MÃLÃIEŢUL POSTMODERNISM: A S BYATT, ‘PASIUNE’

MÃLÃIEŢUL POSTMODERNISM: A S BYATT, ‘PASIUNE’
‘Da’ te—mbraci la costume fine …’.



Poate cã firea mea, poate cã nevoi de moment mã fac sã caut ĩn prezent mai ales romane de analizã a iubirii şi a psihologiilor, sau de psihologia iubirii—romane analitice ĩn accepţie esteticã (--nu istoricã--), bine reprezentate de vechiul roman analitic şi de opere ale modernismului peren, şi a cãror existenţã trece mult dincolo de limitele modernismului aşa cum ĩl cunoaştem. Câteva cãrţi ale Dnei. Yourcenar—nuvele de tinereţe, un roman, memorialisticã, micro—romane de senectute—mi—au oferit exact ceea ce vroiam. Am urmat cu Dna. Byatt—mai ĩntâi cu o culegere de douã nuvele: ÎNGERI ŞI INSECTE, apoi cu cel mai faimos roman al ei, PASIUNE.
Nu voi detalia o comparaţie—şi opoziţie—ĩntre arta Dnei. Yourcenar şi cea a Dnei. Byatt—ar fi prea ĩn dezavantajul celei de—a doua.
PASIUNE e o carte obezã, fãrã suflu şi dezamãgitoare. Ĩnsã sã vedem ce categorii ĩi pot fi aplicate:--ironia ludicã, sau ludicul ironic, pare prima care vine ĩn minte. Formele pe care le ia sunt satira universitarã, digresiunea pseudosavantã şi nãscocirea de documente desuet—ridicole. Dna. Byatt scoate ceva efecte de grotesc din punerea ĩn luminã a uzanţelor intelectual –sociale ale epocii ei de predilecţie, cea victorianã. Existã, sã o admitem, savoare ĩn desuetudinea subliniatã şi exageratã cu intenţii ironice de cãtre autoare.
PASIUNE mi—a fãcut impresia unui roman mãlãieţ. Ĩnsã poate cã forma romanescã post—modernã, şi, implicit, postmodernã, e una mãlãiaţã. Mai ales a doua nuvelã din ÎNGERI ŞI INSECTE—carte despre care am scris deja—era un lucru de perspicacitate şi iscusinţã, şi de o remarcabilã fineţe a artei. PASIUNE are prolixitatea şi dezlânarea unui exerciţiu cam imbecil. Proporţiile colosale ale romanului se ĩmpotrivesc lingavei lipse de ambiţie. Ce lipsã de esenţialitate ....
PASIUNE [POSSESSION], romanul cel mai reputat al Dnei. Byatt, produs, se pare, al voinţei şi nu al inspiraţiei, are defecte evidente, iar stângãcia este, la proporţiile cãrţii, monumentalã. Romanul post—modern a pierdut bunele deprinderi literare are ĩnaintaşilor, şi probabil cã şi interesul şi intenţia de a crea personaje. Chiar dacã deliberatã, acestã structurã e tot rudimentarã.
Scrisorile şi jurnalele nãscocite par scrise, cu cazul care se face de pedanterie şi naivitate vicleanã, de retardaţi sau de institutori puerili, ceea ce face ĩncã mai deconcertantã foiala unei mici armate de conspiratori savanţi ĩn jurul lor, care se agitã ca pentru a pune mâna pe planurile bombei nucleare.
Existã calitãţi de fineţe, inteligenţã şi subtilitate ĩn scrisul PASIUNII; tonul e simultan ironic, ĩn acord cu intenţiile ludice, şi, aş zice, goethean—de un ludic ironic goethean—de acea domoalã şi ĩncântãtoare subtilitate goetheanã. Da, veţi zice, neghiobie şi subtilitate [aceasta din urmã, de naturã ba eseisticã, ba artisticã]—juxtapuse.
Existã romane ’de stil’, şi romane ’de construcţie’; la primele, ĩntâiul nivel de apreciere, sau unitatea esteticã credibilã, este ’pagina’. La celalalte, unicul nivel e ’construcţia’. PASIUNE aparţine acestei a doua categorii. Rãmâne sã vedem dacã izbuteşte ĩn aceste coordonate.
Se ştie sau se presupune cã ura ascute pana, cã vehemenţa, furia, indignarea conferã ceva brio;