Din viaţã: RAŢIONALITATE ŞI CREDINŢÃ

luni, 21 septembrie 2009

RAŢIONALITATE ŞI CREDINŢÃ

RAŢIONALITATE ŞI CREDINŢÃ

Dogmatica expusã sau formulatã metafizic, logic, este ĩn aceeaşi situaţie cu matematica—certitudinea intelectualã nu ĩi poate fi retrasã fiindcã e inaccesibilã celor mulţi; nimeni nu s—ar gândi sã conteste certitudinea enunţurilor matematicii, deşi acestea se aflã ĩnafara priceperii şi a posibilitãţilor minţii celor mai mulţi oameni. Fiind logicã, metafizica este ĩn situaţia matematicii. Şi ce se concluzioneazã ĩmpotriva certitudinii matematice din faptul cã ea e inaccesibilã majoritãţii?
Biserica nu a spus niciodatã cã fiecare om raţioneazã; nici mãcar cã majoritatea raţioneazã. Ea a spus cã, dacã omul ar raţiona, ar cunoaşte cu certitudine pe aceastã cale adevãrurile prime ale credinţei, demonstrate raţional.
Oamenii cer pistã de atletism—fãrã a se ĩntreba mai ĩntâi dacã ei ĩnşişi sunt atleţi.
Matematica e ceea ce existã mai raţional; este ea, din acest motiv, pe ĩnţelesul tuturor?
Oamenii cer ‚probele raţionale’, fãrã a se ĩntreba, mai ĩntâi, dacã sãrmana lor minte este aptã sã raţioneze. Ĩnainte de a contesta raţionalitatea din probele şi demonstraţiile teologiei, oamenii ar trebui sã fie gata sã se ĩntrebe despre propriile lor aptitudini raţionale şi propria lor raţionalitate.
Nu tot ceea ce e raţional ĩi e accesibil ca atare intelectului needucat, neformat—matematica şi logica sunt dovada cea mai la ĩndemânã. Cei mai mulţi oameni sunt incapabili sã urmãreascã demonstraţia unei teoreme—ĩnsã se pronunţã asupra valabilitãţii demonstraţiilor dogmaticii.
Ce se poate deduce din faptul cã atâţia oameni, instruiţi sau nu, nu pricep nimic din misterele matematicii? E pusã oare la ĩndoialã raţionalitatea acestora?
Se considerã inconcludent faptul cã celor mai mulţi ‚le scapã subtilitãţile matematicii’ şi nu se deduce din asta cã ele ar fi neraţionale, cã ar face obiectul ‚credinţei’ ĩnţeleasã kierkegaardian sau lutheran sau pascalian.
Existã ĩn om şi ĩn inima lui mai mult decât raţiunea—şi existã interacţiuni profunde cu Dumnezeu; ĩnsã asta nu—nseamnã cã Dumnezeu ar fi neglijat raţiunea omului sau ar fi exclus—o ca nefiind pe potrivã.
Ĩn religie, raţiunea gãseşte ce sã o bucure; şi, tocmai ĩntrucât se adreseazã omului integral, Dumnezeu se adreseazã şi raţiunii—ĩn cei la care aceasta poate funcţiona.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Maică Sfântă a Luminii celei negrăite

Bucură-te, toiagul din care Dumnezeu, odrăslind fără de sămânţă, a pierdut prin lemn moartea.

Bucură-te, norul Luminii celei neapuse, care ai purtat în braţe pe Însuşi Domnul slavei.

Firii celei dumnezeieşti ne-am făcut părtaşi prin tine, de Dumnezeu Născătoare.

Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preamărite, Născătoare de Dumnezeu.

Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.

Mire, cela ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Carele ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul greşalelor mele cel ticălos, prin împărtăşirea patimilor Tale. Şi împodobindu-mă cu haina slavei Tale celei înfrumuseţate, fă-mă împreună-şezător luminat la masa împărăţiei Tale, ca un milostiv.

Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră!

‘Acolo unde (…) viaţa amarã, tulburatã şi plinã de decepţii este trãitã senin şi calm pânã la presupusul sfârşit … acolo se aflã Dumnezeu cu îndurarea Sa eliberatoare. Aceasta este mistica vieţii cotidiene, a—L gãsi pe Dumnezeu în toate lucrurile; aceasta este starea de beatitudine lucidã a spiritului, despre care vorbeau Pãrinţii Bisericii şi liturghia anticã.’ (Pãr. Karl Rahner, ‘Erfahrung des Geistes’)

‘cu o inimã am aşezat ca sã ne întoarcem în sânul sfintei Maicii Biserici romano-catoliceşti şi iarãşi sã ne unim cu ea, toate acelea primindu-le si crezându-le care ea le primeşte, le marturiseşte şi le crede. Şi mai întâiu mãrturisim acelea patru puncte, în care pânã acuma ne-am împerechiat:

a) Cunoaştem cã Papa de la Roma este cap vãzut a toatã biserica Lui Hristos, care peste toatã lumea e lãţitã.
b) Mãrturisim cum cã afarã de Cer, scaunul celor fericiţi, şi afarã de Iad, temniţa celor osândiţi, al treilea loc este, în care sufletele celor ce încã nu sunt curãţite se ţin şi se curãţãsc.
c) Cum cã pâinea azimã este destulã materie a Cinei Domnului şi a jertfei Liturghiei, nu ne îndoim.
d) Credem cum cã Duhul Sfânt, a treia faţã în Treime, de la Tatãl şi de la Fiul purcede. Şi primim, mãrturisim şi credem toate celelalte, care sfânta Maicã Bisericã romano-catolicã primeşte şi crede.’

[declaraţia oficialã de unire a Ep. Teofil, febr. 1697]

‘Însă întru acest chip ne unim şi ne mărturisim a fi mădularele sfintei catoliceşti Biserici a Romei, cum pe noi şi rămăşiţele noastre din obiceiul Bisericii noastre a Răsăritului să nu ne clătească, ci cu toate ceremoniile, sărbătorile, posturile, cum până acum aşa şi de acum înainte să fim slobozi a le ţine după calendarul vechi şi pe cinstitul vlădicul nostru Atanasie până la moartea sfinţiei sale să n-aibă puterea a-l clăti din scaunul sfinţiei sale..." […] "Şi aşa ne unim acei ce-s scrişi mai sus cum toată Legea noastră să stea pe loc. Iară de n-ar sta pe loc acele, nici aceste puncte să n-aibă nici o tărie asupra noastră şi vlădica nostru Atanasie să fie cap şi nimeni să nu-l hărbutăluiască.’ [1698]

‘slobozi de bună voie şi porniţi de Duhul Sfânt ne-am unit cu Biserica Romano-catolică şi prin rândul acestora ne mărturisim a fi mădularele ei, toate primindu-le, mărturisindu-le şi crezându-le, câte le primeşte, le mărturiseşte şi le crede dânsa şi mai ales acele patru puncturi, în carele ne vedem până acuma a fi osebiţi...’ [5 sept. 1700]

Izvoare

‘Acolo unde (…) viaţa amarã, tulburatã şi plinã de decepţii este trãitã senin şi calm pânã la presupusul sfârşit … acolo se aflã Dumnezeu cu îndurarea Sa eliberatoare. Aceasta este mistica vieţii cotidiene, a—L gãsi pe Dumnezeu în toate lucrurile; aceasta este starea de beatitudine lucidã a spiritului, despre care vorbeau Pãrinţii Bisericii şi liturghia anticã.’ (Pãr. Karl Rahner, ‘Erfahrung des Geistes’)

Rozanov, Bloy, Nietzsche, Weininger;

Stevenson şi Lang;

Cingria, Gracq, Sebastian;

Tresmontant, Gracq, Simmel, Philippide;

Toma, Maxim, Bonhoeffer, Rahner;

Maxim, Damaschin, Teodor, Proclu;

Isaac, Dorotei, Varsanufie;

cãrţile sapienţiale;

Claudel, Schopenhauer,

De Quincey,

Rozanov, Bloy, Weininger, ‘Morgan’;

Saward, McCabe, Weinandy;

Bonhoeffer şi Rahner;

luni, 21 septembrie 2009

RAŢIONALITATE ŞI CREDINŢÃ

Niciun comentariu:

Despre mine

Arhivă blog