O FORMÃ LITERARÃ EXERSATÃ DE IONESCU
Actualmente sunt mult mai ĩnclinat sã respect şi sã aprob gândirea religioasã a lui Ionescu, reflecţiile lui având ca subiect religia. Dimpotrivã, dispreţuiesc gesturile romanţioase ale fanaticilor, solipsismul romanţios al lor.
Un articol francez despre Ionescu atrage atenţia asupra acestei forme literare exersate de scriitor ĩn perioada paginilor lui metafizice—‚monologurile nostalgice şi metafizice’ [‚77—‚87], prin care a fãcut loc ĩn scrisul sãu unei expresii explicit metafizice;cã eseistul ar putea fi mai interesant decât dramaturgul, sau, ĩn orice caz, superior, e o idee, o ipotezã.
Era un ĩnţelept, mi se pare, şi e un fapt cã nu—l admira pe Sf. Grigore al Tesalonicului ĩmpotriva Sf. MM Kolbe.
Are cinci volume de eseuri franceze—cãrora le mai pot fi de fapt adãugate şi cele douã jurnale; deasemeni şapte nuvele şi un roman.
Şi mai e şi ceea ce azi aş numi noua seriozitate religioasã, a celor ca el, ca ultimii doi Papi, ca Ep. Sigrist, ca Gilbert, ca Evdokimov, ca şi cei câţiva Ierarhi schismatici dispuşi ecumenic—oameni sleiţi de vicisitudinile lumii de azi, şi care au frica sfântã a desacralizãrii oribile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu