GAZONUL VECINULUI

GAZONUL VECINULUI


Tinerii preoţi catolici [de rit apusean] le recomandã junilor materiale despre rugãciunea inimii sau rugãciunea lui Iisus fãrã a spune vreodatã un cuvinţel despre rozariul cartuzian sau despre postúrile de rugãciune ale Sf. Domingo. Din nou, nu e vorba despre greşeala cutãrui ins, ci despre indiciile unei mentalitãţi alienate şi ale ignoranţei patente, despre minimul interes ĩn tradiţia catolicã; jalnice ifose de ecumenism, de la nişte oameni cu interes minim ĩn tradiţia proprie şi cãreia pretind cã i—ar aparţine. Recunoaştem aici sindromul ‚gazonului vecinului’.
Reperezentarea de sine a catolicismului de azi este dezolant de rudimentarã şi de sãracã.
Aşa—zisul ecumenism prevalent al occidentalilor nu este decât o toanã, o modã, un nou orientalism, accedie.
Catolicilor care gãsesc cã Sf. Rozariu este o rugãciune repetitivã şi mecanicã se declarã foarte interesaţi de ‚rugãciunea inimii’! De fapt, la toţi aceştia decizia antioccidentalã este luatã dinainte, aprioric şi iraţional, arbitrar. Aşadar, unii vor apela la Zen, alţii, la ‚rugãciunea inimii’. Astfel de erori elementare rãmân la fel de grosiere—chiar dacã sunt foarte frecvente, foarte populare. La catolicii occidentali nu existã mãcar o elementarã deschidere faţã de propria tradiţie; ce cred ei cã ar putea pricepe din tradiţiile altora?
Orice li se pare bun—câtã vreme nu e occidental; iatã o nouã modã exoticã—huronii şi persanii şi mohicanii şi Dna. Butterfly la un loc!
Moda exotismului duhovnicesc se manifestã prin acest imund eclectism care vrea sã boteze ca ‚diversitate’ ceea ce nu este decât accedie şi nãrav.
Este foarte relevant cã astãzi greco—catolicii ĩşi fac bisericile fãrã iconostas—iar romano—catolicilor nu le mai convin decât icoanele de la Athos sau ruseşti; primul semn al decadenţei este desconsiderarea explicitã a propriei identitãţi. Catolicii vestici nu vor sã—nveţe despre evlaviile Sf. Bernard, ale cartuzienilor, ale Sf. Domingo, etc.; pentru ei numai ‚rugãciunea inimii’ mai are o noimã.
Cei care deplâng latinizarea altora se bizantinizeazã ei ĩnşişi de zor; şi, bineĩnţeles, e un lucru cârpãcit şi de mântuialã, un surogat.
Aceasta este ‚vana curiozitate’ stupidã despre care avertizau vechii autori spirituali.