Din viaţã

Aş spune cã grila apuseanã de interpretare a Transfigurãrii Domnului nostru sesizeazã aceastã semnificaţie profund eshatologicã, sunetul acela eshatologic. Schimbãrii la Faţã i se dã ĩn Occident un sens nu doar mistic, ci mai amplu, mai cuprinzãtor—eshatologic, integrat ĩn iconomia ‚lucrurilor de pe urmã’.
De aceea aş susţine superioritatea grilei apusene de interpretare a faptului Schimbãrii la Faţã.
Ceea ce spun esticii este exact; dar nu existã la ei contextul, semnificaţia Transfigurãrii, locul ei eshatologic şi ca dezvãluire ĩn cadrul instrucţiunilor de pe urmã date de Hristos.
Ĩntregul episod este ĩntrucâtva caracterizat de aceastã polaritate—jubilaţia, splendoarea, sublimitatea—şi Domnul Hristos discutând cu Profeţii cele de pe urmã ale Sale. Aceasta este ĩntremarea lui Iisus. Coordonata dramaticã defineşte episodul. Nu e deloc numai o ‚dezvãluire a slavei Lui’—ci acestei scene ĩi face pandant miruirea Lui Iisus de cãtre femeia care—L iubea.
Acestea sunt ĩntremãrile Lui Iisus pentru cele de pe urmã ale Sale. Cred cã interpretarea rãsãriteanã, prin contrast, trunchiazã faptul şi rãmâne numai la un aspect, la ceva—nu trece la raporturi, la planul semnificaţiilor.
Bisericile rãsãritene nu—mi apar deloc ca locul de unde sã se capete o ĩnţelegere privilegiatã, aparte, superioarã a evenimentului Trasnfigurãrii. Dimpotrivã, cred cã acolo se rãmâne numai la un anumit aspect—pe când interpretarea vesticã standard vede evenimentul ĩn conexiunile, relaţiile lui. Apusul vede mai bine şi mai complet, mai profund deasemeni, şi mai firesc, ceea ce s—a petrecut acolo. Popasul Lui Iisus, amintind şi ungerea lui cu parfumuri scumpe ca ĩn vederea aşezãrii ĩn mormânt, anticipeazã şi oglindeşte, ĩn mod mistic, sacrificiul Lui, aparţine acestei ordini iconomice.