miercuri, 11 martie 2009

BIRUINŢA LUI IISUS NU AŞTEAPTĂ MOMENTUL ĨNVIERII

Niciun comentariu:

Despre mine

Arhivă blog