Din viaţã

O abordare ar fi sã arãtãm cum filozofia nu rãspunde respectivelor chestiuni corect formulate; aşadar, o demascare a filozofiei, o denunţare a ei. Ĩn orice caz, a nu face din ea o joacã, ceva oţios.
۞
A se bucura de sublimitãţile teologice—ĩn felul lui Claudel şi al lui Bloy—o rugãciune liturgicã, etc..
۞
Festele impulsivitãţii.
۞
Filozofia (--şi teologia--) raţionalã.
۞
Iisus.
Aviditatea care e strãinã maturitãţii spirituale; ĩnsã care e, vai, sorã cu dezlânarea şi lenea—falsa aviditate, exterioarã.
۞
'Johnson is a favorite author of mine, and has been since I was in high school’ [Gilbert]. Analog: ieşeanul meu. Autorii de ieri.
۞
Simmel, Bergson au avut ambiţia unei cariere la catedrã; ĩnsã Schopenhauer, Marcel, Claudel n—au fãcut o astfel de carierã—gândirea fiind independentã de o carierã universitarã.
۞
Dupã un ĩnceput de tinereţe de mare cititor, Hegel ĩncepe sã scrie, pe la 23 de ani—VIAŢA LUI IISUS, POZITIVITATEA RELIGIEI CREŞTINE, iar pe la 28—29 de ani, FRAGMENTE DESPRE RELIGIE ŞI IUBIRE, DUHUL CREŞTINISMULUI ŞI DESTINUL SÃU; s—a ĩnsurat la 41 de ani, cu o nevastã mai tânãrã cu 20 de ani.
۞
Ca exterior mie ĩnsumi.
۞
Kant studiat de Derrida. Mari cãrţi filozofice studiate.
۞
Dacã am ajuns sã nu pot vedea singur mai mult decât ceea ce ĩmi poate spune un articol ....
۞
Kant, Schopenhauer, Nietzsche—la Vaihinger, Simmel, Weininger.
۞
Bergson, Marcel, Blondel, Tresmontant; Gilson, Maritain, Pieper.
Existã deja o expresie creştinã a autenticitãţii filozofice. Creştinii au deja cetãţenie filozoficã. Faptul e deja realizat, lucrul s—a fãcut. Un Marcel, un Bergson filozofau cu aceeaşi autenticitate—şi ÎN NUMELE ACELEIAŞI AUTENTICITÃŢI—ca şi Simmel, alţi kantieni, şi necreştinii. Ei nu reduceau niciodatã filozofia la apologeticã, la demonstraţie—aşa cum, la rândul lor, marii necreştini nu se mulţumeau cu o filozofie boantã, ca exerciţiu formal, exterior, ca joacã.
۞
Natura unei frumuseţi, elucidarea naturii unei frumuseţi, ‚sesizarea noţionalã’.
۞
Epistemologic, Bergson a fost la fel de revoluţionar ca şi Kant—un alt ‚demascator’ al pretenţiilor gândirii.
Probabil cã gândirea noastrã nici nu este ĩn mãsurã sã poatã superviza relaţiile umane, nu existã un ‚ideal raţional’ realizabil al acestora, confruntãrile umane nici nu pot fi purificate de cãtre raţiune; noi presupunem cã, dacã e exercitatã, raţiunea poate purifica relaţiile umane. Ĩnsã dacã nu e aşa?
Existã, cu alte cuvinte, o ‚nedesãvârşire inerentã’ a gândirii.
۞
Figura ironicã, inteligentã, causticã, prozaicã, de satir a lui France. Burghezi ipocriţi ca Lovinescu ĩl admirau, totuşi [--din tot grupul admiratorilor români ai lui France—Ibrãileanu, Sadoveanu, Zarifopol, Camil P., Ralea, Paleologu, Iosifescu, George—Lovinescu face cel mai mult figurã de ipocrit, el era moralistul convenţional, ĩncoţopenit şi burghez]. Aer, da, de satir—câtuşi de puţin de savant—ci de protagonist al vreunei comedii picante, libertine a lui Brass.
۞
Ĩnchipuita relaţie—care are toate semnele falsului—cu Dumnezeu, pretinsa familiaritate clocitã, clisoasã, falsul prag, scornit.
۞
A constata—şi a trece dincolo de constatare. A formula. Expresia.
۞
Sub forma unor reflecţii şi analize metafizice—ca la Simmel, Bergson, Zarifopol, Gherea—studii metafizice originale, critice, ca rezultat al reflecţiei—ca eseurile gracqiene. Forma analizei literare a luat—o—la Weininger, la Chartier. Studii filozofice despre literaturã—şi la ‚noii critici’ genevezi. Novice.
Nerepudierea originalitãţii şi a creativitãţii independente, ‚reconfigurante’. A vedea ce rezultã din gesturile corecte.
Weininger ca ibsenian, ibsenismul lui.
Hugo, Shakespeare, Claudel, Shaw, Musset.
۞
Simmel nota mişcãrile vii ale gândirii. Pentru el, scrierea filozoficã trebuia sã menţinã aceastã spontaneitate, sã prezerve mişcãrile vii, intuiţiile—de unde ‚fragmentarismul’. Ĩn acest sens, el seamãnã cu Claudel, crezurile lor literare sunt ĩnrudite.
Bineĩnţeles, nu introducea balast, interstiţii de umpluturã, ‚text suplimentar’, ci pãstra configuraţia acesta spontanã a gândirii vii, textul era ĩnregistrarea şi ordonarea mişcãrilor vii ale gândirii.
۞
Pentru a nu fi vrut sã deprind filozofia la picioarele neasemuiţilor maeştri ieşeni.
۞
Simmel a trecut de la filozofia criticã la metafizicã; ĩntrebarea este dacã, metafizician, mai era el un kantist, sau repudiase, explicit sau implicit—efectiv, kantismul?
Fapt este cã admiratorii lui filozofi [Marcel, Ortega, Jankélévitch] erau oameni fãrã ĩnclinaţii kantiene—unii, chiar dimpotrivã—şi care n—au ĩnţeles lecţia simmelianã ca pe o invitaţie la kantism, ca pe un ĩndemn ĩn respectiva direcţie.
Ca metafizician, se mai ĩnţelegea Simmel pe sine ĩnsuşi drept un kantist?
Considera cã termenul de ‚metafizicã kantistã’ are vreun sens? Un cuvânt adresat cândva tânãrului v. Keyserling poate fi citat ca mãrturisirea unei deziceri de criticism? Sau numai ca trecere de la filozofia criticã şi gnoseologie, la o filozofie a experienţei? De la apriorism, la concluziile şi afirmaţiile de naturã metafizicã? Filozofia lui devenise o metafizicã a experienţei; ĩnsã dimensiunea de examinare criticã a condiţiilor cunoaşterii, şi circumspecţia kantianã, criticistã, faţã de aserţiunile metafizice, existã nu numai ĩn CULTURA FILOZOFICÃ ci şi ĩn REMBRANDT. Aceste deprinderi criticiste şi kantiene existau, ca date ale persoanei lui reflexive.
Expresia lui e aceea a deplinei libertãţi.
Pentru acest savant de imensã culturã, s—ar putea crede cã numai puţine filozofii erau cu adevãrat semnificative—filozofia criticã [--a lui Kant şi a câtorva kantişti--], metafizicile lui Schopenhauer şi Bergson, şi Nietzsche. A scris, pânã la urmã, despre filozofiile create de puţini autori. Mai menţioneazã, ĩn treacãt, ceva nume—de la Luther la Marx, Weininger, şi la ĩntemeietorii ‚psihologiei poparelor’.
Raporturile lui cu kantiştii, metafizicienii şi sociologii contemporani sunt interesante [Weininger, Durkheim, Max Weber, Bergson]. Existã ĩnsã o vãditã rezervã, o reţinere ĩn a se pronunţa ‚la rând’, de rutinã, despre autorii din vremea lui.
Cãtre sfârşitul vieţii, a dat expresie patriotismului german.
۞
Lacrimile, instantaneu—‚Un om ...’, ‚Mormântul ...’ şi ‚Dumbrava ...’.
۞
Sadoveanu poate fi numit singurul mare scriitor creştin al nostru; unicul la care existã o formã credibilã artistic a valorilor specific creştine.
۞
Credinciosul se ĩmpãrtãşeşte şi din puterea şi energia Lui Hristos.
Credincioşii au şi puterea Lui Hristos.
۞
Filozofia lui, din criticistã, devine metafizicã a experienţei, explorare metafizicã a experienţei—ca gradualã emancipare de kantism.
La el existã numai obiectivitate—şi deloc arbitrariu sau teribilism sau poze pseudofilozofice.
۞
Şuşanu dã câteva mii de € pe haine lunar.
۞
A o retrage de pe piaţã, a o vrea pentru sine.
۞
Simmel—Kant, Schopenahuer, Nietzsche, Goethe, Rembrandt, Michelangelo, Rodin, Marx, Bergson, Weininger, esteticienii formalişti germani. Ĩn artã pare sã fi preferat titanicul.
Cartea lui Kurt Wolff—şi schiţa de filozofie naţionalã a lui Bergson. Latura de competenţã culturalã.
۞
Else Simmel e menţionatã la pg. 11.
Relaţiile lui cu metafizicieni, sociologi, esteticieni şi kantişti ai vremii sale.
De fapt, tot ceea ce luasem eu drept monografie era un studiu introductiv amplu.
Teza despre Kant e de la 23 de ani.
۞
Ca aparat de analize, ca ANALIZOR.
۞
O sociologie kantistã pare a fi o reunire de extreme; iar sociologia a fost modul lui Simmel de a integra şi de a ‚citi’ istoria şi socialul.
‚Studiul vieţii istorice constituite societal’.
۞
Ralea, Piaget, Boudon, Andrei, Gusti, Pârvan,
۞
Ceea ce trebuie sã—i exaspereze pe filistini e faptul cã Simmel a scris un tratat de sociologie ‚numai din capul lui’.
۞
La pg. 69 a trad. e discutat Kant. La pg. 79—‚Meister’. Istoria ideilor, de prim rang, de o neasemuitã subtilitate—şi de un remarcabil ton neutru. Neutralitatea simmelianã. La Simmel existã deopotrivã—şi simultan—originalitatea net afirmatã—şi neutralitatea criticistã, ‚evazivitatea’. Traducãtorul propunea PRELUAREA REZULTATELOR ŞI FALSIFICAREA SPIRITULUI, ABANDONAREA CENTRULUI SPIRITUAL IMPLICIT.
Remarca lui Utitz despre ‚tragedia cosmicã’. Ultima parte a vieţii lui, nivelul uman. Elevaţia neasemuitã.
Datul individual, ‚aluatul’, ‚stofa’; profunzimea necesarã nu poate fi nãscocitã, inexistenţa ei e patentã, stridentã.
۞
Cãrţile considerabile—nearb.—rãgaz—risipã—ispite—a fenta—risipa ....
Ceea ce rãmân sunt originalitatea, creativitatea şi neutralitatea.
۞
Oamenii ‚polemizeazã’ de la niveluri sau etaje diferite—nu ca egali.
۞
Pg. 42—‚comutarea balanţei ĩn favoarea naturii’.
Intelectualitate (autenticitate) şi intelectualism (pozã, ifose).
۞
Utitz, ’20—‚Simmel şi filozofia artei’ [--ĩn ‚ZAAK’--].
NIETZSCHES MORAL—1911; GOETHE UND DIE FRAUEN—1912; REMBRANDT UND DIE SCHÖNHEIT—1914. Cãrţile de sociologie, filozofia istoriei; criticismul completat cu sociologie, filozofia istoriei, filozofia artei, monografii, metafizicã.
Trei repere—Boudon; sem. III, ed., salã; ‚Bond’, arivistul, definirea ca ‚sociolog’.
۞
Dimensiunea bizantinã a gândirii.
Impulsul este de a afla—nu de a nãscoci.
Iisus.
۞
Ĩn sociologia lui, Simmel ĩl citeazã pe Stirner despre constituţionalism, pe Spinoza cu noţiunea de ‚atribut’; pe Ruskin cu ura faţã de marile oraşe; pe Rousseau despre vrerea grupului şi vot, absolutismul acestei ‚vreri generale’, rolul dublu al naturii; pe Bentham despre funcţionarii de stat strãini; pe Darwin despre crescãtorii de animale [--neĩncrezãtori ĩn originea comunã a speciilor--]; pe Grotius despre sui juris esse şi subjectio publica, dreptul natural al ĩntregului; pe Hobbes, despre inexistenţa contractului; pe Kant cu confuzia laturilor pozitivã şi negativã ale libertãţii; teoria lockeanã a contractului, constituţia lockeanã; pe Nietzsche ca predicator al individualismului extrem, relaţia dezvoltãrii individuale cu lupta. Pe Strabon despre evreii alexandrini.
۞
Cei cinci artişti, la Simmel (--doi italieni, un francez, un olandez, un elveţian--). Zece regizori.
Regizori, compozitori.
۞
Ceea ce ar fi cârpãcealã, de un nivel sub—simmelian, sau infrasimmelian.
۞
O floare ĩn pomul omenirii.
۞
A nu se teme de distincţii elementare; cârpãceala şi confuzia abundã.
۞
Criticii. Cele trei tipuri de cãrţi. Ca la Sadoveanu—Gracq, Stevenson. A studia. Articole. Deocamd.. Iisus.
۞
Pg. 48—la nota 16—triplul interes.
Expresia unui tip uman, şi existenţa intelectualã.
۞
Prejudecãţi scientiste, ton general negativ, şabloane prozaic—banale.
۞
Confuzii.
۞
Händel; Bergman, Ozu, gruzinul; Rafael.
۞
Interesele lui de artã se refereau la pictori şi picturã, sculpturã, oraşe cu fizionomia lor, citadinitate, chipurile urbanului.
Cã a scris mult. Operã ĩn care a putut trata despre temele care—l interesau. Un articol despre el ca şi kantist.
Cei care nu erau la rându—le adevãraţi metafizicieni, sau criticişti, nu l—au putut ĩnţelege deloc. Pânã la urmã, sociologia lui Simmel, filozofia lui a istoriei, studiile despre artã, pictori şi picturã, se adreseazã metafizicienilor, nu ‚specialiştilor’.
E loc pentru supleţã; noţiune peiorativã despre aristotelism—cu totul improprie—la antipodul realitãţii, al adevãrului.
Pentru Simmel, frumuseţea era o temã a filozofiei artei; ar fi considerat fãrã ĩndoialã sub demnitatea lui peroraţiile despre ‚arta abstractã’, etc.. Simmel prefera şi alegea o artã a frumosului.
Simmel, la antipodul cârpãcelii.
Ce citesc—ce scriu—ce public.
۞
Clisos.
۞
Ceea ce e evident e cã la Simmel nu e niciodatã vorba de subordonare, de aservire—ci numai de ‚studiu ĩn vederea interacţiei’, de dialog. Nu are nicicând aerul unui novice servil. Cu cei pe care—i citeazã, dialogheazã. Mai degrabã decât cã ar fi fost un kantist, se poate afirmã cã ‚a dialogat cu kantismul’. Deasemeni, ştia cã ĩnţelegerea unei identitãţi nu e completã fãrã sesizarea limitelor şi a carenţelor ei.
Ĩn niciun caz nu se poate susţine cã acest om [--care predase şi logicã--] dezavua raţiunea şi inteligenţa; nu existã ‚iraţionalism kantist’, ar fi un oximoron.
۞
Stilul neutru—analitic.
۞
Liberalii şi socialiştii sunt, deopotrivã, ‚de stânga’—anticonservatori; ĩi deosebeşte chestiunea statului.
۞
Azi, cu 150 € [--din cele 500 €--].
۞
'Cine—ţi dã mângâierile de care ai nevoie la vârsta asta?’
۞
Mi se pare simptomatic cã atâţia preoţi ĩl citeazã cu simpatie pe Nietzsche—şi niciunul pe Kant şi Hegel.
۞
Ceva care sugereazã, pentru bãtrânul Simmel, sfinţirea sau teoza, transluciditatea divinizãrii.
۞
Tabelul subiectelor demne de un filozof.
Lista teologilor ‚mei’—izvoare.
۞
Puţinele cãrţi apte sã suscite plãcerea literarã datã de letopiseţul lui Neculce—câteva jurnale [--al unui americanist italian suicidar, al unui evreu vienez suicidar, al unui naturalist--], câţiva latini.
Oricum, pot exista mãcar patru tipuri de asemenea cãrţi [--literare;--teologice, patristice;--filozofice;--ştiinţifice--].