Din viaţã

Dumnezeu, care ĩn generozitatea Lui a binevoit sã mã invite sã fiu co—pãrtaş dumnezeirii Lui, şi care mi se adreseazã. Aceeaşi chemare, sau invitaţie, etc., a adresat—o bunicii mele, şi altora. Catolicismul ar trebui sã predice mai bine ĩnãlţimea şi generozitatea acestei chemãri. Omul nu se coboarã ‚prea jos’ acolo unde Dumnezeu deja S—a coborât. Ĩnaintea noastrã, a fãcut—o El. Când omul ‚se coboarã’ la fratele sãu, Dumnezeu a fãcut—o deja. Oriunde—Preasfântul e deja acolo, orice ar spune prostia chimiei.
Iisus.
A dezminţi. Experienţa dezminte, experienţa e cea care dezminte. Altruism, şi mendicantism.
A nu dispreţui ceea ce ĩmi ĩntinde Iisus.
۞
Instantanee.
۞
A simţi bunãtatea Lui Dumnezeu.
۞
De la avangardism şi experimentalism, la tradiţionalism şi la domoala frecventare a cãrţilor clasice.
۞
Tel., termen, dans, bal. Tandemul. A confrunta. Provocãri. Haine. Adevãrul. Elastic. Adaptabil. Iama. Tabele .... Apt.
۞
Poate fi la rândul lui contrazis—aşa cum şi el a contrazis—şi ĩncã ferm.
۞
'Intrinsecul secundar’.
۞
Interpretãrile date de viteazul Höffding diverselor filozofii, curajul lui intelectual.
۞
Aerul mãsluit, aranjat, ‚aprioric’, mai ales când şi e ĩn dezacord cu substratul activitãţii
efective—când lucrurile par ‚prea ideal configurate’, ĩn contrast cu puţinãtatea studiului, etc..
۞
O filozofie ca dogmatizarea unor toane, prejudecãţi, capricii, porniri, suceli, improvizaţii.
Cârpãceala.
۞
Frumuseţea liberã şi cea secundarã.
۞
Ofensiva antikantianã—sãgeţile lui Hamann, Herder, Jacobi.
Sublimitatea realã a acestei opere.
Situarea faţã de kantism—trei dintre oamenii pe care ĩi admir cel mai mult (--adicã metafizicianul neamţ, evreul berlinez şi cel vienez--) aveau o atitudine pozitivã.
Şcoalã kantistã dintr—un singur om. Sau persuaziune kantianã singularã, individualã.
Acţiunea lui Kant pare a fi fost mai degrabã cã a scos metafizica din ghearele scepticismului—sau ale criticismului sceptic.
De cealaltã parte, frontul antikantian (al francezilor)—CT, HB, JG. Antipatia francezã faţã de kantism. [Existã şi excepţii reale—ca A., kantianul francez pe care—l citea el, MT ....] Stima formalã, exterioarã.
Obiecţii diverse, de naturã esteticã, epistemologicã.
۞
Succedarea ameţitoare de mode—iluminismul şi scepticismul, idealismul, victorianismul şi empirismele prozaice, renaşterea creştinã interbelicã, apoi haosul postbelic, domnia gloatei, suveranitatea puşlamalelor. [Vârste critice şi organice; Ausklärung.]
A gândi ĩn raportare la contextul cultural, cultural—istoric.
۞
Interesant de vãzut dacã ieşeanul ‚meu’ s—a interesat şi de filozofia romanticilor, de filozofiile şi vederile speculative vehiculate de ei—ori numai de arta lor.
۞
Reciprocitatea—viaţa, imagine a gândirii; gândirea, imagine a vieţii.
۞
[AP ştia cã] existenţa şi experienţa delegate, prin intermediar, mijlocite, sunt ireale, iluzorii.
۞
Distincţii ascuţie; CN n—avea simpatie pentru etichete, vag şi şcoli. A se vedea repulsia, antipatia lui faţã de ‚ceilalţi idealişti germani’, discreditaţi ca inutili. De fapt, multiplele dezavuãri ale acestor ‚autori secundari’.
۞
Höffding spune cã ĩntâia fazã a lui Schelling a fost aceea a ‚filozofiei naturii’; a doua, ‚filozofia religiei’; şi ‚misticismul mitic’.
A transferat mintea ĩn naturã, şi natura ĩn mintea absolutã.
۞
Eseuri şi studii despre idealismele germane.
۞
Preliminara familiarizare cu un limbaj, veşmânt şi spirit al filozofãrii.
۞
Aprecieri—fenomenologul francez evreu, JG, MT ....
Ed.—ca la MT ....
۞
Nu faptul cã aş fi fost ‚idealist german’, ci acela cã nici mãcar n—am fost.
A studia.
Sem. IV.
Aptitudinea de [auto--]iluzionare.
۞
Risipa—6 ani.
Analize metafizice perspicace şi pãtrunzãtoare.
Ingenuitatea şi testabilitatea sunt binevenite, emanciparea de prestigii, etc..
A nu atribui alibiuri şi ĩnzestrãri iluzorii, a formula mereu ceea ce se vede, ce e obiectiv dat, nu ‚ceea ce ar fi bine dacã ar fi dat’.
۞
Când ‚revin’ la o doctrinã sau la un autor, eu nu mai sunt acelaşi, am acum alte principii, alte perspective, etc., nu trebuie ignorat ceea ce ne opune.
۞
Ideea de filozofie; convingeri, nu silnicie sau aservire. Libertate. Egalii. Ĩn libertatea minţii.
۞
Fond; formã. Sensul imediat.
۞
Motorul vanitãţii, al nãscocirii vanitoase, e incompatibil cu orice fel de cercetare metafizicã, nu numai cu aceea a unui creştin.
۞
Nãravuri, prejudecãţi—o perspectivã frivolã asupra istoriei filozofiei (--preluatã de la cei doi tartori--), istoria filozofiei ca mascaradã şi amuzament, lipsirea de probitate.
۞
DIE LEHRE VON DEN LETZTEN DINGEN, 1833, a lui Richter.
۞
Höffding scrie cu stimã despre Trendelenburg, eleganţa tratatului feuerbachian despre Bayle.
Lupta lui Feuerbach cu sãrãcia şi boala.
Tendinţa cãtre defavorabil, lezant şi peiorativ. Natura filozofiei, şi distincţia; prejudecãţi.
۞
Cei care l—au considerat pe GS superior [—lui HB--]: CN, GM, Ortega, EMC.
۞
Probabil cã mãsura realã ĩn care dogmele [e.g., divinoumanitatea Lui Iisus] ‚conteazã’ pentru oameni este şi mãsura ĩn care aceştia chiar sunt creştini—altfel decât unii nominali. Probabil cã mulţi sunt teişti, ĩn sens generic, oricum—neinstruiţi corespunzãtor ĩn Misterele Religiei de cãtre cei care ar fi trebuit s—o facã.
۞
Pentru un gânditor misteriocentric, alterarea Canonului Missei e mult mai nesãbuitã decât aceea a Crezului, atacã ceva mult mai central pentru Misterele Religiei.
۞
Mã gândesc la ‚Educarea minţii’ ca la un titlu pentru o istorie popularã a filozofiei. A nu insinua cã ofer sinteze, unde nu o fac.
۞
Stilul lui Ibrãileanu—stilul vernian—obiecţiile sunt neavenite. La fel pentru Dick, Holban.
۞
Intenţia câtorva mari eseuri simmeliene şi de analizã metafizicã.
۞
Simmel şi Rembrandt, Proust şi Vermeer, Claudel şi Rubens, Taine şi italienii, Ruskin şi italienii, Dostoievski şi Holbein, arta pe potriva gândirii.
Claudel—Rubens; olandezii; asiaticii; japonezii.
Târg ĩn care arta e inexistentã; amuzament al marii burghezii metropolitane.
۞
CN al analizelor logice şi al scrierilor despre kantism. Savoarea vine din ĩnfrigurarea implicitã—nu din formalizarea acesteia şi din perorarea despre ea.
۞
Sf. Toma, Sf. Vasile, Sf. Grigore Cuvântãtorul de Dumnezeu, Pascal.
Ieri—poeţii ieşeanului ‚meu’—ce poezie alegea, ce vroia.
Romane, piese, nuvele, cãrţi de gândire, poezie.
۞
Eu nu gândesc aşa.
۞
Defectele stilului ‚nu implicã ...’.
۞
Gândul cã IK venea mai degrabã dinspre iluminism şi critica religiei—cã mişcarea lui a fost totuşi mai degrabã ĩnspre metafizicã şi cã de fapt i—a deschis acesteia porţile şi i—a facilitat reĩnnoirea, i—a creat un climat prielnic—ĩntrucât el venea cãtre filozofie dinspre scepticism, iluminism, ateismul iluminist—şi, pe de altã parte, pietism—cu adogmatismul lui.
۞
Ieri mi—am putut rãspunde la ĩntrebarea, pe care tot ieri mi—o adresasem, ĩn legãturã cu cultura filozoficã a lui Philippide—despre care am aflat cã fãcuse studii de filozofie ĩn strãinãtate.
Ca studii universitare aşadar, ieşeanul ‚meu’ era un jurist şi un filozof.
۞
Nu exclamaţii—ci analize metafizice. Exclamaţia e numai o sugestie vagã.
Virtutea intelectualã constã ĩn pãtrunzãtoare analize metafizice—ceea ce Simmel numea ‚filozofia artei’ (--mi se pare cã folosea termenul şi pentru literaturã--).
۞
Ieri (vin.), elogiul filozofiei tehnice.
۞
Iisus.
Ca Rilke pentru Musil.
۞
A recuza.
۞
A prefera forma sau poza sau imaginarul, vieţii şi realului.
۞
Expresii un pic solemne şi convenţionale.
۞
Rilke, Coande, Ivãnescu, Danilov.
۞
Autori, antologii, plachete.
۞
Când viaţa corupe gândirea.
۞
Frumoase cãrţi de filozofie—un Lévinas, Marion şi Henry, Schopenhauer, Simmel, Klages, Weininger, Höffding, Blondel, Frank, Bergson, Maritain, Camil P., Gherea, Croce, Marx, Goldmann, Althusser, nu mã refer la filozofii—ci la frumuseţea ca atare a unei cãrţi, la deplinãtatea ei.
۞
Cei trei—un iezuit francez, un evreu şi un palamist.
Un evreu francez; o scandinavã şi un englez anticreştin; un romancier englez şi unul japonez.
۞
Laşitatea ca neasumarea unor alegeri. Ca neasumarea originalitãţii, a curajului necesar. Metafizicã alimentatã patristic, teologic—neconcurenţial, nu ĩn linia stupidei rivalitãţi.
۞
Nefilozofii.
Spaniolii, incapabili de idei şi de filozofie, inepţi, flecari.
۞
Stimularea gândirii.
Mi—e poftã de patru cãrţi ale lui HB:--teza; ‚Materie ...’; ‚Evoluţia ...’ şi ‚Duratã ...’ [discuţia einsteinianã].
۞
Fãrã sã abjur nimic.
Rãmânând ĩn adevãrata credinţã, schimb ritul, expresia.
۞
Cei şase filozofi (LW, AS, GS, LK, HB ...).
۞
Ĩntrezãrirea, momentele mele wellesiene—Ştefania, Lazariu.
۞
Sociologia fusese o fazã; metafizica—ţinta.
۞
Noţiunea sadovenianã de carte de cãpãtâi; nearb.. Pentru el, fusese Neculce. [Pot fi Montale, Saba, ‚Platero’, Kipling, vechiul catehism, Sf. Toma, Shelley, Forster, asiaticii, Waugh, Gracq, Tolstoi, Ariosto, Tasso, Horaţiu—la Lovinescu, Meredith—la Stevenson şi Wilde, Goethe—la ieşeanul ‚meu’, Kant—la Simmel şi Noica, LOGICA—la tânãrul Gracq, Leibniz—la MT, neokantianul francez—la A., Biblia—la PC.]
Datul singular.
Marea artã româneascã—Neculce, Eminescu, Sadoveanu, Arghezi, Camil P., Philippide, Doinaş, Titel.
Homer, romane clasice chineze, Vergiliu, Musil, Mann, Dna. Eliot, Beyle, Joyce, Ghica, Tacit, Reade, Stevenson, IMITATIO, Sf. Ioan Zlataust, Carroll, ,Halimaua’, PATERICUL, Dickens, Scott, Chaucer, Boswell, Dna. Spark, câteva jurnale [biologul englez, americanistul italian].
Profunzimi, adâncimi de atins.
Expresiile cele mai pure ale desãvârşirii artistice.
Au fost Limbour şi M. Caragiale.
Ce alegeau Cioculescu, George, Paleologu.
Cãrţile ‚lui’ Benn—nu numai Bertram—lista ‚lui’.
۞
Matrafos.
۞
Subtilã interpretare teologicã.
۞
Eseuri simmeliene despre Bergman, Ozu, Antonioni, Tarkovski, Bresson, Mizoguchi, autorii ‚tarkovskieni’.
۞
Lucrãrile unui om al diavolului.
۞
Poate cea mai antipaticã fizionomie de poet român—aer de contabil obtuz, de moş mãrginit. [Or, se spune cã nu numai scrisul, ci şi impresia persoanei era una de romantic fantast, abstras.] Pãrea un birocrat prozaic şi blazat—nu un romantic. Poate cã dioptriile dãdeau aceastã impresie defavorabilã.
۞
Ĩmi plãcea, cred, acel brio bizantin, demnitatea lor tãioasã—uneori, orgoliu agresiv.
۞
Fluctuaţii.
۞
Constantin Florescu.
۞
Marea teologie rãsãriteanã a Misterelor.
۞
Matematica, fizica sunt extrem de raţionale—şi accesibile numai unei minoritãţi. Raţional nu ĩnseamnã la ĩndemâna oricui.
۞
Tãnase, Sãrãroiu.
۞
Vârsta, romanţe, Florescu, surogatul, mizeria.
۞
Nu existã ‚blaturi’ cu Dumnezeu.
۞
Şobolanul, dansurile mexicane.
۞
Fals plural.
۞
'Eu chiar ĩl iubesc pe ...., aşa cum alţii ĩl iubesc pe ....'
۞
Aerul lui de birocrat morocãnos şi ĩncoţopenit. Fadoarea a ceea ce se propunea.
Aer de birocrat execrabil, pedestru.
۞
A discuta ortodoxie, identitate—nu ecumenism.
۞
Datele reale sunt lecturile.
۞
Dreptunghi, pãtrat, cerc. Pãtratul intermediazã.
۞
Scrisul filozofic; analize metafizice. Hiatul de şase ani—chiar dupã ce abjurasem ştiinţa, savantlâcul, speculaţia, erudiţia, filologia—descoperind adevãratele principii.
۞
Azi (dum.), am refãcut prima strofã a poemului pascalian de luni.
۞
Din preferinţele literare ale lui Philippide pare sã fi lipsit Eminescu—şi, ĩn general, autorii români—nu ca apreciere, bineĩnţeles, ĩnsã ca practici de cititor—nu fãceau parte din meniul acestui consumator de poezie. Iar din cele citite, rezultã cã fusese celibatar.
۞
Expresia lui nu e voalatã sau atenuatã—ci precisã, netã.
Ştiindu—l admirator al ermetiştilor şi simboliştilor, ajunsesem sã—i argumentez clasicismul fundamental—realizând, apoi, cã—l ştiam romantic.
۞
De ce—l crezusem clasic, când ĩl ştiam romantic.
۞
Da, concluzia dupã lectura unei surse biografice este cã ieşeanul ‚meu’, om de culturã franco—germanã (--ca şi Ralea şi Paleologu--), fusese probabil celibatar; cã fusese funcţionar ĩn tinereţe; cã l—au epurat ĩntrucâtva dejiştii; şi cã Eminescu pare sã nu fi fost o referinţã a scrisului lui—spre deosebire de Arghezi, prezent literar din adolescenţa lui Philippide pânã ĩn ajunul morţii, când plãnuia sau intenţiona o ediţie şi a scris acel eseu apãrut postum.
Despre postumele lui nu ştiu nimic; despre eventuale manuscrise, inedite, o arhivã.
De arta lui Arghezi pare sã se fi ocupat o viaţã ĩntreagã—peste 60 de ani, din adolescenţã pânã—n ajunul morţii. Favorabil ermetiştilor şi simboliştilor, se interesase şi de Barbu.
۞
Ĩntr—un fel, a fost un eseist, iar proza lui criticã şi eseisticã ĩl defineşte; a fost mai degrabã eseist, şi chiar gazetar—nu critic. A dat o expresie concludentã a gândirii lui ĩn articole. Pe de altã parte, tocmai constanţa acestei activitãţi face din ea o profesie şi o rutinã. Sinceritatea şi probitatea o salveazã de la banalitatea sau mãcar convenţionalitatea ori fadoarea cãtre care ar fi ĩnclinat—o dispoziţia spre discreţie, mãsurã şi echilibru a firii lui. Şi, ĩn al patrulea rând, chiar el definea aceastã gazetãrie superioarã drept calitativ distinctã de creaţia liricã, drept altceva decât poezia, ba chiar drept un alt nivel, un alt etaj literar–şi, uneori, un mijloc de asigurare a subzistenţei, a traiului; la el, publicistica aminteşte profesionalizarea şi rutina, iar el spunea cã mijloacele implicate sunt altele decât ĩn cazul poeziei. Se considera şi drept ziarist; avea o rubricã. Nu a fost un critic—ci un publicist—care avea şi nevoie, profesional, de aceastã ĩndeletnicire.
Era senin? Publicistul era un autor senin.
Discreţia, rezerva lui, trecute ĩn scris, erau neutralizate şi fãcute interesante de sinceritate, de directeţea virilã, de originalitatea minţii şi de probitatea esteticã şi refuzul lãutãriei şi cârpãcelii—de ţinuta probã.
۞
Foarte umilul pedigri cultural al ateismului. Ateul e cel care trebuie sã facã eforturi de acomodare cu creaţia unor oameni religioşi.
۞
Poeţi şi imnografi. [Caracterul personal, subiectiv al poemelor.]
۞
Drumul lui Simmel a fost cel de la filozofia criticã [--un kantism ĩn accepţie personalã--] la metafizicã.
Ĩncepuse prin a fi un gnoseolog convins—ţinta filozofiei este investigarea condiţiilor cunoaşterii. Ulterior, cãrţile kantiene ĩi vor apãrea drept lucrãri pe care le poate scrie un altul—care nu fructificã ceea ce e singular ĩn experienţa cuiva.
۞
Naraţiunea este ĩn prozã ceea ce sunt procedeele metrice ĩn versuri.
۞
Dacã fac ceea ce se cuvine.
۞
La pg. 200—menţionat cu suficienţã şi chiar dispreţ; pg. 284—concediat pentru elucidarea gnoseologicã; pg. 312—PROBLEMA TIMPULUI ISTORIC, studiu publicat ĩn publicaţia din 1916 a Societãţii Kant.
Aşadar, citat ĩn legãturã cu problematica morţii, apoi, cu analiza ştiinţificã a istoriei, apoi pentru un studiu, menţionat neutru.
Nota comunã e vãdita lipsã de simpatie. Locul e net periferic. Tonul e reprobator, negativ. Scris cu suficienţã şi fãrã simpatie, arogant.
۞
Ĩn loc sã deplâng lipsa studiilor de filozofie puteam, ĩn şase ani, sã se fi suplinit. Lui i—o datoram. Ar fi meritat—o.
۞
Kant, LOGICA, presocraticii; ETICA.
۞
Analize metafizice. Germana. Risipa—şase ani.
۞
Infirmitatea filozofiei ‚la dispoziţie’ aratã cât de puţin prelucratã raţional e de fapt credinţa, ce puţin e ea o realitate pentru gândire—de vreme ce tezele ei e nevoie sã fie introduse silnic, ‚din afarã’.
۞
Neaprioric.
Obiectivitatea.
۞
Existã şi filozofi ‚traductibili’—adicã reformulabili, ale cãror afirmaţii pot fi pur şi simplu reformulate mai bine—ca un manual prost scris.
۞
Limita e una naturalã, datã de la sine, nu e nevoie de limitare deliberatã. Se autoajusteazã.
۞
Pânã la 27 de ani ar fi trebuit citiţi cel puţin Platon, Kant, Schopenhauer, Hegel, Aristotel, Heidegger, Leibniz, Descartes—ĩn trad..
۞
‚Relaţiile neapriorice’, asimetrice, adicã modulate experienţial, sau ‚mixte’. A sorta ce e important, ce primeazã. A nu da gândirea, vie, pe o ‚ĩnclinaţie’, pe un şablon.
۞
Filozofii şi religiosul. Nu ca ‚demonstraţie’, cu pornirea de le ceea ce e admis, etc..
۞
Citesc despre apodicticul moş Poulet cã predase la Edinburgh, ‚Hopkins’, Zurich .... Se considera, ĩn abordarea lui literarã, un independent.
۞
Antisavant, antilivresc, antierudit, antispeculativ.
۞
Gloata, definitã ca şablon, automatisme. Mã gândeam azi la asta ĩn timp ce mergeam spre piaţã şi reflectam la studiile literare ale ieşeanului ‚meu’ şi la ceea ce—l despãrţeau sau separa de ‚lume’. Oamenii sunt indignaţi de inteligenţã. Acum ĩmi amintesc de atitudinea lui Ralea faţã de aceeaşi gloatã.
Gloata e definitã ca şablon, automatisme, ĩngustime, stereotipii.
۞
GEN ŞI CARACTER.
۞
Weininger nu mãsluia probele, nu era apriorizant—admitea cazurile mixte, etc..
۞
Weininger, comentator profund al lui Ibsen; ar merita ca unei ed. adnotate Ibsen sã ĩi fie ĩnscrise remarcile lui Weininger despre locuri ibseniene. Ĩi comunica, la 21 de ani, lui Gerber cã scrie despre GYNT.
O mare generaţie de ibsenieni—Lovinescu, Joyce, Weininger.
۞
Menţinut silnic, ĩn mod antireligios, la un nivel de rudimentaritate.
۞
Weininger era mult mai temperamental, intempestiv, impulsiv şi apodictic decât Simmel—şi, bineĩnţeles, mult mai tânãr.
۞
Mã gândesc, sau visez, la ceea ce Lovinescu ar fi putut sã fie; şi poate cã din ambiţie a fost ceea ce a fost—mizând pe ceva rentabil. Altfel, putea sã fi fost un mare scriitor despre literaturã—nu un cronicar literar. Putea sã se fi dedicat marilor autori, nu scrisului despre ‚noutãţi’.
۞
Lui Simmel pare sã—i fi fost fireascã o desãvârşitã obiectivitate. Iar obiectivitatea merge mult mai ĩn adânc decât ‚a se pronunţa cinstit’. Ĩnainte de ‚a spune ce gândeşti’, trebuie sã fi existat arta de a gândi.
۞
Limpezimea şi eleganţa stilului lui Mendelssohn (cf. Höffding).
Simmel, cu 134 de ani mai tânãr decât Kant.
Pg. 143—redactarea cam zoritã.
Filozof critic—şi antidogmatic—credea cã şi opera lui trebuie consideratã critic, nu servil—dogmatic.
۞
Sârboaica, momentele de comunicare şi atingere, Ştefania.
۞
Filozofia postiluministã e anomalia datã ca normalitate; sfruntarea acestei pretenţii nu conteneşte sã uimeascã.
Intruşii, parveniţii fãceau oficii de gazdã.
۞
Apreciind dupã studiile lui din tinereţe, CN putea sã fi devenit un GS al nostru.
۞
E bine ca filozoful sã fie monah, da, pentru a fi cu totul dezbrãcat de vanitate.
۞
Viaţa e aceeaşi—ĩn experienţe ca şi ĩn gândire, de aceea un nãrav e lezant oriunde—de ex., servilismul, firea necriticã, iraţionalitatea care submineazã, arbitrariul.
Puteam, ĩn cei şase ani, sã fi fost un metafizician şi un om mare pentru mine ĩnsumi.
۞
Filozofia religiei a lui Locke e subminatã de iluzii; el crede cã ‚pilda şi ĩnvãţãturile Lui Hristos’ nu pot fi distorsionate, cã pot fi transmise mecanic, ‚pasiv’; edificiul doctrinar e necesar tocmai pentru ca oamenilor de rând sã le poatã fi ĩnfãţişate cu acurateţe respectivele fapte şi ĩnvãţãturi hristice—pentru ‚puritatea retoricii’. Ĩnţelegerea depinde de prezentare. Aceleaşi ‚fapte şi ĩnvãţãturi’ nu ĩnseamnã aceleaşi lucruri pentru toţi cei care le aud. De aceea ĩnţelegerea lui Locke e de fapt una superficialã.
۞
Se zice despre Ep. Berkeley cã era un om minunat—activ, energic, ĩntreprinzãtor, dinamic—misionar, filantrop, patriot.
۞
Hume—la Kant, Schopenhauer, Marcel, moş Borges, Cioran.
Kant—Hume, Rousseau.
Schopenhauer—Vedele, Platon; Berkeley, Hume, Kant.
Simmel—Kant, Schopenhauer, Nietzsche.
Bergson—Spencer.
Marcel—Hume, idealiştii englezi, Simmel.
Borges—Berkeley, Hume, Schopenhauer.
۞
Versiunea de almanah, simplistã.
Reducţionisme şi desfigurãri. A simţi panta de stupiditate, ĩnclinarea cãtre nerozie şi greşealã a unor asemenea prezentãri defectuoase, fundamental greşite.
۞
Höffding scrie afectuos despre cele douã dialoguri ale lui Berkeley. Se vede cã englezii erau ĩntr—un fel mai apropiaţi de ideea lui de filozofie, decât erau idealiştii nemţi.
۞
Câteva MARI TEXTE FILOZOFICE.
۞
Marcel vorbea de Hume, Feuerbach, Simmel ...; era un extraordinar cititor de filozofie.
۞
Acei formidabili vechi Pãrinţi, teologi şi filozofi care erau şi maeştri ai formei, eminenţi scriitori, practicanţi ai unui stil entuziasmant.
۞
Ĩncântãrile literare date de filozofia bine scrisã.
۞
Profunzimea, probitatea, moderaţia, discreţia, experienţa, reflecţia, asta e ceea ce conteazã ĩn discuţia filozoficã—nu bunele intenţii ori indignarea.
۞
Höffding numeşte filozofia practicatã de Hume [--şi de continuatorii sãi—Hartley, etc.] ‚filozofie analiticã’.
۞
Dincolo de aspectul plãcerii literare, ĩntrebuinţarea datã scrierilor filozofice trebuie sã nu fie ĩn niciun caz una ‚literarã’, ci critic—ştiinţificã, de confruntare, de testare.
۞
Zece vols. ample ĩn 36 de ani.
۞
Simpatia o simt pentru gândire, pentru gândirea vie—nu pentru cutare coterie.
۞
A preciza, elucida, deluşi poziţia, a o afla.
۞
Romane—analiza iubirii şi a psihologiilor.
Creaţie. Creaţii—personaje.
۞
Nu cã sunt filozof—ci cã nici nu sunt filozof.
۞
Höffding ĩl considera pe Paulsen un neokantian şi ĩl admira mult pe Renouvier. Laudã cartea lui Tönnies despre Hobbes. Tonul e viguros, vioi, original, neostentativ şi personal.
Ĩn numele intelectualitãţii, nu al ‚specializãrii’.
Efort deliberat, conştient—nu pasivitate.
۞
De vreme ce, simultan, sunt un tomist şi un ‚modern’ [--ĩn sensul lui Montaigne, Simmel, Bergson, Marcel, Zizioulas--], pot ĩnţelege ca cele douã sã nu fie divergente sau opuse. Noţiunea de elasticitate, ca opusã rigiditãţii şi nãravului apodictic.
۞
Istoria lui Höffding e o istorie criticã, ‚ĩn dialog’, polemicã, personalã—nu se mãrgineşte la fade, convenţionale expuneri.
۞
Deficienţe. Materialism, estetism, finitism, ficţionalism, idolatrii.
۞
'Specificul calitativ vital’ şi ‚ireductibilitatea informaţionalului’ din materialism sunt ‚vitalismul’ reconfigurat, reintrodus.
۞
Izolarea, enclavizarea şi marginalizarea teologiei ĩn cultura modernã. E deajuns sã citeşti sumarului unui tratat de istoria filozofiei moderne, pentru a vedea cã toţi protagoniştii erau neortodocşi sau reprezentau diferite grade de corupere a ĩnvãţãturii creştine. Filozofia modernã s—a definit ca autonomã faţã de ‚dogme’.
۞
La pg. 55, Höffding scrie despre Geulincx.
۞
Brutele, gloata—vitele—ceea ce separã—cf. ieri, Racine şi Goethe ĩn cazul ieşeanului ‚meu’—brutele—australopitecii.
۞
Despre Hobbes se scrie cã pãrea blând şi sfios—cum era şi de aşteptat de la teoreticianul ambiţiei.
۞
Ceea ce e necurat ĩn şovãialã, sfialã, etc.. Ceea ce e necurat şi deplasat.
۞
O vastã tapiserie filozoficã—rod al vârstei, reflecţiei, lecturii şi experienţei.
۞
CN avea aerul de a o scrie contrazicând o primã impresie.
۞
O reproducere nu poate da mai multã plãcere decât o partiturã, decât muzica scrisã—sau decât o carte povestitã.