MEMORIALISTICA DESPRE WILDE

MEMORIALISTICA DESPRE WILDE


Când, ĩn cele câteva, nu aşa de multe, pagini despre omul Wilde, pagini ĩn care unii literaţi—notabili [ca Gide] sau banali [ca La Jeunesse şi Blei]—ĩncearcã sã evoce ceva din impresia fãcutã de maestrul irlandez, se vorbeşte despre ‚artã’, acesteia i se dã o accepţie foarte vitregã şi silnicã—arta, ĩnţeleasã ca divorţatã de Spirit, ca formã, ca aparenţã şi ca ceva superflu. Ĩn acei ani de demult, artã fãceau mai degrabã Trollope, Tolstoi, Zola şi Gorki—decât lemurienii deghizaţi ĩn ‚adoratori ai artei’, şi a cãror accepţie a termenului era derizorie.
Nimeni nu credea ĩn artã mai mult decât Wilde, spune Ernest La Jeunesse, pe care ĩl citesc ĩntr—o veche culegere de AMINTIRI DESPRE WILDE (--şi al cãrui stil ĩmi displace şi ĩl bãnuiesc pe memorialistul ocazional de a fi fost convenţional şi nãtâng--). Francezul acesta gloseazã banal pe tema ‚numai talentului’ din ceea ce a scris Wilde, etc..
Ĩn loc de fapte, rãsuflate reflecţii. De fapt, un astfel de anonim [--ca La Jeunesse şi Blei--] n—are dreptul de a solicita atenţia cuiva decât pentru faptele pe care le—ar avea de relatat—nu pentru ideile lui fanate.
Blei n—are chiar nimic de povestit, deşi pare ceva mai puţin dobitoc decât precedentul. Cu ce aere—cu ce ifose de superioritate scriu aceste nulitãţi despre Wilde .... Gomez Carillo e ceva mai interesant, de la el aflãm cã Wilde recita un pasaj de Huysmans despre Salomeea lui Moreau.
Culegerea conţine, bineĩnţeles, şi paginile lui Gide—care sunt extraordinare.