Din viaţã

Exegeza lui Brown aratã cu câtã ingenuitate acesta dã cele mai subiective premise şi criterii de psihologie drept temeiuri ştiinţifice ĩn baza cãrora el claseazã ceea ce este legendã sau midraş. Exegeza lui se ĩntemeiazã pe nişte premise absolut arbitrare—ceea ce ĩi apare lui drept ‚evident legendar’, etc..
E de—ajuns ca un fapt sã fie prezent şi ĩn folclor, pentru a fi automat ‚legendar’. Apar şi ĩn folclor ‚vise profetice’? Atunci, oriunde ar mai fi ele menţionate, astfel de vise sunt ‚evident legendare’.
Premisa lui Brown este aceea cã Evangheliile sunt scrise de oameni foarte strãini de lumea imediatã a Lui Iisus, oameni care speculau pornind de la legende, ‚spuse’, toponimii, etc.. Obiecţiile antitradiţionale ale sfãtosului Pãr. Brown au adesea o notã homaisianã, foarte şcolãreascã şi pedestrã.
Raţionamentele ĩn privinţa istoricitãţii ale Pãr. Brown sunt specioase şi falacioase, circulare—el presupune ceea ce ulterior pretinde a gãsi.
Faptul cã probabil nu puţini creştini ‚conservatori’ se regãsesc ĩn vocea biblisticã a Pãr. Brown spune multe.
Stratagema celor care vor sã recupereze intactã aceastã formã de biblisticã (‚—este independentã de chestiunea inspiraţiei—‚) apare ĩn toatã puerilitatea şi incoerenţa ei:’—avem de—a face cu relatãri neistorice, legende şi midraşuri divin inspirate!’. Or, chestiunea istoricitãţii trebuie prezervatã independent de aceea a inspiraţiei.
De vreme ce biblistica de acest fel distruge istoricitatea, este complet irelevant dacã mai face loc unei ‚inspiraţii’—inspiraţia unor documente neistorice, legendare, fabuloase.
Aceastã revoluţie biblisticã a apãrut ĩn afara cadrelor creştinismelor tradiţionale şi este ireconciliabilã, intrinsec ireconciliabilã cu ele.