TRIBULAŢIILE TEOLOGIEI NEGATIVE

TRIBULAŢIILE TEOLOGIEI NEGATIVE


Oare poate fi factorul pur rasial delimitat de cel cultural? Cum se face cã afirmãrile insuficienţei cunoaşterii Lui Dumnezeu sunã aşa de convingãtor la Pãrinţii rãsãriteni, şi aşa de mocofãneşte la Barth, la primatul anglican, la Calvin şi Luther? E numai rasa şi clima? E faptul cã, oricât de cultivaţi şi de inteligenţi, Barth şi Arhiep. de Canterbury rãmân oameni de educaţie protestantã, şi ĩncã protestant—liberalã?
Apofatismul anglicano—calvinist sunã la fel de prost ca şi acomodãrile romane ale anaforelor egiptene—existã NUMAI CEVA din formã, şi lipseşte geniul ei.
Pânã azi, teologii apuseni par sã—şi punã nãdejdea exclusiv ĩn cultura religioasã, ĩnţeleasã ca şi competenţã universitarã—nu ĩn cultivarea religioasã, ĩn alimentarea religioasã, ca matrice a unei simţiri particular de rafinate, etc..
[Poate fi specificat aici faptul cã mainstreamul iniţial anglican a fost unul CALVINIST, aşadar extrem—protestant, şi numai dres ulterior cu ritualism, ornat cu ceva ritualism. Anglicanii au ĩnceput cu extrema protestantã. Pe de altã parte, explicarea Reformei prin meciul dintre un cãlugãr augustinian neamţ şi Curia romanã mi se pare anecdotic—superficialã—ea nu explicã proliferarea imediatã, instantanee, de extremisme anabaptiste, etc., faţã de care Luther pare sã fi fost un simptom, cel mult un catalizator—ĩn niciun caz o cauzã. Apariţia sectelor, a denominaţiilor n—a aşteptat sã se desfãşoare meciul dintre Luther şi Curie.]